Studiu: Cum se raportează la România studenții care învață în afara țării / Cei mai mulți spun că vor să revină / Calitățile principale menționate, sub influența anilor de criză: reziliență și adaptabilitate

375 de vizualizări
locuri în cămine - Studenția online
Foto: Pexels.com
Marea majoritate a studenților care au participat la un sondaj internațional, adică mai bine de două treimi, și-au exprimat interesul de a se întoarce în țară și de a contribui la dezvoltarea acesteia pe viitor, arată un studiu realizat de compania de consultanță Roland Berger, transmis G4Media.

Autorii studiului, care cuprinde două perspective (viziunea managerilor și viziunea studenților), spun că au intervievat 300 de executivi de mari companii din România și peste 300 de studenți români care studiază în 14 țări din Europa și Statele Unite. Cele 14 țări sunt Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Franța, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția, Marea Britanie și Statele Unite. Obiectivul este ilustrarea economiei României, la orizontul anului 2030, prin prisma viitorilor executivi; pe autori i-a interesat și felul în care este văzută evoluția economică a țării de către cei care conduc companii puternice în România, în acest moment.

În ceea ce îi privește pe tineri, întrebați dacă vor să se implice în mediul de afaceri românesc, în calitate de angajați, antreprenori sau preluând orice alte roluri, 68% dintre participanți au răspuns afirmativ (35% optând pentru „categoric da” și 33% cu „da moderat”). 30% dintre participanți au spus că nu sunt siguri și doar 3% sunt convinși că nu vor să aibă de-a face cu mediul de afaceri local.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Autoritățile locale să constituie în bugetele proprii un Fond destinat activităților de tineret, conform legii, cere Consiliul Tineretului din România: Neincluderea lui „poate atrage nulitatea bugetului local”

Consiliul Tineretului din România (CTR) solicită autorităților locale să respecte legislația în vigoare și să constituie un Fond destinat activităților de tineret în cadrul bugetelor proprii, anunță organizația. Aceasta precizează…
Vezi articolul

Modificarea circularei privind încheierea mediilor elevilor în acest an școlar, cerută de sindicatul FSE Spiru Haret, după o „eroare” făcută de Ministerul Educației: Reveniți de urgență asupra adresei

Modificarea circularei nr. 3808/DGIP/07.06.2021 privind încheierea mediilor elevilor în acest an școlar este cerută public Ministerului Educației de sindicatul FSE Spiru Haret, scrie scoalaromaneasca.ro. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5%…
Vezi articolul