SURSE: Creșterea salarială pentru profesori prevăzută pentru septembrie 2020 nu este inclusă în proiectul de buget / Orban: E suficient, cred că profesorii pot să înţeleagă situaţia bugetară

8.268 de vizualizări
Inspecția specială
Foto: Pexels.com
Proiectul de buget nu prevede majorările salariale pentru profesori, de la 1 septembrie 2020, când cadrele didactice ar trebui să aibă salariile prevăzute în grila din Legea 153 din anul 2022, conform OUG 114 aflată în vigoare, potrivit unor surse guvernamentale. În urmă cu puţin timp Ludovic Orban a declarat despre această majorare programată pentru luna septembrie 2020 că “e suficient, există o creştere pe care am alocat-o de la 1 ianuarie, cred că foarte mulţi profesori, foarte multe cadre didactice, pot să înţeleagă situaţia bugetară în care ne găsim şi că o astfel de creştere în avans, de la 1 septembrie, este foarte greu de finanţat”. 

În bugetul Ministerului Educației și Cercetării există o creştere a cheltuielilor de personal (salarii) cu doar 5,88% în 2020 față de execuția bugetară de anul acesta, arată documentul publicat în transparență decizională de către ministerul Finanțelor.

Cheltuielile de personal au fost anul acesta (2019) de 20.868.259 mii lei, iar pentru anul 2020 acestea sunt de 22.094.937 mii lei, adică o sumă cu 1,22 miliarde mai mare. Procentual, este vorba despre o creștere de 5,88 puncte. Creșterea de sub 6% vine în condițiile în care ar trebui să acopere creșterea cu 25% a salariilor în tot sectorul de învățământ, prevăzută de Legea 153/2017, a salarizării unitare, de la 1 ianuarie 2020, plus creșterea de 50% până la grila de salarizare din 2022, prevăzută pentru cadrele didactice de OUG 114/2018.

Întrebat de jurnalişti dacă va mai exista creşterea de salariu pentru cadrele didactice de la 1 septembrie 2020, aşa cum prevede Legea salarizării unitare, Orban a răspuns că nu a luat o decizie definitivă, potrivit Agerpres.

“Nu am luat o decizie definitivă. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu nu cred că există resurse pentru a putea susţine aceste creşteri, care, practic, înseamnă obţinerea salariului de la nivelul anului 2022 de la 1 septembrie 2020. Practic, orice altă categorie din sectorul public ar putea cere acelaşi lucru. E suficient, există o creştere pe care am alocat-o de la 1 ianuarie, cred că foarte mulţi profesori, foarte multe cadre didactice, pot să înţeleagă situaţia bugetară în care ne găsim şi că o astfel de creştere în avans, de la 1 septembrie, este foarte greu de finanţat”, a explicat prim-ministrul.

În ultimele zile ministrul Finanţelor a dat asigurări că în buget sunt prinse aceste sume, spunând că “doamna ministru (n.r Monica Anisie) a primit tot ceea ce a cerut”.

Joia trecută, Ludovic Orban dădea de înţeles că aceste creşteri nu vor avea loc, din cauza deficitului bugetar mare. Iată declaraţiile premierului de pe 12 decembrie:

Reporter: “Rămâne în vigoare creșterea pensiei minime, din septembrie 2020 și majorarea salariilor profesorilor, tot din 2020?
Ludovic Orban: Majorarea, conform Legii salarizării, pentru cadrele didactice, este în Legea salarizării, este prima majorare de la 1 ianuarie și după aceea este prevăzută în Ordonanța de Urgență 114 o creștere anticipată la nivelul salariului din 2022, a salariilor pentru cadrele didactice, care trebuie făcută de la 1 septembrie.
Reporter: Și pensia minimă, ați zis că /…/
Ludovic Orban: Vom lua o decizie, v-am spus, după ce vom vedea cum arată bugetul și vom vedea în ce măsură, prin corecțiile aduse, vom reuși să menținem deficitul în limita a 3,6 %”

Reamintim că în Ordonanța de Urgență 114/2018, e prevăzut că profesorii vor avea în 2020 o creștere de 75% din diferența rămasă (n.r. restul rămas dupa creșterea de 25% din septembrie 2019) până la grila de salarizare prevăzută în Legea 153 a salariilor. Creșterea va avea loc în felul următor:

  • 1 ianuarie 2020  – 25% din diferența rămasă până la grilă
  • 1 septembrie 2020 – restul până la salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

Concret, dacă un profesor ar avea de primit încă 100 de lei ca să ajungă la nivelul grilei din 2022, atunci el a primit 25 de lei de la 1 ianuarie 2019, 25 de lei va primi de la 1 ianuarie 2020 și 50 de lei de la 1 septembrie 2020.

„De la 1 septembrie 2020 va avea loc aplicarea devansată, în trei etape, a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017. Modificarea va viza personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de întrumare și control din învățământ”, potrivit textului citat.

După alineatul (4) al articolului 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, s-a introdus un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul conținut:

(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ, beneficiază

a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranșă de ¼ din diferența dintre salariul de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;

b) începând cu 1 ianuarie 2020 de a doua tranșă de ¼ din diferența dintre salariul de bază prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018;

c) începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.”

FOTO: pexels.com


1 comment
  1. La cat a dat pe la scoala si la cat intelege cum se poate trai din salariul de bugetar, el fiind mereu un bugetar (ca nu stiu sa lucreze pe bune undeva pt ca fata nu-l tradeaza a avea competente practice intr-un domeniu, mai ales in inginerie!), este clar ca poate cuantifica ce este si ce nu este “destul”!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ședință publică a sindicatelor profesorilor, pe tema grevei din școli, organizată miercuri, la ora 16, în prezența presei. Premierul Ciucă, Marcel Ciolacu, Ligia Deca, Marius Budăi și Adrian Câciu au fost invitați de la ora 17

Miercuri, 24 mai, are loc o ședință a sindicatelor din Educație, pe tema grevei profesorilor, la care sunt invitați reprezentanții Guvernului, după cum au anunțat ieri liderii de sindicat. Angajații…
Vezi articolul

Întâlnire vineri la Guvern cu sindicatele din educație pentru salariile profesorilor de la 1 ianuarie / Premierul Ciolacu: Vom avea discuții ca să acoperim cât mai mult din acești 50% până la legea salarizării. Nu sunt Harry Potter

Liderii sindicatelor din învățământ și prim-ministrul Marcel Ciolacu se vor întâlni vineri, 24 noiembrie, la Guvern, pentru a discuta despre creșterile salariale ale profesorilor de la 1 ianuarie, potrivit agendei…
Vezi articolul

Mărturia unei profesoare, despre învățământul artistic: Ne târâm în aceeași mocirlă de 30 de ani, iar absolvenții liceelor de artă au un singur țel – să plece din țară

Învățământul artistic funcționează cu programe școlare “din anii ’70, puțin periate pe alocuri, doar la unele specialități”, cu 
reguli ale olimpiadelor “viciate de diverse interese mai mari sau mai mici”,…
Vezi articolul