Profesorii din învățământul preuniversitar care au titlul științific de doctor și îndeplinesc condițiile prevăzute de metodologie pot solicita echivalarea cu gradul didactic I. Dosarul se depune la inspectoratul școlar în…
Roberta Alma Anastase, fost șefă a Camerei Deputaților, se judecă în prezent la Curtea de Apel Ploiești cu Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) și…
Lista de documente care trebuie incluse în dosarul pentru recunoașterea diplomelor de dovtor obținute în străinătate, dosar care, în cazul recunoașterii bazate pe convenții interguvernamentale, trebuie analizat de CNATDCU, este…