Atenție, FAKE! „Subiecte de vânzare pentru Bac – 100 de lei” Un site fals susține că vinde subiectele care vor fi date la examen și se folosește de numele Edupedu

6.257 de vizualizări
Un site fals care susține că are de vânzare subiecte de Bacalaureat pentru examentul de anul acesta folosește o adresă de email în care apare cuvântul „Edupedu”. Pagina ne-a fost semnalată de cititori și promite că livrează „la un minut după plată a 100 de lei” subiectele și că este „partener EDU și Wikipedia”. Edupedu.ro a sesizat Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică care colaborează cu Poliția în acest caz.
  • Facem apel la tineri și la părinții lor să nu se lase păcăliți de oferte de acest fel, indiferent din partea cui vin. Atenție, Edupedu.ro nu vinde nimic, noi suntem jurnaliști și scriem despre Educație, tot ce scriem și tot ce publicăm este conținut cu acces gratuit.

Pagina respectivă este găzduită pe un portal care permite construcția de site-uri gratuite.

Are doar câteva câmpuri de completat, iar sistemul de plată ales este Paysafecard. Practic, autorii site-ului cer un cod de plată, pentru că acest sistem furnizează coduri în funcție de sumele pre-plătite.

Am completat formularul și în răspunsul primit apare Edu Pedu în adresa de email.

După un schimb de câteva mesaje pe email putem confirma că cei din spatele paginii sunt români.

Site-ul fals are două pagini. Pe prima apare mesajul „Trece examenul cu nota 10!”, apoi susțin că ”misiunea noastra este de a ajuta pe toata lumea sa promoveze examenul de Bacalaureat” și „Garantam nota maxim”.

„Resursele noastre provin direct de pe EDU si Wikipedia”, se arată pe pagina respectivă.

Totodată, atacatorii au introdus link-ul către această campanie frauduloasă pe pagina de Wikipedia denumită ‘Bacalaureatul românesc’, pentru a avea mai multă vizibilitate și, desigur, mai mulți ‘clienți’, scrie CERT-RO.

img-02-bacalaureat

Apoi pe pagina a doua sunt mai multe câmpuri de completat pentru nume, profil, materia și codul de plată. Există și un câmp cu altă metodă de plata.

Subiectele de la Bacalaureat sunt ținute în condiții de securitate la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Extragerea lor are loc în dimineața examenului și se extrage varianta principală și o variantă de rezervă. Apoi se trimit printr-un sistem securizat, online, către toate inspectoratele, care le distribuie în școli.


3 comments
  1. Shhh… așa se va vedea cine învață și cine fură. Lăsați-i sa isi arunce banii și să ajungă la examen papuc, așa cum sunt de fapt toti cei care recurg la metodele astea pentru a-și lua examenele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Brăila, Cluj, Iași sunt județele cu cea mai mare rată de promovare la Bacalaureat 2023 – rezultate finale / Rata de promovare a scăzut față de 2022 în cea mai mare parte a țării / Creștere semnificativă a ratei după contestații în Călărași, unde evaluarea s-a făcut digitalizat

Brăila, Cluj și Iași rămân în topul județelor cu cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat, la nivelul tuturor candidaților, după soluționarea contestațiilor, în timp ce Ilfov-ul rămâne pe…
Vezi articolul

Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Cuvintele de legătură și importanța lor în redactarea unui text / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara

Elevii au la dispoziție explicații pentru pregătirea examenului de Bacalaureat 2025 la Limba și literatura română, publicate de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Exemplele arată ce cuvinte de legătură sunt…
Vezi articolul