Studiu elvețian: Nu poate fi stabilită o legătură clară între redeschiderea școlilor și creșterea numărului de cazuri Covid-19 în lume

978 de vizualizări
Photo 195102426 © Dreamstime.com
Redeschiderea școlilor în lume, după luni de școală online și vacanțe, nu poate fi pusă, în general, în relație directă cu numărul în creștere de cazuri de Covid-19, potrivit unui studiu realizat pe datele din 191 de țări de către fundația elvețiană Insights for Education, citat de Reuters. Aceasta argumentează că, în schimb, închiderea școlilor pe parcursul anului 2020, la nivel global, echivalează cu o „datorie pandemică de învățare” de 300 de miliarde de zile de școală, pierdute acumulat de copiii lumii.

Potrivit analizei citate, 84% dintre aceste zile de școală ar fi pierdute de copii din țările sărace. Raportul arată că, în acest moment, 711 de milioane de elevi de pe glob nu merg, încă, la școală.

„S-a presupus că deschiderea școlilor va determina o creștere a infectărilor și că închiderea școlilor va reduce transmisia, dar realitatea este mult mai complexă”, este citată șefa fundației IfE, Randa Grob-Zakhary.

Studiul a constatat, între altele:

  • 52 dintre țările unde școlile s-au redeschis în august și septembrie, inclusiv Franța și Spania, au înregistrat o creștere a ratei infecțiilor în timpul vacanței școlare, comparativ cu perioada în care au fost închise.
  • În alte țări, precum Ungaria sau Marea Britanie, rata infecțiilor a scăzut după închiderea inițială a școlilor, a rămas scăzută pe timpul vacanței și a reînceput să crească după redeschidere.
  • O analiză detaliată a situației din aceste 52 de țări nu a găsit nicio corelare clară între deschiderea/închiderea școlilor și rata infecțiilor, ceea ce sugerează că alți factori trebuie luați în considerare, pentru a stabili cauzele creșterii numărului de cazuri. De aceea, spune Grob-Zakhary, „este esențial acum să învățăm de la țările care se redeschid pe fondul unei creșteri a ratei infecțiilor”.

Photo 195102426 © Michele D’OttavioDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România, a treia din coada clasamentului european la rata de vaccinare anti-COVID 19 în rândul minorilor. Valeriu Gheorghiță: Acoperirea vaccinală înregistrează o creștere în ultimele 2 săptămâni

România este a treia țară din coada clasamentului statelor din Europa în ceea ce privește rata de vaccinare a copiilor împotriva coronavirusului, arată datele European Centre for Disease Prevention and…
Vezi articolul

LIVE VIDEO TEXT Peste 70% dintre profesori au optat pentru grevă – e voința oamenilor de a intra în grevă generală, anunță reprezentanții celor trei mari sindicate / „Acum lucrurile se complică, vin examene naționale care pot fi bulversate” / În timpul grevei, recomandăm părinților să țină copiii acasă / În universități se poate să fie anulate sau amânate examene

„După cinci luni de proteste (…) Referendumul a fost pentru declanșarea grevei generale”. Peste 70% au optat pentru grevă” și „E voința oamenilor de a intra în grevă”, au anunțat,…
Vezi articolul