Țările UE, îndemnate de membrii Parlamentului European să asigure acces elevilor la educație pe teme de sexualitate, ca măsură de întărire a drepturilor la sănătate reproductivă și sexuală – proiect de raport

493 de vizualizări
Noi condiții de angajare în UE
Foto: © Dreamstime.com
Accesul la educație pe tema sexualității, pentru elevii din învățământul primar și secundar, face parte dintr-un set de măsuri pe care statele membre ale UE ar trebui să le adopte, pentru a îmbunătăți situația accesului și drepturilor la sănătate reproductivă și sexuală, consideră membrii Parlamentului European. Îndemnul adresat în acest sens țărilor europene este inclus într-un proiect de raport adoptat săptămâna aceasta de Comisia pentru Drepturile Femeilor și Egalitate de Gen din legislativul comunitar.

Prin proiectul de raport, adoptat cu 27 de voturi pentru, 6 împotrivă și 1 abținere de către Comitetul menționat, statele membre sunt îndemnate să protejeze și să contribuie la îmbunătățirea condițiilor și drepturilor legate de sănătatea reproductivă și sexuală a femeilor. Aceste drepturi sunt considerate fundamentale și trebuie întărite, nu diluate sau retrase, arată proiectul raportului.

Țările comunitare sunt totodată îndemnate să asigure accesul la servicii de calitate pentru sănătatea reproductivă și să elimine barierele existente. Membrii Comisiei insistă că unele state membre continuă să aibă legi anti-avort foarte restrictive, ceea ce duce la încălcarea drepturilor femeilor. Prin urmare, ei insistă că trebuie asigurat acces la avort, contracepție și educație pe teme de sexualitate.

Educația extinsă pe teme privind sexualitatea, pentru elevii de școală primară și secundară, este necesară pentru că poate contribui semnificativ la reducerea violenței sexuale și a hărțuirii sexuale, arată proiectul de raport.

__________

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.

Photo 50056658 © ArtjazzDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ministra Justiției, Alina Gorghiu, gafă într-o emisiune radio, unde a încurcat termenii ”ortopedic” și ”ortoepic”: „Acum avem varianta de feminin la ministru, în dicționarul ORTOPEDIC și ortografic al Limbii Române”

Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a făcut, miercuri, o gafă într-o emisiune radio, în mod ironic tocmai în încercarea de a le explica românilor forma corectă  a substantivului „ministru” în conformitate…
Vezi articolul

Primăria Timișoara aprobă marți studiul de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual Vest Timișoara – proiect PNRR de 35 de milioane de euro. Va putea primi aproape 470 de elevi și studenți

Municipalitatea timişoreană va realiza un studiu de fezabilitate (SF) pentru construirea unui Campus regional integrat destinat „învăţământului dual Vest Timişoara”, care va realiza legătura necesară între sistemul educaţional preuniversitar, cel…
Vezi articolul

Bacalaureat de toamnă 2025. Peste 10.300 de note au fost greșite și modificate în urma contestațiilor / Aproape 900 de candidați au promovat examenul după publicarea rezultatelor finale

Aproape 11.000 de contestații au fost depuse după publicarea rezultatelor inițiale la Bacalaureatul de toamnă 2025, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. 10.394 de note au fost modificate…
Vezi articolul

Universitatea din București se oferă să sprijine inclusiv prin cazare și hrană refugiații din Ucraina, să susțină protejarea patrimoniului universitar din această țară / Vor fi discuții cu MAE – rectorul Marian Preda

Universitatea din București consideră că e de datoria sa, în contextul conflictului din Ucraina, „să fim solidari și să venim cu propuneri concrete pentru sprijinirea studenților, profesorilor și a familiilor…
Vezi articolul