UPDATE SURSE Mihnea Costoiu, singurul rector din România fără doctorat, ales de premierul Marcel Ciolacu ca vicepreședinte PSD pe Educație, la congresul de sâmbătă

3.948 de vizualizări
Mihnea Costoiu / Foto: INQUAM Photos – Mălina Norocea
Rectorul Universității Politehnica București (UPB), Mihnea Costoiu, singurul rector din România care nu este profesor și nu are doctorat, este propunerea premierului și liderului PSD, Marcel Ciolacu, pentru funcția în partid de vicepreședinte pe domeniul Educației, conform surselor G4Media.ro.
  • UPDATE 24 August Mihnea Costoiu este ales vicepreședinte PSD pe Educație în noua conducere a partidului, împreună cu ceilalți membri propuși pentru celelalte funcții.
  • Continuarea știrii inițiale. Membrii PSD se întâlnesc sâmbătă la congresul național de partid în cadrul căruia ar urma ca Ciolacu să fie desemnat candidat la alegerile președințiale din noiembrie-decembrie anul acesta.

Pe lista cu oamenii propuși pentru conducerea nouă a PSD se numără și Mihnea Costoiu, care în perioada 2012-2014 a fost ministru delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, în Guvernul Ponta.

Mihnea Costoiu a fost condamnat în primă instanță pentru abuz în serviciu la 3 ani cu suspendare, dar a scăpat de judecată în aprilie 2023, în urma deciziei Curții Constituționale privind prescripția faptelor. Cu toate acestea, el e obligat să achite prejudiciul de 267.000 de euro în dosarul „Baza Cutezătorii”.

Costoiu este singurul rector care nu este profesor universitar și care nu are titlul de doctor. Edupedu.ro a scris în 2020 că Universitatea Politehnica din București (UPB) este condusă din anul 2012 de un cadru didactic fără doctorat. Ajuns atunci la 48 de ani, Mihnea Costoiu pierduse deja două trenuri de doctor.

  • În decembrie 2023, Costoiu a fost ales pentru al patrulea mandat de rector la Universitatea Politehnica din București, cu 84% din voturi – primul scrutin organizat după ce Politehnica București a fuzionat cu Universitatea din Pitești, rezultatul fiind Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB).

Pe lista cu cei propuși pentru noua conducere PSD se găsesc și nume noi. Unul din ele este Elisabeta Lipă, șefa sportului românesc. Ea e propusă ca vicepreședinte pe domeniul Sport. Mai multe detalii, pe G4Media.ro.


4 comments
  1. Problema adevărată și gravă este că individul a fost votat de patru ori (84%, ultima dată!) de o parte reprezentativă a intelectualității tehnice din Romania. Reprezentativă, in fapt, pentru starea jalnică a învățământului superior românesc și a staturii morale a nației care se pretinde “urmașă a Romei”!

  2. Hotii,impostorii,ticălosii, ăștia sunt oamenii promovati politic care scufundaRomania și curând vor îngropa Romania.

  3. Mai bine fara doctorat decat doctorat plagiat.
    Oricum 99% din doctoratele de dupa 1989 sunt plagiate s-au cumparate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiadă de matematică cu probleme, la clasele a V-a și a VI-a. Părinții acuză umflarea notelor în anumite județe. Radu Gologan: Am cerut copii ale lucrărilor notate cu peste 25 de puncte

Olimpiadă cu probleme, anul acesta, la matematică. Ecaterina Andronescu a modificat regulamentul de organizare a olimpiadei județene și în locul numărului fix de “câștigători” pe fiecare clasă care se calificau…
Vezi articolul

Universitățile să se adapteze pentru instrumentele de inteligență artificială, chiar dacă pun multe probleme: ele oferă numeroase beneficii posibile, iar interzicerea lor ar fi inutilă / Folosirea AI să fie declarată în activitățile academice și restricționată selectiv – poziția oficială a Asociației Universităților Europene

ChatGPT și alte instrumentele bazate pe inteligență artificială, care au ajuns în ultima perioadă la dispoziția publicului larg, ar trebui să fie adoptate într-o manieră “eficientă și adecvată” la nivelul…
Vezi articolul

Ministerul Educației: 3.208 de elevi stau acasă din cauza gripei. Lista școlilor și grădinițelor închise parțial sau integral

3.208 de elevi sunt afectați (stau acasă) din cauza suspendării cursurilor în unități de învățământ, din cauza gripei, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă remis EduPedu.ro. Instituția prezintă situația…
Vezi articolul