Surse: Studenții vor începe în toamnă cursurile față în față, decizie luată în ședința de la Cluj a Consiliului Rectorilor

14.748 de vizualizări
Zilele Educației Sexuale
Foto: UBB – Facebook.com
Toate facultățile vor începe în toamnă cursurile față în față, cu menținerea unor reglementări de protecție în contextul pandemiei COVID-19, au decis rectorii reuniți în ședința Consiliului Național al Rectorilor de la Cluj, potrivit surselor EduPedu.ro. Dacă în toamnă România va fi în afara stării de alertă, toți studenții se vor prezenta la cursuri.

Conform surselor EduPedu.ro, ministrul Educației a susținut la Cluj că nu există bază legală pentru desfășurarea cursurilor on-line după terminarea stării de alertă. Potrivit acestuia, Legea Educației în vigoare nu prevede posibilitatea desfășurării cursurilor în format online, deci licența, masteratul, doctoratul nu se pot desfășura hibrid decât în situația în care este vorba despre stare de alertă sau de urgență.

Conducerea ARACIS, agenția care evaluează universitățile, a susținut că învățământul on-line se poate desfășura la ID, potrivit surselor noastre.

Decizia organizării cursurilor în format față în față în toamnă, când va începe anul universitar 2021-2022, a fost decisă astăzi la Reuniunea Consiliului Național al Rectorilor (CNR) organizată de Universitatea Babeș-Bolyai la Cluj-Napoca și la care participă și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit surselor EduPedu.ro. SNSPA este singura instituție de învățământ superior care a anunțat că nu participă la conferințele CNR, for pe care îl acuză de lipsă de transparență și de interferențe politice.

Foto: Facebook.com / La Facultate


4 comments
  1. O posibilitate ar fi că mai mulți studenți să opteze pt opțiune participarii in stil blended, adică o parte fizic o parte online. Aici referindu-ma în același timp cei care pot venii la cursuri vor venii fizic, cei care nu pot venii, vor participa online, platforma va fi mereu deschisă. Trebuie să luați legătura cu Liga Studenților de la Universitatea voastră. Cât mai multe cereri/ propuneri cu atât mai bine pt a implementa. Consider că sunt mulți studenți care ar dori să rămână în mediul online, din cauza muncii ori a problemelor financiare, dar în aceeași măsură sunt și mulți care nu înțeleg în mediul online și vor să vina fizic să înțeleagă materialul didactic

  2. Pai si cand au de gand sa modifice legislatia in domeniu pt ca studentii sa poata beneficia de cursuri online?maimutareli sunt in stare domnii nostrii conducatorii sa faca dar o treaba necesara pentru aceasta tara nu.In toamna noi studentii va trebui sa platim o groaza de bani la camine pt ca locurile sunt limitate tot de regulile voastre.

    1. O posibilitate ar fi că mai mulți studenți să opteze pt opțiune participarii in stil blended, adică o parte fizic o parte online. Aici referindu-ma în același timp cei care pot venii la cursuri vor venii fizic, cei care nu pot venii, vor participa online, platforma va fi mereu deschisă. Trebuie să luați legătura cu Liga Studenților de la Universitatea voastră. Cât mai multe cereri/ propuneri cu atât mai bine pt a implementa. Consider că sunt mulți studenți care ar dori să rămână în mediul online, din cauza muncii ori a problemelor financiare, dar în aceeași măsură sunt și mulți care nu înțeleg în mediul online și vor să vina fizic să înțeleagă materialul didactic

  3. Nu am.gasit nimic oficial referitor la reluarea cursurilor cu prezenta fizică , nici măcar pe site_ul UBB! Puteți confirma printr_un interviu cu rectorul UBB reluarea cursurilor in format fizic? Nu de alta dar nu încap toți studenții în cămine și să știm cum ne organizam cu chiriile și eventualele job_uri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Shanghai Ranking 2021 după domenii de studiu: Universitățile românești au o prezența modestă în clasamentele menționate de ministrul Cîmpeanu ca referință pentru finanțarea cercetării universitare / 8 din 14 apariții revin universităților din Cluj

Universitățile din România au și în acest an apariții modeste în clasamentele globale după domenii de studiu realizate de compania de consultanță Shanghai Ranking – Global Rankings of Academic Subjects…
Vezi articolul

Radiografia universităților, realizată de studenți: Planuri de învățământ neactualizate, care ignoră piața muncii. Propagandă politică prezentă, taxe ilegale și sesizare aproape imposibilă a abuzurilor

Planurile de învățământ oferite de facultăți nu sunt nici adaptate, nici actualizate la cerințele curente ale pieței muncii, acuză studenții, într-o radiografie pe larg a sistemului național de învățământ superior.…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Republica Moldova mulțumește României pentru „oportunitățile de care beneficiază studenții basarabeni”. Dan Perciun: Ambele țări trec prin schimbare. Ne dorim o Moldovă puternică în UE, alături de o Românie înfloritoare

Democrația trebuie păzită zilnic de fiecare dintre noi, atrage atenția ministrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Dan Perciun. Oficialul îi îndeamnă pe tinerii atât din România, cât și de…
Vezi articolul

Rectorul Marilen Pirtea, legat de tăierea din finanțarea prin PNRR pentru universități: România va rata șansa de creștere și dezvoltare fără potențarea universităților, epicentrele ecosistemelor urbane mari / Tinerii din România vor susține piața muncii din vest

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, a atras atenția într-o postare pe Facebook că „România are acum o șansă mare de creștere și dezvoltare, pe care o va…
Vezi articolul