Teatrul Național București suspendă repetițiile spectacolului regizat de Felix Alexa, „până la identificarea soluției profesionale adecvate pentru continuarea proiectului”

0 vizualizări
Anunț TNB Felix Alexa
Conducerea Teatrului Național București a anunțat marți, 10 noiembrie, într-o scurtă postare pe Facebook, că suspendă repetițiile pentru piesa de teatru „Tartuffe”, în regia lui Felix Alexa, în contextul în care zeci de actori au cerut public ministerului Culturii, într-o petiție online, soluționarea situației „de criză” provocată după ce regizorul Felix Alexa a fost angajat la Teatrul Național din București. Ministerul Culturii a anunțat ieri că deja face verificări privind angajarea regizorului, dacă s-au respectat normele legale.

„Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București a decis, având în vedere și întrevederea cu reprezentanții Ministerului Culturii, suspendarea repetițiilor spectacolului „Tartuffe”, ca măsură de organizare a activității, până la identificarea soluției profesionale adecvate pentru continuarea proiectului. Publicul va fi informat cu privire la evoluția proiectului prin canalele oficiale ale teatrului”, scrie în scurtul mesaj al TNB postat pe pagina de Facebook a instituției.

Măsura vine după ce peste 60 de actori și actrițe au semnat o petiție online în care îi cer public ministrei Culturii, Ioana Ciocan, să se implice în „soluționarea urgentă a situației de criză provocată de angajarea regizorului Felix Alexa la Teatrul Național din București”.

Managera TNB, Ada Lupu Hausvater, a justificat angajarea regizorului prin decizia Comisiei de Etică a UNATC din 2022, care nu a identificat încălcări ale Codului de etică și invocă „acordarea prezumției de nevinovăție, în lipsa argumentelor legale”. Între timp, fosta parteneră a lui Felix Alexa, Anka Levana, a făcut mărturisiri despre viața alături de regizor în urmă cu 15 ani, pentru site-ul Cultura la Dubă,

După publicarea petiției, luni, 9 noiembrie, conducerea Ministerului Culturii a avut o întâlnire cu managerul TNB și și-a exprimat îngrijorarea și a solicitat clarificări privind situația creată în urma mărturiilor apărute în spațiul public și a reacțiilor generate în comunitatea teatrală. Ministerul Culturii a deschis și verificări privind angajarea lui Felix Alexa.

În petiția online semnată de peste 2.000 de persoane zeci de actori îi cer ministrei Culturii, Ioana Ciocan, „soluționarea urgentă a situației de criză provocată de angajarea regizorului Felix Alexa la Teatrul Național din București” și să trimită Corpul de Control la Teatrul Național pentru a verifica dacă condițiile în care a fost angajat Felix Alexa respectă normele de conduită profesională.

Edupedu.ro a solicitat UNATC, unde Felix Alexa predă în continuare, care este poziția Universității în lumina situației actuale și dacă a fost deschisă o nouă anchetă a Comisiei de Etică. Când vom primi punctul de vedere al insitituției îl vom publica.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *