Succesul extremei drepte se explică „prin falimentul proiectului România Educată” – istoricul austriac Oliver Jens Schmitt

1.560 de vizualizări
Foto: © Parlamentsdirektion / Thomas Topf
„Trebuie să explicăm succesul extremei drepte prin falimentul proiectului România Educată pentru că ceea ce lipsește în România este o educație politică și un minim de cunoștințe despre istoria țării”, apreciază istoricul austriac Oliver Jens Schmitt, academician și profesor care predă istorie sud-est europeană la Universitatea din Viena, pentru Euronews România.

El spune pentru sursa citată că „pentru primă dată, extrema dreaptă, care este deschis legionară sau neolegionară, a adunat aproape 40% din voturi. Asta e incredibil. Avem de a face cu o revoltă la adresa sistemului, pentru că a fost învinsă și moștenirea lui Klaus Iohannis, dar în general și sistemul politic integral”.

Potrivit acestuia, curentul pentru schimbare este prezent în rândul societății, dar în contextul disprețului manifestat de politicieni s-au făcut simțite elemente din trecut pre care mulți români nu le știu, în lipsa educației civice și istorice, precum legionarismul. Iar Schmitt face trimitere la acțiuni ale președintelui Academiei Române sau ale unor reprezentanți ai Bisericii, dar semnele răspândite „clar” și „vizibil” nu au fost luate in serios de elitele țării.

  • Schmitt apreciază că „este în bună parte și moștenirea epocii lui Klaus Iohannis”, președinte care „a avut două mandate cu, să spunem, promisiuni de reforme radicale și pur și simplu a trădat”.
Citește și:
EXCLUSIV Profesorul Oliver Jens Schmitt, președintele Secției de Istorie a Academiei Austriece de Științe: Putin vrea să recâștige toate fostele republici sovietice și să recapete controlul inclusiv asupra României. Ca și în 1940, România este amenințată de corupția multor politicieni, de slăbiciunea instituțiilor sale, de o propagandă pro-rusă / Cum pot fi identificați agenții de influență ai Rusiei în România


1 comment
  1. austriacul care ne tine la usa europei ne spune noua de „extrema dreapta”. Haha 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
ChatGPT în școli

Profesorii – printre angajații care ar putea beneficia cel mai mult de pe urma folosirii inteligenței artificiale generative / IA ar putea avea efecte pozitive pentru mai bine de jumătate din locurile de muncă din România – raport Google

Profesorii universitari și cei din învățământul secundar se numără printre angajații cei mai expuși la efectele pozitive ale inteligenței artificiale generative, adică inteligența artificială care produce conținut sub diverse forme,…
Vezi articolul

Religia ca disciplină la Bac în țările europene: în unele nu există deloc, în altele apare ca opțional, atât ca studiu al diverselor doctrine, cât și prin abordări de filosofie și istorie a religiei, religie și sexualitate, religie și știință, pluralism religios

Religia, ca materie de studiu în mai multe țări europene, fie obligatorie, fie opțională, este abordată diferit în diversele tipuri de examene date de elevi la finalul liceului – Bacalaureat,…
Vezi articolul

Mesajele online ce promovează stereotipurile problematice privind masculinitatea tind să apară singure în feed-urile băieților, fără ca ei să caute asemenea conținut / Printre efecte: singurătate și stimă de sine mai scăzută – studiu

Conținutul online ce promovează stereotipuri problematice cu privire la masculinitate tinde să apară „de la sine” în feed-urile băieților pe social media, fără ca aceștia să caute acest tip de…
Vezi articolul

Schimbările climatice ar trebui abordate în întregul curriculum, în toate ciclurile de învățământ, nu doar în câteva materii concentrate la clasele mari – experți ai Institutului de Educație de la Londra / E esențial ca temele de mediu să fie incluse în formarea inițială a profesorilor

Abordarea schimbărilor climatice în întregul curriculum, atât la școala primară, cât și în învățământul secundar este necesară pentru a-i determina pe copii și tineri să acționeze pe astfel de teme,…
Vezi articolul

Daniel David, despre absenteismul elevilor la examenele naționale, cercetat pentru prima dată de Institutul pentru Științele Educației: Știm care sunt cauzele, știm ce ar trebui făcut, așteptăm resursele. Teama mea este că și dacă am avea resurse, de multe ori am observat că autoritățile din zona educației nu înțeleg nevoia specialistului

Daniel David, profesor de psihologie clinică și științe cognitive clinice, rector UBB, spune că ne aflăm „într-un moment de decizie, dacă vrem să facem ceva”, după ce au fost publicate…
Vezi articolul