Un medic specialist în oncologie și hematologie pediatrică lucrează de aproape un an ca muncitor necalificat în construcții, deși Spitalul Județean de Urgență Tulcea are deficit de specialiști, iar copiii…
Modificările propuse pentru bursele sociale medicale în anul școlar 2026-2027 conțin mai multe probleme de ordin legislativ care depășesc simpla schimbare a documentelor necesare unui dosar de bursă. Ministerul Educației…
Examenul pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist va avea, începând cu sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026, subiecte unice la nivel național, o comisie…
Ministerul Sănătății propune amânarea introducerii probei scrise cu subiecte unice la nivel național pentru examenul de obținere a titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist din semestrul I în…
Mai mulți medici din România sunt suspectați că au solicitat Ministerului Sănătății recunoașterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, deși studiile de rezidențiat, care presupuneau prezența fizică…