Surse: Disciplina “Educație pentru Viață” propusă de Sorin Cîmpeanu nu se mai regăsește în varianta proiectelor de lege propuse de Ligia Deca / Disciplina ar fi cuprins educație financiară, de mediu, juridică sau educație pentru sănătate

2.364 de vizualizări
Foto: © Agencyby | Dreamstime.com
Draftul proiectului legii învățământului preuniversitar, în varianta Deca, obținut de Edupedu.ro, nu conține nicio referire la competențele referitoare la modulele “Educație pentru viață”, pe care și le dorea fostul ministru Sorin Cîmpeanu și care erau prevăzute în proiectul legii scrise de el în vară și care au fost în dezbatere publică. Educație pentru sănătate, mediu, financiară sau juridică erau elemente ce erau menționate în disciplina Educație pentru viață.

În paralel, există o lege promulgată în iunie de președintele Klaus Iohannis, privind aprobarea disciplinei Educație pentru sănătate și care prevede ca în școli să se deruleze, din clasa a VIII-a, numai cu acordul scris al părinților, „programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”. – detalii aici

  • Amintim că proiectele de legi ale educației în varianta ministrului Ligia Deca, obținute pe surse de EduPedu.ro, nu au fost încă făcute publice, dar sunt finalizate de Ministerul Educației (ME), după ce au fost verificate amendamentele primite în perioada de dezbatere publică, de la lansarea variantelor Cîmpeanu, în iulie 2022.
  • Urmează ca experții din partidele din coaliția de guvernământ să lucreze cu ME la noile legi până la 1 februarie 2023. Apoi, proiectele ar urma să treacă prin Guvern până la 15 februarie, iar Parlamentul să aprobe legile Educației Deca până pe 15 martie. Toate noutățile pe care le aduc acestea pot fi citite aici.

Încă din primele pagini ale draftului proiectului a legii Învățământului Preuniversitar, varianta Deca, obținut de Edupedu.ro, a dispărut “principiul promovării educației pentru viață prin dezvoltarea competențelor specifice educației pentru sănătate, educației pentru mediu, educației financiare și educației juridice, precum și pentru practicarea educației fizice și activităților sportive”.

Acest principiu era menționat la articolul 3 din proiectul propus în iulie 2022 de Sorin Cîmpeanu:

Sursa: Proiectul Legii Învățământului, varianta Sorin Cîmpeanu, pus în dezbatere publică în iulie 2022

Mai exact, în proiectul din vară al lui Cîmpeanu erau enumerate modulele pe care le cuprinde disciplina Educație pentru viață:

  1. educație pentru mediu;
  2. educație pentru sănătate;
  3. educație financiară;
  4. educație juridică;
  5. educație antreprenorială;
  6. educație tehnologică;
  7. educație rutieră;
  8. educație civică;
  9. educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică;
  10. egalitate de gen;
  11. gândire critică;
  12. oratorie și dezvoltare personală;
  13. securitate cibernetică;
  14. educație pentru alimentație sănătoasă 
Sursa: Proiectul Legii Învățământului, varianta Sorin Cîmpeanu, pus în dezbatere publică în iulie 2022

Singura referire la “programe de educaţie antreprenorială, financiară şi juridică” apare în varianta Deca a Legii Învățământului Preuniversitar la capitolul Atribuţiile centrelor comunitare de învăţare permanentă la nivel local. Practic, noțiunile de educație antreprenorială, financiară și juridică rămân în sarcina acestor centre comunitare, “care se înfiinţează de către autorităţile administraţiei publice locale în parteneriat cu furnizorii de educaţie şi formare”. Acestea “au rolul de a implementa politicile şi strategiile în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii la nivelul comunităţii”.

De asemenea, la art. 150 se precizează că “unităţile şi instituţiile de învăţământ, de sine stătător sau în parteneriat cu autorităţile locale şi alte instituţii şi organisme publice şi private: case de cultură, furnizori de formare continuă, parteneri sociali, centre de tineret, organizaţii nonguvernamentale şi altele asemenea pot organiza la nivel local centre comunitare de învăţare permanentă, pe baza unor oferte de servicii educaţionale adaptate nevoilor specifice diferitelor grupuri-ţintă interesate”, mai scrie în documentul obținut de EduPedu.ro.

Informații de context

În proiectul legii Învățământului Preuniversitar, scris de Sorin Cîmpeanu și lansat în dezbatere publică în iulie 2022, disciplina Educație pentru viață ar fi urmat să fie predată modular, iar elevii să primească calificative admis sau respins. – detalii aici

Secretarul de stat Sorin Ion propunea ca cei care vor preda “Educație pentru viață” să nu fie doar profesori, ci și persoane din ONG-uri sau alte instituții. – detalii aici

Încă din iunie 2021 ministrul Educației a vorbit despre faptul că Ministerul Educației va promova disciplina obligatorie “Educație pentru viață”, pentru clasele V-XII.

Foto: © Agencyby | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Citește și:
Elevii ar putea primi calificative de tip „admis” sau „respins” la disciplina modulară Educație pentru viață, la care vor studia peste 10 module, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar / Nu apare în document ce se întâmplă cu cei respinși
Angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții, propusă de secretarul de stat Sorin Ion: În fața elevului la clasă să poată să fie nu numai un profesor pe diploma căruia scrie profesor
Cîmpeanu: Ministerul Educației va promova disciplina obligatorie “Educație pentru viață”, pentru clasele V-XII, cu modul obligatoriu de Educație sexuală / Părinții pot face cerere scrisă pentru retragerea copilului, ca la Religie

2 comments
  1. pai oricum astea se fac deja la Educatie sociala si Educatie tehnologica, plus optionalul ales anual… deci nu-si aveau rostul. De ex pentru copilul meu, am de ales pentru anul scolar viitor intre Educatie juridica, Robotica si sport.

  2. Lipsa va fi compensata cu urmatoarele discipline:

    1. Educație civică: Ritualuri Masonice
    2. Educație pentru sănătate: Lenea si Somnul
    3. Gândire out-of-the-box: Cum sa plagiezi si sa fentezi sistemul
    4. Educație juridică: Cum sa faci legi ca sa poti fura in liniste
    5. Bonus: Cum sa iei pensie speciala

    Sharing is caring!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorii în funcție la intrarea în vigoare a noii legi pot sta încă un deceniu la conducerea universităților, după ce un amendament PSD votat de toți deputații, cu excepția celor din USR, a eliminat forma propusă de Ministerul Educației din proiectul legii

Actualii rectori care vor fi în funcție la intrarea în vigoare a proiectului legii învățământului universitar vor putea să rămână la conducerea universităților pentru încă două mandate de câte 5…
Vezi articolul
Desființarea titularizării

VIDEO Povestea pactului pentru educație propus de Tudor Chirilă și răspunsurile politicienilor din guvernările Dăncilă și Orban: Reforma în educație nu interesează pe nimeni. Ce-i interesează este să aibă alegeri anticipate, conservarea puterii. Noi mai stăm o tură

“Cu pactul meu pe educație în cap, am deschis această discuție și cu Raluca Turcan și am întrebat-o: dar de ce nu luăm ceva ce este bun și nu conservăm…
Vezi articolul

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: Fiul cel mare al rectorului Tudorel Toader este unicul candidat pentru un post de lector universitar / Cum a reușit Ionuț Toader să bifeze criteriile – cheie în mare viteză

În timp ce Tudorel Toader este rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, fiul său cel mare avansează rapid în cariera academică la aceeași instituție de învățământ superior.…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu solicită președinților Consiliilor Județene și primarilor să urmărească personal implementarea urgentă a proiectelor PNRR pe educație: Să ne gândim că băiatul sau fata unui vecin de-al nostru așteaptă aceste dotări ca să meargă la școală cu drag și cu folos

Prim-ministrul Marcel Ciolacu le-a cerut președinților Consiliilor Județene și primarilor să urmărească personal implementarea urgentă a proiectelor PNRR pe educație. „Să ne gândim că băiatul sau fata unui vecin de-al…
Vezi articolul