Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat, luni, că „am reușit să facem ordine în ceea ce privește unitățile școlare” prin comasările decise prin Legea Bolojan, cu excepția unora…
O propunere legislativă inițiată de mai mulți senatori și deputați PNL și PSD, dar și de câțiva parlamentari UDMR, USR și neafiliați prevede ca terenurile aflate în folosința școlilor cu…
Forul responsabil cu asigurarea calității în școli, ARACIP, a aprobat, pe 29 august, desființarea noului Liceu tehnologic dual din Oradea și absorbția lui în cadrul altui liceu cu personalitate juridică,…
„Profesorii, unii dintre ei, chiar ar putea fi avantajați, căci vor avea șansa să-și completeze norma didactică în unitatea care preia școala lor, iar directorul școlii își va pierde funcția,…
Ministerul Educației a trimis spre publicare în Monitorul Oficial al României două proceduri esențiale pentru aplicarea măsurilor din Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Potrivit adresei nr 2.192/DGMCDRSIP din 7…
Guvernul este pe care să aplice măsura comasării școlilor prin creșterea cheltuielilor cu salariile, deși măsurile sunt prezentate drept unele de austeritate, potrivit unei analize Edupedu.ro. Fenomenul a fost semnalat…
Colegiul Silvic „Theodor Pietraru” din Brănești, județul Ilfov, care se prezintă ca „prima școală silvică din România, fondată în 1893 prin decret regal”, lansează un apel ca liceele silvice să…
Ministerul Educației și Cercetării trebuie să emită în 15 zile, adică până pe 9 august 2025, ordinul de ministru cu regulile de reorganizare a rețelei școlare, prevede legea 141/2025, legea…
Comasarea școlilor cu mai puțin de 500 de elevi, măsură prevăzută în pachetul fiscal-bugetar supranumit Legea Bolojan, care va duce la concedierea a circa 900 de directori din estimările publice…