Surse: Guvernul ia în calcul vouchere de 30 de euro pentru elevii din familii sărace / 50 de euro pentru cetățenii cu venituri mici

2.637 de vizualizări
Creștere organică a finanțării educației
Foto: Pexels.com
Coaliția de guvernare discută noi măsuri de sprijin pentru cetățenii vulnerabili în fața inflației și a crizei facturilor, ce ar include vouchere pentru alimentele de bază și susținerea elevilor din familii cu venituri mici, au declarat pentru G4Media surse politice.

Deciziile, care ar putea fi adoptate în această săptămână de guvern, prevăd acordarea a două tipuri de vouchere.

Primul tip este pentru elevii din familii cu venituri mici. Ar presupune acordarea lunară a unui voucher în valoare de 30 de euro (circa 150 de lei), timp de 7 luni, adică până la finalul acestui an, cu excepțai lunilor iulie și august. Cu acest voucher, beneficiarii vor putea să cumpere alimente, rechizite și haine. Beneficiari ar urma să fie cei circa 156.000 de elevi care primesc acum burse sociale.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


2 comments
  1. Bine ca au ridicat media la 9.50 pentru burse,medie greu de obținut în liceu iar acum se gândesc la bonuri valorice probabil în locul burselor sociale.
    Aud acum mulți elevi care spun ca o sa -și focalizeze atenția pe materiale care întra le examenul de bacalaureat și pentru admiterea la facultate.Pacat ,se putea ridica media la 9 o medie de bun simt.

  2. Si salariul nostru conform legii cand?? Ce-o sa va mai treziti cu Bac si EN inghetate. Ceea ce faceti prin aceste declaratii e doar sfidare, dar ia ghici, n-o sa vina nimeni la corectat pentru ca nu ne-ati dat salariul dreptul prin lege, nu ne-ati dat vouchere, nu ne-ati dat in 3 ani macar o masca, un test, o tableta. Sfidati-ne in continuare, ca stim si noi sa va ignoram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai multe asociaţii ale elevilor spun că nu au fost chemate la discuţii: Ministerul îşi dorește să se folosească de copii, sub pretextul examenelor naţionale, pentru a antagoniza greviştii şi a opri greva

„Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea unor consultări cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor referitoare la greva profesorilor. Asociaţiile de elevi nu au fost invitate. Astfel, se încearcă din nou manipularea opiniei…
Vezi articolul

Vize de flotant pentru înscrierea la școală, în vizorul poliției. Polițiștii din Constanța cercetează „eventuale nereguli în obținerea vizei de reședință” în apropierea unor școli, „pentru a beneficia de înscrierea copiilor în anul școlar 2024 – 2025” / Primarul Vergil Chițac a cerut verificările: Dacă nu locuiesc acolo, poliția trebuie să ia măsuri

Polițiști de investigații criminale din Constanța fac verificări în cazul unor „eventuale nereguli în obținerea vizei de reședință” de către părinți în apropierea unor școli, a arătat IPJ Constanța într-o…
Vezi articolul

VIDEO Reacția studenților față de decizia Biroului Electoral de a renumăra voturile: Hoții! Hoții! Pentru cine numărați? / Mesaje anti-servicii și anti Curtea Constituțională: „Nu te juca cu democrația!”

Reacție vehementă a tinerilor protestatari din Piața Universității împotriva deciziei Biroului Electoral Central (BEC) de a renumăra voturile din primul tur de alegeri prezidențiale fără observatori independenți. Nemulțumirea a fost…
Vezi articolul