Subiecte ținute la sertar pentru Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viață – OLAV Gimnaziu 2024. Documentele nu sunt publicate la două săptămâni după etapa națională din București

2.410 vizualizări
Foto: © Zestmarina | Dreamstime.com
La două săptămâni de la etapa națională a Olimpiadei Lectura ca Abilitate de Viață – OLAV 2024 pentru elevii de gimnaziu, desfășurată pe 9-12 mai în București, la Școala 1 Sfinții Voievozi, subiectele și baremele sunt de negăsit. Peste 150 de copii din toată țara au participat la această fază.

Documentele nu pot fi descărcate de pe site-ul școlii organizatoare, deși este vorba de resurse elaborate în sistemul public de educație și pe care le caută în fiecare an, pentru pregătire, mii de elevi și profesori.

Contactată de Edupedu.ro pentru detalii despre locul unde pot fi găsite subiectele și baremele de la etapa națională OLAV 2024 – Gimnaziu, organizată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și Facultatea de Litere a Universității din București (FL-UB) în Capitală, inspectoarea de limba română și consiliera CNPEE Ștefania Ciobanu nu a răspuns mesajului reporterului Edupedu.ro.

O situație similară a fost și la cu subiectele de la etapa națională a Olimpiadei de Limba română pentru minorități 2024, de la Arad, care erau nepublicate la o săptămână de la încheierea competiției. Inspectorul șef ISJ Arad, Marius Gondor, declara în aprilie în calitate de organizator că „nu există vreun termen, nu l-am depășit”.

În urma articolului Edupedu.ro, aceste resurse au fost deblocate și publicate pe site-ul dedicat evenimentului.

Deși Edupedu.ro a scris în repetate rânduri de cum aceste resurse elaborate cu resurse din sistemul public sunt secretizate și a reușit să facă publice de anul trecut încoace subiectele de la etapele județene ale olimpiadelor naționale școlare, încă nu există o centralizare a subiectelor de la etapele naționale.

  • La Muzică, de exemplu, există o întreagă procurare „pe sub mână”, după cum explică mai mulți profesori sub protecția anonimatului. Subiectele și baremele nu sunt publicate constant nici măcar pe site-urile care se creează pentru etapele naționale.

Foto: © Zestmarina | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” 2024. Etapa națională pentru elevii de liceu – proba orală începe joi, 23 mai, la Bistrița, unde a fost inițiat concursul acum 11 ani
Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” 2024 – etapa națională. Descarcă subiectele primite de elevii de liceu din țară la proba scrisă și baremele / Rezultatele inițiale au fost publicate


2 comments
  1. Câte și câte nereguli în scoli!! din ce în ce mai multe…
    ,,Pe sub mână” se fac toate, discuțiile tot cu jumătate de gură, nu trebuie să știe dăscălimea toată că se fac multe ,,pe sub mână „.Să rămânem mereu cu ochii închiși și cu gura miiică să nu supărăm superiorii!
    Vai de noi în acest minunat sistem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum încearcă liceele să impună disciplina prin regulamentele de ordine interioară: Se interzic tatuajele și piercingurile la vedere, tricourile și blugii cu imprimeuri, machiajul strident, fumatul în perimetrul școlii / Sancțiuni drastice cu impact direct asupra notei la purtare

Conducerile liceelor și Colegiilor Naționale încearcă să impună disciplina prin regulamente de ordine interioară care indică explicit ce nu au voie să poarte elevii dar și ce nu le este…
Vezi articolul

Gabriel Vrînceanu, șeful serviciului Curriculum din Minister, despre noile planuri-cadru pentru liceu: Școala va avea o provocare de a găsi soluții pentru organizarea orelor cu elevi de la clase diferite / Implementarea CDEOȘ este obligatorie, se poate desfășura cu elevi din clase diferite și poate fi implementată modular

Gabriel Vrînceanu, șeful serviciului de Dezvoltare Curriculum, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că școala va avea o provocare de a găsi soluții pentru organizarea orelor cu elevi…
Vezi articolul