Studenții Universității Maritime din Constanța discută astăzi cu rectorul Universității Politehnica din București. Aceștia se opun unei posibile desființări a Universității Maritime

339 de vizualizări
ANOSR
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Studenții Universității Maritime din Constanța se întâlnesc astăzi, 16 noiembrie 2022, cu Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București (UPB), după ce presa din Constanța a anunțat negocieri de fuziune între Universitatea Maritimă și Politehnica București. Potrivit unui comunicat, solicitarea conducerii UPB a fost ca presa să nu fie prezentă la eveniment, iar dezbaterea să se realizeze cu ușile închise.

„E un moment oportun ca tot ceea ce înseamnă produs al universității să facă front comun și să transmită într-o singură voce dorința acestora: NU desființării Universității Maritime din Constanța!”, scriu studenții.

Redăm comunicatul integral:

Studenții Universității Maritime din Constanța sunt chemați la discuții cu rectorul UPB, cu ușile închise

Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța (LSUMC) face cunoscut opiniei publice faptul că, în cursul zilei de ieri, 14 noiembrie a.c., președintele organizației, a fost invitat de către președintele Senatului Universității, pentru discuții referitoare la evenimentele din ultimele zile.

A fost purtată o discuție telefonică și cu rectorul UPB, Mihnea Costoiu, care a acceptat să se prezinte la o dezbatere cu studenții Universității Maritime din Constanța mâine, 16.11.2022, în Aula Gavrilă Rican, sala pe care studenții din `90, într-un context oportun, au ocupat-o pentru a își croi un nou viitor, atât lor cât și generațiilor următoare, punând bazele a ceea ce înseamnă UMC astăzi.

Solicitarea conducerii UPB a fost ca presa să nu fie prezentă la eveniment, iar dezbaterea să se realizeze cu ușile închise.

La întâlnirea de mâine (16 noiembrie – n. red.) sunt așteptați atât studenții universității, cât și absolvenți și membrii alumni ai organizației studențești.

E un moment oportun ca tot ceea ce înseamnă produs al universității să facă front comun și să transmită într-o singură voce dorința acestora: NU desființării Universității Maritime din Constanța!

”Îmi doresc ca studenții universității să fie prezenți, dar și activi la discuția de mâine, să să vină înarmați cu întrebări referitoare la posibilul lor viitor, dar în același timp să folosească cu încredere filtrul propriei conștiințe, pentru a nu se lăsa convinși sau manipulați, de oameni cu experiență, că ceea ce cred ei este eronat.

Dragi colegi, vă îndemn să analizați în detaliu și cu atenție sporită informațiile la care aveți acces, dar și pe cele prezente în spațiul media, pentru a vă crea o imagine de ansamblu despre fenomenul pe care îl experimentăm.” – a declarat Andrei – Ștefan CAȚĂR, președintele LSUMC”.

Informații de context

Negocierile dintre Universitatea Maritimă din Constanța și Universitatea Politehnică din București au fost anunțate săptămâna trecută de Constanța.info, care îl cita pe Cornel Panait, președintele Senatului UMC. Acesta afirma că “este o idee deocamdată”, ce urma să fie supusă unui referendum în cadrul instituției. Același reprezentant al instituției constănțene menționa că o fuziune cu “Politehnica din București, Universitatea din Pitești și eventual încă două universități” să rezulte într-o “Universitate Națională de Științe și Tehnică Politehnica”.

Despre aceste contacte au scris, miercuri, și alte publicații locale. Focus Press preciza că, în cursul zilei, a avut loc o întâlnire a cadrelor didactice din cadrul UMC, având la dispoziție aproximativ 30 de zile pentru a lua o decizie. Și această publicație menționează, citându-l pe președintele Senatului UMC, Cornel Panait, că o “Universitate Națională pentru Știință și Tehnologie Politehnica” se va forma cu sau fără implicarea UMC.

Contactat de Edupedu.ro, rectorul Mihnea Costoiu a confirmat doar că există discuții “cu multiple universități”. El a spus că nu poate face declarații despre instituții individuale și nici să comenteze, la întrebarea Edupedu.ro, ce anume înseamnă o “universitate națională” ce ar rezulta din fuziunea mai multor universități. – detalii aici

În urmă cu o lună, Edupedu.ro a scris despre negocierile dintre UPB și Universitatea din Pitești (UPIT), rectorul universității bucureștene precizând și atunci doar că “există discuții cu mai multe universități”.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Daniel David susține că și în universitar „s-a mărit norma didactică, tot cu două ore” / Legea Bolojan crește doar limita maximă pentru norma didactică în învățământul superior, fără valori obligatorii ca pentru profesorii din școli

Ministrul Educației, Daniel David, a susținut, într-o intervenție la TVR Info, că și în universitar „s-a mărit norma didactică, tot cu două ore” ca în preuniversitar. Afirmațiile lui vin în…
Vezi articolul

Universitatea din București: Cazul lectorului Aurel Jean Andrei, condamnat cu suspendare în dosarul retrocedărilor fictive, va fi luat în discuție de Senatul Universității

Senatul Universității din București va lua în discuție cazul lectorului Aurel-Jean Andrei, care a fost condamnat la 2 ani cu suspendare în dosarul retrocedărilor fictive din Constanța, a anunțat Universitatea din București, într-un…
Vezi articolul

Miniștrii-profesori prea ocupați să conducă partide, comisii parlamentare și universități: Incompatibilitățile rector-parlamentar și rector-lider de partide politice din Legea educației din 2011 sunt „rase” în proiectul legii Cîmpeanu, rector de peste 10 ani, membru în conducerea PNL, fost lider Pro România și ALDE, de 6 ani parlamentar

Niciuna dintre incompatibilitățile rector-parlamentar și rector-membru în conducerea unui partid politic nu se regăsește în proiectul Legii inițiate de Cîmpeanu, profesor universitar aflat astăzi în centrul celui mai recent scandal…
Vezi articolul

Ministerul Educației a scos informatica din aria de discipline STEM prin legea educației Deca-Iohannis. Științele, tehnologiile, ingineria și matematica primesc cu 33% mai mulți bani pentru bursele studenților, facultățile de informatică nu

Nicio facultate cu programe de studii în informatică din țară nu va putea primi cu 33% mai mulți bani pentru fondul de burse și protecție socială per student, așa cum…
Vezi articolul

Studenții ar fi „profesioniști adevărați”. Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române, despre propunerea ca viitorii profesori de limba română să facă un an de licență în plus: Dacă Ministerul Educației ne-ar consulta, în mod evident am putea susține cu argumente studiile filologice de patru ani – INTERVIU

Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, spune că susține propunerea ca licența pentru viitorii profesori de limba română să fie extinsă la…
Vezi articolul

Rezidențiat 2025. Examenele de finalizare a stagiului de pregătire pentru medici, farmaciști și medici dentiști încep pe 26 martie / Ministerul Sănătății publică lista cu candidații pe 21 martie

Ministerul Sănătății organizează în perioada 26 martie – 17 aprilie 2025 examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist. Lista candidaților care vor susține proba scrisă va…
Vezi articolul