SURSE Creșterea normei didactice pentru profesori, printre măsurile discutate de partidele care ar putea forma viitorul Guvern

17.200 de vizualizări
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Liderii și negociatorii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliție guvernamentală au pe masă mai multe propuneri de măsuri pentru a scădea deficitul bugetar scăpat de sub control, scrie G4Media. Printre ele ar fi și creșterea normei didactice la profesori.
  • Amintim, Edupedu.ro a scris pe 5 februarie că printre discuțiile neoficiale la nivelul coaliției de guvernare se află și creșterea normei didactice pentru profesori, așa cum semnala un sindicat din Educație.

Printre principalele reforme discutate de partidele care ar putea forma viitorul Guvern se află și creșterea normei didactice pentru profesori, în paralel cu scăderea birocrației obligatorii, spune surse G4Media. Măsura ar reduce deficitul de personal și ar scoate din școli pilele baronilor locali care predau acum la plata cu ora, scrie G4Media.

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a semnalat încă din februarie existența discuțiilor neoficiale la nivelul coaliției de guvernare cu privire la creșterea normei didactice. Conform sursei citate, această măsură este văzută ca o rezolvare atât la problema creșterii salarizării, cât și la problema deficitului de personal pe anumite discipline.

Sindicatul atrăgea atenția că „această amenințare trebuie tratată cu toată atenția cuvenită”, deoarece, în prezent, „timpul de lucru efectiv al cadrelor didactice ajunge să depășească frecvent cele 40 de ore săptămânale.” Documentul sindicatului poate fi consultat aici.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


19 comments
  1. “Măsura ar reduce deficitul de personal și ar scoate din școli pilele baronilor locali care predau acum la plata cu ora.”
    Hai că-i nostim! Întâi vor să desființeze examenul de titularizare (singura șansă a cadrelor didactice competente de a ocupa un post în cazul în care nu au pile, cunoștințe si relații) și să lase angajările în seama directorilor iar apoi se gândesc să mărească norma didactică a profesorilor (ca să dispară pilele, cică).
    Ce sursă de inspirație au cei din minister când vin cu astfel de idei?
    Ambele măsuri (în special înlocuirea examenului de titularizare cu orice concurs la nivel de școală) vor avea ca efect creșterea, nu reducerea numărului de pile din învățământ.
    Văd că și-au luat avânt să distrugă și ce-a mai rămas bun în sistemul de educație!

  2. ,,Măsura ar reduce deficitul de personal și ar scoate din școli pilele baronilor locali care predau acum la plata cu ora, scrie G4Media.”

    Măsura e strict contabilă și atât.

  3. Cu alte cuvinte urmează disponibilizări.
    Comasări, reduceri sau mai frumos
    AUSTERITATE.

    Mai lipsește sa revină Funeriu si Boc ca sa fie rețeta originală completă.

    Așadar avem așa:
    Greva si politicieni supărați ca au fost scoși la tablă si lăsați repetenți.
    Ce a urmat?
    Promisiuni neonorate

    Prime de carieră improbabile
    Vouchere tăiate
    Drepturi salariale din hotărâri judecătorești neachitate după cinci ani
    Tot mai multă birocrație si obligații

    Concluzii

    Chiar dacă au plecat Lae si Marcel toti politicienii gândesc la fel!

  4. Eu invit mintile neluminate sa vina incognito sa predea la un liceu de cartier cu adolescenți tiktokisti, la o scoala de cartier cu elevi ai caror parinti sunt puși mereu pe scandal. O sa se lecuiasca sa mai ceara creșterea normei didactice. Pentru ca efortul unui profesor de acum este dublu fata de un profesor din anii 90 care avea elevi CU BUN SIMT si PARINTII EDUCATI.
    Cu clase de 30 elevi, chiar si de 25 si cu ideea asta de marire a normei didactice cred ca va paste deficitul de personal, pe bune. Nu – i asa ca asta va doriti? Ca oamenii cu adevărat buni din sistem sa plece de buna voie in privat ca sa ramaneti voi cu pilele voastre si cu pleava vai de ea de profesorime care numai modele nu mai sunt?

  5. Parca legea zicea reducerea normei pentru mentori, pentru cei cu vechime de peste 15 ani etc. Oricum, tot ce am obținut prin greva s-a tăiat deja. Și voucherele de vacanță sunt aproape eliminate. Sindicatele iar dorm?

  6. Sunt discipline cu deficit de personal, dar la altele nu sunt ore,iar normele se fac greu.Acolo ce facem,intra cadrele didactice în completări de norma sau restrângeri de activitate?Înseamnă că se caută soluții de disponibilizări și în educație. Peste reforma planurilor cadru mai punem și creșterea normei didactice?Unde o sa ajungem?

  7. Creșteți normele, scădeți numărul de ore per disciplină, și să auzim atunci jelanie despre cum nu sunt profesori pentru că nu apar posturi și despre cum să dispară școala din sat de lângă elev și să se facă orele online cu profesorii ăia mult mai grozavi de la oraș, despre care a început să toace David. Să vedem cum face ăla micu’ primele litere cu învățătorul online și cum învață el matematică cu ochii-n telefon 4 ore pe zi, că așa a zis ministrul că e cel mai bine, să se obișnuiască cu AI, că doar acolo ajungi învățând online în creierii munților sau în fundul văilor.

    Hai, jucați-vă cu focul.

  8. Vor sa mărească norma ca să dispară pilele!?😂😂😂😂
    Am trăit sa o aud și pe asta.
    Sigur!Dublați salariile!!
    Sau iar începeți ca milogii ca în interesul tarii,națiunii etc noi să lucram pe ogoarele patriei pe aceeași bani și cu normă crescută?
    A mai văzut lumea oameni mai vicleni și cu intentii necurate ca ale voastre?
    Ne facem ca nu avem personal,între timp sabotam Titularizarea,ne batem joc de profesori și ii facem sa plece apoi ieșim în presa ca nu avem personal.Dupa ce rămânem fără personal ,băgăm IA și creștem norma profesorilor cu justificare publica sa scăpăm de pilele fără examen dar examenul îl dinamitam prin urmare examenul va avea 0 importanță.
    Are vreo logica ce spuneți voi aici?
    Luați sute de milioane împrumut, concediați oameni și aruncați cu banii în stânga și dreapta pe contracte la preț triplu iar noi suntem datori vânduți.
    Și Băsescu ne-a trimis acasă și a spus ca e criză.
    Peste 5 ani ,va rupem chiar și cei care acum am votat cu voi.Nu uitați ca mulți au votat cu UE și nu cu voi,nu să smecheriti voi fraierii ca pana acum!

  9. O da, asta buna idee. 5 ore pe zi / 25 pe săptămână. Ar fi echitabil. Nu 20 de ore sau 18.

    1. Nu ai habar despre ce vorbesti, cate lucrari ai corectat?
      Momentan ar trebui redusa norma la cate activitati sunt.

  10. înainte de a se lua o astfel de decizie, le sugerez celor din minister să se uite peste dosarele celor care au obținut gradația de merit. un demers absolut ridicol, dar și penal, cu adeverințe pt orice…
    PS. În școlile din Occident, Nr de elevi dintr-o clasă este la jumătate față de cel de la noi. Să crească norma didactică, dar să reducă Nr de elevi la 20, de exemplu.

    1. Nu vor să audă!
      Am făcut memoriu la cab. ministrului, primului ministru- NIMIC!
      Mențin toxicitatea asta, care numai merit nu are la bază!
      Nu-i nimic, vom produce hârtii aducătoare de punctaj!
      Aici s-a ajuns!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, FSE: Sunt unii suplinitori care iau chiar 10 și nu se pot titulariza, că nu au pe ce. Poate sunt posturile respective la nivelul unităților de învățământ și ele sunt date mai degrabă în regim de plata cu ora

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „avem suplinitorii care participă la concurs (de titularizare – n.red) aproape în fiecare an”. Chiar dacă aceștia iau…
Vezi articolul

Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum MEC: Adăugăm latina și literatura universală în curriculumul de specialitate, în mod explicit, în varianta finală a planurilor-cadru

În varianta finală a planurilor-cadru pentru liceu, disciplinele „Limba latină” și „Literatură universală” vor fi adăugate explicit în curriculumul de specialitate, potrivit explicațiilor oferite de șeful Serviciului Dezvoltare Curriculum –…
Vezi articolul