Elevii nu sunt luați în calcul pentru deciziile privind educația în programul de guvernare, spune Consiliul Național al Elevilor: „N-ați uitat pe cineva?” / Sprijinul pentru cei mai vulnerabili, prin burse sociale, trebuie să fie o prioritate bugetară, nu condiționat de disponibilități, cere organizația

„Elevii și profesorii sunt menționați împreună atunci când sunt recunoscute consecințele negative ale Legii nr. 141/2025, însă, când vine vorba despre diminuarea efectelor austerității, atenția se mută exclusiv pe cadrele…
Vezi articolul

EXCLUSIV Studiul invocat de inițiatorii legii uniformelor obligatorii în susținerea proiectului nu este o cercetare a Institutului de Științe ale Educației și a fost realizat în doar două școli, cu 80 de elevi / IȘE: Studiile internaționale analizate nu susțin, în general, obligativitatea uniformelor la nivel național

Studiul invocat de senatorul PSD Daniel Zamfir în Parlament pentru a susține introducerea uniformelor școlare obligatorii nu este o cercetare a Institutului de Științe ale Educației (IȘE) și nu are…
Vezi articolul

Avocatul Poporului cere retragerea proiectului privind eliminarea burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare: Măsura restrânge exact sprijinul pentru elevii din medii defavorizate și un Guvern demis nu poate schimba politici publice 

Avocatul Poporului cere retragerea proiectului de Hotărâre de Guvern prin care Ministerul Educației propune ca bursele sociale ale elevilor să fie acordate doar în perioada cursurilor, nu și în vacanțele…
Vezi articolul

UPDATE Burse sociale 2026-2027: se acordă doar în perioada cursurilor şcolare, veniturile din străinătate trebuie declarate, școlile pot verifica prin PatrimVen veniturile / Documente necesare și criterii noi – proiect

Criteriile și documentele pentru acordarea burselor sociale elevilor se modifică din anul școlar 2026-2027, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern. Părinții vor trebui să declare veniturile nete cumulate obținute…
Vezi articolul

Sărăcia copiilor nu dispare în vacanța de vară, spune Corina Atanasiu despre intenția Guvernului de a nu mai plăti bursele sociale în vacanțe: Răspunsul la fraudă nu este să tai bursa copilului sărac, este să identifici frauda

„România nu are prea multe burse sociale. România are prea multă sărăcie”, iar sărăcia copiilor nu dispare în vacanța de vară, avertizează Corina Atanasiu, deputat USR, pe pagina de Facebook,…
Vezi articolul