Tabere la mare, la munte și în Delta Dunării, pentru studenții fără restanțe, organizate de Ministerul Familiei. Înscrierile se fac la secretariatele facultăților până pe 14 iunie – documente

4.043 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Studenții fără restanțe la examene se pot înscrie până miercuri, 14 iunie, la tabere studențești de vară organizate de Ministerul Familiei, potrivit unui ordin din Monitorul Oficial. Sunt 54 de universități înscrise în program – lista lor și regulamentul, mai jos în articol.

Taberele se țin prin „Programul Național Tabere Studențești – 2023” și sunt organizate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – MFTES, prin Casele de Cultură ale Studenților și Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei” în perioada vacanțelor studențești, la mare, la munte şi în Delta Dunării.

„Taberele studențești sunt organizate în cel puțin 8 (opt) serii pe parcursul vacanțelor de
vară, respectiv cel puțin 2 (două) serii pe parcursul vacanțelor de iarnă. Fiecare serie
cuprinde 5 nopți de cazare, respectiv 6 zile”, potrivit regulamentului din anul 2023. Taberele sunt programate între 22 iulie și 31 august.

Cum se realizează înscrierea:

„Art. 13. (1) Studenții care doresc ocuparea unui loc gratuit în taberele studențești pot depune cererea de solicitare a unui loc în tabără, prin una dintre următoarele modalități:

a) completarea și depunerea cererii tip (Anexa nr.4), direct la secretariatele facultăților;

b) transmiterea cererii tip prin e-mail sau prin fax, pe adresa sau numărul de telefon afișate de avizierul facultăților.

(2) Cererile, semnate de studenți, vor fi însoțite de documentele justificative care atestă situația rezultatelor deosebite obținute la învățătură, implicarea în activități extracurriculare sau încadrarea studentului în unul dintre cazurile sociale prevăzute la art.5 alin.(1) lit. a) și vor primi un număr de înregistrare de la secretariatul facultății;

(3) Cererile tip, (sic!) trebuie puse la dispoziția studenților la secretariatele facultăților și pe siteurile acestora”, conform regulamentului – documentul, mai jos în articol.

Data limită pentru înscriere este 14 iunie, urmând ca afișarea listelor finale să fie pe 27 iunie, conform calendarului.

Cine poate beneficia gratuit de loc în tabără:

„Art. 4 (1) Beneficiarii de locuri gratuite în taberele studențești, în perioada vacanțelor de
vară și de iarnă, în limita fondurilor bugetare aprobate și a numărului de locuri aferente pe
universități, sunt studenții care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) Sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, la programul de studii universitare de licență, la programul de studii universitare de masterat și doctorat;

b) Sunt integraliști respectiv au promovat examenele la toate disciplinele de studiu din anul anterior de școlarizare și au promovat examenele la toate disciplinele în sesiunea de iarnă, în cazul studenților din anul I;

c) Sunt studenți în vârstă de până la 35 de ani în conformitate cu prevederile art.2, alin.2, lit.a) din Legea nr.350/2006 Legea Tinerilor.

(2) În cazul categoriilor de studenți cazuri sociale și studenți care activează în cadrul CCS/CCSS Tei și ai Federațiilor Studențești, criteriul de student integralist nu se aplică, ierarhizarea acestora făcându-se exclusiv pe baza criteriilor sociale, respectiv a criteriilor de selecție specifice.

(3) Studenții care se află în an terminal, (sic!) pot beneficia de loc gratuit în taberele studențești, chiar dacă au susținut toate examenele privind finalizarea studiilor.

Art. 5. (1) Categoriile de beneficiari ai taberelor studențești sunt:

a) cazuri sociale – studenți orfani de ambii părinți, cei proveniți din casele de copii sau plasament familial, romi, absolvenți ai liceelor din mediul rural sau din orașe cu mai puțin de 10.000 de locuitori și cei care beneficiază de burse sociale, aceste categorii reprezentând minimum 20% (în limita locurilor solicitate) din locurile repartizate universităților;

b) studenții cu rezultate deosebite obținute la învățătură în anul precedent de școlarizare, studenții integraliști (studenții care au promovat examenele la toate disciplinele de studiu din anul anterior de școlarizare), iar în cazul studenților din anul I, studenții care sunt integraliști pe semestrul I din anul în curs de școlarizare 2022-2023, în pondere de maxim 85%, cei care au avut activități în cadru organizat, al universităților, la diverse manifestări culturale, artistice, științifice, sportive și de voluntariat în pondere de minim 15% dintre aceștia. Procentele se aplică la numărul de locuri rămase după distribuirea locurilor pentru cazurile sociale prevăzute la lit.a);

c) studenții care activează în cadrul CCS/CCSS Tei și care s-au evidențiat prin activitățile cultural – artistice desfășurate. Aceștia vor fi selectați de către CCS/CCSS Tei pe baza criteriilor specifice stabilite de acestea. Din comisie vor face parte și studenții din consiliile de administrație ale CCS/CCSS Tei. Criteriile de selecție a studenților beneficiari, precum și numele beneficiarilor, facultatea și universitatea din care provin vor fi postate pe site-urile proprii ale CCS/CCSS Tei, cel târziu cu 7 zile înaintea începerii primei serii de tabără;

d) studenții implicați în acțiuni de voluntariat, activități și proiecte studențești, manifestări culturale, științifice și sportive gestionate de federațiile studențești, legal constituite, pe baza criteriilor specifice stabilite de acestea. Criteriile de selecție a studenților beneficiari, precum și numele beneficiarilor, vor fi postate pe site-urile federațiile studențești, cel târziu cu 14 zile înaintea începerii primei serii de tabără

e) în situația în care locurile aferente beneficiarilor prevăzuți la lit.a) nu se ocupă, acestea vor fi redistribui beneficiarilor prevăzuți la lit.b);

f) în situația în care locurile aferente beneficiarilor prevăzuți la lit. b) și c) nu se ocupă, după aplicarea art.5 alin. (1), lit. e), acestea vor fi redistribuite beneficiarilor prevăzuți la lit. d)”, potrivit regulamentului.

LISTĂ Universitățile de la care se pot înscrie studenți:

Despre cazarea studenților

„Art. 36. (1) Cazarea studenților se va face în unitățile clasificate conform legislației și standardelor naționale, acceptându-se unități de cazare clasificate cu cel puțin categoria 2 stele sau 3 margarete, în limita a minimum 100 lei/zi/student. (…)

Art. 38. Locația în care se va servi masa va fi situată la o distanță de maximum 300 m de spațiul de cazare.

Art. 39. (1) Masa servită va fi în valoare de 52 lei/zi/student”, mai scrie în regulile pentru organizatori, prezentate în metodologie.

FOTO DOCUMENT Calendarul înscrierii studenților – notă de la MFTES:

DOCUMENT Ordinul MFTES din 12.05.2023:

DOCUMENT Anexa la ordinul MFTES din 12.05.2023 – regulamentul de organizare:

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. se face discriminare pe criterii etnice. in cele 20% din locurile pentru cazurile sociale sunt incluși automat cei de etnie romă chiar dacă ei pot proveni din familii foarte bogate. CNCD doarme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Modele de subiecte pentru Definitivat 2024, publicate de Ministerul Educației – descarcă documentele pentru peste 100 discipline școlare / Proba scrisă are loc pe 24 iulie 2024

Modelele de subiecte pentru examenul național de definitivare în învățământ 2024, pentru profesorii de gimnaziu și liceu, au fost publicate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici în Evaluare.…
Vezi articolul

Recomandările drastice pentru redeschiderea școlilor – calificate de Ministerul Sănătății drept “document vechi de lucru, care nu mai este de actualitate” / Tătaru, în urmă cu 12 ore: Am pus în consultare și pentru Ministerul Educației niște reguli

Ministerul Sănătății anunță că recomandările publicate pe site-ul propriu referitoare la redeschiderea școlilor în contextul pandemiei sunt “un document vechi de lucru, care nu mai este de actualitate în faza…
Vezi articolul