În procesul de adaptare al sinelui, la viața de zi cu zi și perspectiva acesteia, am scurte episoade de rumegare, în care diverse informații și situații sunt disecate și plimbate de la un stomac la altul. De ce fac astă, nu pot să stau liniștit pe șezutul meu și să-mi văd de ele mele? O fac pentru a încerca să fac un pic de ordine în mintea mea, să leg lucrurile între ele. Așa e mintea mea, vede puncte și se gândește că sigur pot fi unite cu o linie.
În săptămâna care a trecut, din viața publică a educației, mi-au atras atenția două subiecte. Sporul de doctorat și cele câteva milioane de euro ale ISJ Constanța. Cum iau totul cu un bob de sare, nu a fost nicio surpriză tăierea sporul de doctorat. E desuet deja, nu există nici un fel de dezbatere, totul este decis deja, de către cineva, cu ceva timp în urmă. Când o informație transpiră și ajunge în presă, decizia e luată deja de mult timp. Dar nu despre asta vreau să vorbesc.
Episodul ISJ Constanța și cele câteva milioane de euro mi se pare că are toate ingredientele necesare pentru un adevărat super scandal din care să ne dăm seama cum și pentru cine funcționează de fapt instituțiile statului (nu că nu am avea deja o vagă impresie). Echipa Edupedu a reușit să dea de un aisberg. Un asemenea subiect e sfântul Graal al jurnalismului, dar ca la orice aisberg pericolul vine de la cine se află sub apă. În funcție de disponibilitatea datelor și continuarea anchetei oficiale, dar și de ancheta jurnalistică întreprinsă ar trebui să primim răspunsuri la următoarele întrebări:
- De ce a descoperit Corpul de Control al MEC această situație și nu Curtea de Conturi? Dacă în Statele Unite nu scapi de moarte și de fisc, în România orice funcționar public știe că nu scapi de Curtea de Conturi (bineînțeles dacă aceștia primesc undă verde). Cum e posibil ca o instituție precum Curtea de Conturi, cu angajați extrem de specializați pe găsirea celor mai mici nereguli financiare, administrative și de aplicare e a legislației să scape o asemenea “balenă”? Li s-a spus oare să pescuiască plevuști?
- Cum e posibil ca un concert de alte instituții (MEC, ANAF, Trezorerie, auditori) să nu descopere nimic timp de 13 ani? Ce s-a întâmplat cu auditorul intern care a semnalat neregulile?
- Ce s-a întâmplat cu banii? Sper că nu are nimeni impresia că acel prejudiciu a intrat în buzunarele angajaților inspectoratului. Ei în cel mai bun caz și-au păstrat un mic comision de deranj. Și atunci unde au ajuns banii? E oare o mică posibilitate să fi ajuns la vreun partid?
- Avem impresia că doar la Constanța avem super-contabili și super-inspectori care pot să facă dispărute câteva milioane de euro timp de 13 ani? Să fie aici apogeul dedicării și implicării în delapidarea banului public? Sau nu cumva aici doar s-ar făcut prost tabla împărțirii?
- Chiar atât de bine fac restul inspectoratelor școlare tabla împărțirii? Păi să le zică și colegilor constănțeni care este formula potrivită pentru a face împărțirea. Am impresia că cineva a devenit prea lacom și nu a pus virgula cum trebuia la rest, altfel schema ar fi dăinuit întru binele propășirii patriei.
După cum intuiesc scandalul ISJ Constanța e doar la stadiul de promo. Așteptăm îngroziți multele episoade ale serialului ca să vedem cum concursul instituțiilor publice apără orice altceva decât interesul public. Faptul că un asemenea raport a ajuns în presă ne spune că buboiul purulent e mult prea mare pentru a fi băgat sub preș. Sau…guvernul avea nevoie de un alt scandal pentru a arăta că profesorii fură la fel de nemilos precum marii corupți, că nu sunt niște cavaleri pe un cal alb și astfel noi măsuri de reducere a deficitului să poate fi luate cu conștiința împăcată a opiniei publice? Ce să fie oare?
Partea a doua. Sporul de doctorat. Personal cred că a fost un artificiu făcut pentru ca guvernanții și sindicatele să se poată lăuda în diverse statistici și rapoarte că salariile sunt echivalente între preuniversitar și universitar și alte categorii bugetare. Acesta ar fi trebuit inclus in salariu, cel puțin în mediul universitar, unde e clar că nu ai cum să fii cadru didactic dacă nu ești doctor. Dar ca orice care nu este inclus în salariu, poate fi atacat, tăiat, revocat în caz de nevoie. Și acuma vremea nevoii a sosit. Cine vor fi cei mai afectați? Asistenții și lectorii. Însă discuția nu ar trebui să fie despre bani. Discuția ar trebui să fie despre un presupus principiu al valorizării sau aprecierii efortului intelectual depus. Să ne fi făcut chiar toți doctoratele prin plagiat?
În acest moment, cel mai bun prieten al meu, profesor în preuniversitar cu gradul I cred că va avea salariul net mai mare decât un lector sau asistent cu vechime echivalentă. Efortul lui suplimentar pentru dobândirea gradului I este răsplătit, fiind inclus direct în salariu, iar efortul unei universitar pentru dobândirea titlului de doctor nu este răsplătit. Bănuiesc că aceasta este valoarea unei efort intelectual. Acuma sincer, dacă scormonesc cu atenție în interiorul meu, prietenul meu cel mai bun, profesorul din preuniversitar a ieșit în stradă și a protestat, a avut salariul tăiat în timpul grevei, în timp ce eu, profesorașul de universitar am stat în jilțul meu din turnul de fildeș, nefiind solidar cu greviștii nici măcar la nivel declarativ. Ba mai mult, poate chiar am mai și ieșit public să zic: ce și cât mai vor și profesorii ăștia din preuniversitar? Nu s-au săturat să facă pe milogii? La muncă cu ei, nu la întins mâna. Ei nu știu că bugetul unei țări nu este niciodată suficient…pentru învățământ, mai ales cel preuniversitar? (PS îi rog pe toți cei ce consideră ușoară meseria de dascăl să facă schimb o săptămână cu oricare profesor).
Nu știu de ce tot ajung să vorbesc despre ceva atât de trivial cum ar fi banii din sporul de doctorat. Mă străduiesc să vorbesc despre valorile unui om și cât de importante sunt unele precum: cinstea, onoarea, integritatea și adevărul. Oare noi profesorii din mediul universitar le mai avem? Le practicăm zilnic în activitatea noastră? Oare încercăm să le transmitem mai departe studenților noștri? Oare dacă încercăm să le transmitem mai departe, oare le și oferim exemple din activitatea noastră sau le vorbim doar din cărți? Oare sunt onoarea și integritatea noastră de vânzare? Oare este scumpă sau ieftină? Oare în funcție de cine vrea să o cumpere poate să fie mai scumpă sau mai ieftină? Oare dacă șeful/partidul mi-o cere, pot să îmi mototolesc onoarea și integritatea și să le arunc la gunoi? Foarte mulți “oare” la care nu vă ascund că mi-ar plăcea să nu fiu pus în situația de a răspunde. Să revin la firul narativ de la care a plecat această tentativă de pamflet.
Scurtă cronologie a calității umane din episodul sporului de doctorat:
- buticarul-șef anunță mare reformă salvatoare de țară, printre care și tăierea sporului de doctorat, și nu oricum, ci chiar la propunerea rectorilor.
- Din tot grupul de rectori și lideri sindicali care au fost la întâlnirea cu buticarul-șef în ianuarie, doi (doar doi!) (aici și aici) rectori afirmă că nu știu ce a mâncat buticarul-șef la ora conferinței de presă, dar nici măcar nu s-a pronunțat fraza spor de doctorat în acea întâlnire.
- Pe neașteptate și întru salvarea onoarei nereperate a buticarului-șef, biroul executiv, permanent, grupul de lucru (sau cum se cheamă) al CNR iese cu un comunicat de presă prin care ne zic că în acea întâlnire de ianuarie nu s-a discutat așa ceva, dar că, au avut ei după aceea o altă întâlnire, una mai restrânsă și mai intimă (un mic grupuleț de împărțit povara șefului), prin care și-au dat acceptul: dacă educația universitară poate fi salvată prin tăierea sporului de doctorat, atunci așa să fie. Am putea spune: gata, onoarea neprihănită a buticarului-șef a fost salvată. Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase! Buticarul-șef nu am mințit, doar noi (grupulețul care a luat povara crucii de pe umerii istoviți ai șefului) am uitat să vă anunțăm că noi hotărâsem de fapt. Ne pare rău, avem program încărcat, ne mai scapă diverse lucrurile de comunicat, mai ales cele mai puțin importante.
- Doar că episodul de salvare e buticarului-șef a făcut o victimă, colaterală, cum sunt victimele de cele mai multe ori. Unul din liderii de sindicat apare ca semnatar al acelei decizii luate de micuțul și intimul birou executiv al CNR. Vă dați seama, un lider sindical votează de bună-voie și nesilit de nimeni să-i clătească gurița de usturoi buticarului-șef, și rămâne el cu mirosul…. Ce lideri sindicali avem și ce vremuri trăim.
Acuma, dacă mă întrebați pe mine, dar rămâne între noi, eu cred că buticarul-șef a mâncat usturoi, iar micuțul și intimul grupuleț de lucru al CNR a executat rapid și voluntar, și cu o eficientă maximă, o operațiune specială de eliminare a mirosului de usturoi, luând asupra-i mirosul de usturoi. Dar așa e în tenis, acel miros s-a transferat, absolut întâmplător, asupra liderului de sindicat care s-a întâmplat să fie, absolut întâmplător, la acea ședință pe care cine știe cine și cum a convocat-o. Exemplu clasic de omul nepotrivit la locul nepotrivit.
Lăsând deoparte tonul meu de miștocar de colț de stradă de pe Electrolizei, într-o lume cu puțini copaci, dar plină de trestii și cu vânturi puternice, în care fiecare cuget și vorbă (rostită în birou sau în spațiul public) este pusă deoparte pentru a încolți o viitoare răzbunare, din toată delegația de rectori și lideri sindicali care a participat la ședința cu premierul din ianuarie, doar doi rectori au ieșit public să nege ce afirmase premierul public după ședința de guvern? S-au expus oleacă cei doi domnii rectori ieșeni. Chiar dacă în general lumea are memorie scurtă, asemenea ieșire din linie nici nu se uită și nici nu se iartă. Catastiful a fost însemnat, răbojul a fost scrijelit (e bună redundanța, mai ales la datorii, în caz că se pierde una din ele).
Acuma, că acei rectori au sau nu au interesele proprii, că fac sau nu fac parte din alte partide decât cel al premierului, personal mă interesează mai puțin în acest caz. Tot ce mă interesează e că din tot acel grup care a participat la ședință (nu cred că au fost singurii doi care s-au prins că premierul a mâncat usturoi) și nici nu cred că sunt singurii care fac parte din alt partid și care ar fi avut mână liberă să recunoască. Dar, ce pot să spun cu siguranță este că au fost singurii doi care au avut onoarea și integritatea să apere adevărul de duhoarea usturoiului. Și asta într-o lume în care suntem învățați că nu contează onoarea și corectitudinea. Rar și înălțător spirit de fidelitate și sacrificiu.
Pentru mine personal gestul de onoare al celor doi rectori ieșeni va fi un extrem de rar exemplu prin care profesorii nu doar vorbesc, ci și fac. Căci înainte ca cineva să fie rector, ar trebui să fie profesor (mai sunt și rectori care nu sunt profesori, nimeni nu e perfect). Dar valorile morale costă și nu știu câți avem suficient cât să le plătim.
Iar spre final stau să mă întreb: oare fidelitatea se poate apăra fără a strivi adevărul? Suntem fideli unei persoane sau unei idei/principiu pe care cineva îl întrupează?
Din păcate trăiesc într-o lume atât de departe de ceea ce ne dorim pentru copiii noștri, încât în ciuda gestului nobil și onorabil, nu pot să nu mă întreb: a dictat conștiința sau a dictat partidul în cazul celor doi rectori? Firea mea credulă continuă să creadă că oamenii fac și lucrurile care trebuie, nu doar lucrurile care sunt puși să le facă.
Oare eu cum aș fi făcut dacă eram pus în acea situație? Mi-aș fi vândut onoarea? Dar măcar mi-aș fi vândut-o pe mult sau pe două parale?
__________________
Despre autor: Andrei Schvab este lector la Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) și cercetător la Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate privind Dinamica Teritorială (CICADIT). Are, de asemenea, câțiva ani de experiență în predarea Geografiei din programa britanică și a altor discipline umaniste la o școală internațională din București. Cu un masterat, o licență și un doctorat în geografie, compasul său academic inițial s-a îndreptat în spre geografia umană și turism. Timp de peste 10 ani, munca sa a aplicat (cu succes discutabil) teoria complexității pentru a descoperi modele spațiale de nedreptăți sociale, economice și, foarte recent, de mediu.
Nota redacției: Opiniile din această analiză aparțin autorului și nu sunt în mod necesar și opiniile redacției.
Costin Ionescu
Redacția
Alexandra Barbulescu
Raluca Pantazi
Gabriel Sandu
Cristian Pantazi