Tema nu trebuie să fie o pedeapsă sau o armă, spune profesorul de Limba română, Florentin Gheorghe / Nu insist pe teorie, de exemplu, niciodată nu mi s-a părut interesant să-mi spui definiții

4.382 de vizualizări
Foto: Taylor Wilcox – Unsplash.com
„Tema nu trebuie să fie o pedeapsă sau o armă. Tema trebuie să fie efectiv o posibilitate ca el (elevul – n.red) să-și consolideze acasă, să-și însușească foarte bine ceea ce a învățat la școală, să-și întipărească lucrurile acelea în minte, atât”, a precizat Florentin Gheorghe, profesor de Limba română, la Radio România Actualități. Acesta predă elevilor de gimnaziu, la o școală din Târgoviște.

Întrebat care este strategia sa în privința temelor, aceasta a răspuns că „nu dau o temă doar de dragul de a avea copilul ce să scrie acasă, adică sunt lecții de comunicare orală, n-am ce temă să le dau acasă. Insist pe lecțiile de gramatică mai mult, dar și acolo încerc să fac cat pot cu ei, pentru că și temele, eu le dau 30 de exerciții, dar eu vreau să fiu, asta ar trebui să facem noi, profesorii, să le și corectăm. Am timp într-o oră să corectez 30 de exerciții? Că degeaba le-a făcut copilul dacă le-a făcut greșit și nu îl verifică nimeni. Ideea e ca eu să-l pot să-l verific. Și atunci îi dau cinci exerciții, cât știu că pot să verific ora următoare cu el cinci minute, să mă asigur că a înțeles și s-a corectat. (…).”

Despre evaluarea copiilor, cadrul didactic a spus următoarele: „Depinde ce evaluăm la copii. Dacă mă interesează doar să am olimpici și copii care vânează niște note și obțin numai note de 10, nu am această performanță, însă cred că noi, ca școală, trebuie să formăm și alte lucruri la copii, valori, principii, să dezvoltăm inteligența emoțională, nu doar IQ-ul copiilor. Pot să zic că sunt mulțumit de ei, chiar am o relație foarte specială (…).”

În legătură cu modalitatea prin care profesorul reușește să-i atragă pe elevi, profesorul a menționat că: „Încerc să-i fac să conștientizeze cât de importantă este limba română. (…) Îi fac să înțeleagă scopul practic, în primul rând, că nu învață doar niște noțiuni pe care după ce pleacă sau după ce termină școala trebuie să le uite. Învață niște noțiuni concrete și nu insist pe teorie, de exemplu, niciodată nu mi s-a părut interesant să-mi spui definiții. Trebuie să știi concret niște lucruri, să le aplici în viață”.

Cu referire la rolul unui cadru didactic, Florentin Gheorghe a subliniat că profesorii nu sunt doar niște transmițători de informații și ei trebuie să se adapteze: „Copiii trebuie să vadă că noi, profesorii, nu suntem doar niște transmițători de informații, pentru că informațiile sunt la un click distanță. Cauți pe internet și ai găsit orice, nu mai este ca înainte când trebuia să cauți prin biblioteci și profesorul îți facilita acest lucru. Profesorul mai degrabă trebuie să te învețe cum să înveți, să te învețe cum să cauți niște lucruri, nu doar să vin să spun niște definiții. Nu mai sunt singura sursă de transmitere de informații. Asta trebuie să conștientizăm și noi, profesorii, că rolul nostru este altul poate astăzi, că nevoile copiilor sunt altele. Ei s-au schimbat, ei sunt, chiar vorbeam cu o profesoară, sunt nativi digitali, noi trebuie să știm să vorbim și pe limba lor puțin, că dacă eu doar mă duc cu metodele mele, nu zic că nu sunt productive, dar trebuie să găsesc o zonă de echilibru și să încerc să combin”.


25 comments
  1. @șerban
    Băiete, e clar că nu te pricepi, ești prost/informat( sau neinformat, dacă preferi) și vorbești doar ca să faci zgomot. Și n-o să ne apucăm să-ți explicăm ce și cum pentru că tot n-ai înțelege (precum elevii ăia de care faci vorbire), oricît ne-am strădui.
    @oana
    Pisi, ești ușor defazată cu toate reproșurile alea aruncate profesorilor în față. Sunt vechi. Și au fost armate de Mariane, profesori vai si gigi ciocane care le-au aruncat pe aici. Și apoi, dacă n-ai obiectul muncii, recte copilul, de ce te bagi în vorbă? N-ai vreun blog cu mani-pedi unde să te dai isteață? Te bănuiesc de un liceu terminat recent, târâș-grăpiș și de mulți gărgăuni care-ți întunecă bruma de judecată. Stai la locul tău că nu pari să ai ceva de spus.

    1. În liceu, cu două excepții, profesoara de română și profesoara de geografie, am avut numai profesori fără pic de interes pentru noi elevii. Mă interesează sistemul de educație din jalnica asta de țară. Și nu, nu am un blog de mani-pedi. Îmi petrec majoritatea timpului, citind foarte mult cărți despre istorie și beletristică, așa că ciocu mic și fă pași mai departe, că respiri aerul societății degeaba!!!

      1. @oana
        Aha! Deci te-am nimerit! N-o să mă cobor la nivelul neuronului tău că e pierdere de vreme! Tupeu caracteristic generațiilor noi și needucate. Minte zero dar impresii cât cuprinde! In fine. Asta e fătucă! Ai avut ghinion! Puteai să te naști pe 5th Avenue sau puteai să nu te naști deloc.
        Continuă să citești “despre beletristică”!

        1. Se vede, că mămica, nu ți-a dat cei 7 ani de acasă. Respect față de alții, nu există la tine. Respiri aerul societății degeaba!!!

          1. @oana
            Devii redundantă (dacă ai probleme fugi la DEX). Și încă ceva, că se pare că limba maternă îți joacă feste: nu mai pune virgulă între subiect și predicat. Asta dacă știi ce-s alea.

  2. Legea spune ca numarul notelor pentru un semestru trebuie sa fie cel putin egal cu numarul orelor alocate disciplinei in cauza, pe saptamana.Deci la matematica,cel putin 4…
    Cat despre ,,a-i explica unui elev ,pana intelege”,s-ar putea sa nu ajunga orele pentru doi ani de studiu,in conditiile in care ,s au desfiintat SAM urile si cei care ar trebui sa le frecventeze,au ajuns la licee,programa de liceu depasindu le posibilitatile intelectuale.
    Serban si cei/cele ca el ar trebui sa se abtina de la comentarii veninoase,mustind de frustrare

  3. Legal,numarul notelor trebuie sa fie cel putin egal cu numarul orelor pe saptamana,alocate pentru disciplina respectiva.Deci la matematica unde sunt 3 sau chiar 4 ore pe saptamana,numarul minim de note este de 4.
    Cat despre ,,a explica pana intelege elevul”,s-ar putea sa nu va ajunga toate orele din 2 ani de studiu..Unii elevi chiar n-au ce cauta la liceu,din pacates-au desfiintat SAM urile.
    Poate frustratii si incrancenatii ,precum acest Serban ,de mai sus ,ar trebui sa se mai abtina de la comentarii !
    Imprastie un ,,iz de director”,ura su dispret pentru profesori,asta daca nu esti vreun elev corigent!!

  4. Serbane sau Șerbane (știi, în limba română există diacritice) nu ai priceput nimic din zbaterea unui profesor care chiar dorește sa facă ceva la clasă. Iar elevi care nu pot să își însușească (sic!) materia chiar există în viața reală, așa că mai lasă AEL-ul în pace și “get real”.

  5. A descoperit apa caldă… Eu tot incerc să le dau elevilor teme, dar ei îmi prezintă soluțiile de ore brainly… De aceea, eu le dau teme opționale (cu exerciții practice) și teme obligatorii (de sintetizare a teoriei acumulate într-o săptămână sau două). Singurele teme pe care le verific la clasă sunt cele obligatorii, pentru că cele opționale tot de pe brainly vin. Mă gândeam că, dacă le zic „opționale”, elevii vor fi motivați să lucreze pentru ei înșiși, dar se pare că tot de pe brainly… Ceea ce nu ar fi o problemă, dacă brainly ar prezenta cât de cât și pașii de gândire, nu doar soluția finală…
    Acest domn este un inovator, ce să mai…

  6. Serban, nefiind profesor, alegi din ceea ce a spus Dorinel, numai puținul pe care ești capabil sa il intelegi. Probabil ca nu stii nici macar ce posibilități intelectuale au in general elevii cu CES si nici nu stii ca o mare parte din elevi vin la scoala numai pentru a socializa si a sta pe sub banca pe jocuri si pe retele de socializare.
    Deh, profii sunt de vina ca nu au voie sa ia nici o măsură, regulamentul școlar dand elevilor numai libertati(adica mai mult decat drepturi) si profesorilor numai obligatii (ca indatoriri este putin spus).
    Dormi in haina ta de parinte si in loc sa ceri copilului tau sa se duca la scoala cu intenția de a învăța, loveste in profesorii care nu pun fundițe la teoreme si pupici la definiții.

  7. Fiecare cu ideile lui, unele scoase din burta, altele care ar putea sa aiba o fundamentare stiintifica, altele care au o baza stiintifica. Asta este rezultatul formarii defectuoase a profilor, fara supervizare, fara indrumare, fara o experienta la care sa reflecteze critic individual sau in grup.

    >>chiar vorbeam cu o profesoară
    Asta nu e din pacate o experienta reflectata critic, validata.

    Invatarea ar trebui sa se produca la scoala, nu acasa. Temele ar putea sa lipseasca. Foarte putini insa pricep asta.

    E bine insa ca dl. profesor recunoaste generatia born mobile / digital. Intuieste ca e alta specie, dar nu prea stie ce sa faca. Nici nu e cineva care sa-l ajute. De la un tractorist sau un dulap nici o sansa.

  8. În sfârșit, unul din rarii profesori, cu adevărat dedicați elevilor. Un profesor, care chiar știe să le arate acestora, frumusețea materiei predate. Acești rari profesor, merită măriri de salarii și bonusuri, nu alți profesori, care sunt scârbiți și fără chef și vin la școală, doar ca să aibă de ce pleca de acasă. Tot respectul, admirația și toată stima, pentru profesorul, menționat în articol

    1. Hai, ma lasi? Sa vezi ce mi-ar veni si mie entuziasmul daca nu as avea de predat un maldar de materie si de pus 5 note la matematica la o clasa cu 36 de elevi. Sa vezi ce metode atractive ar folosi un profesor de tara daca nu ar avea 4 clase simultane sau daca nu ar avea din 18 elevi 8 cu CES cu programa adaptata si ritm asemenea. Sa vezi ce placere ar fi pe capul meu daca nu as face literele chiar si in clasa a patra cu elevi ce ar fi trebuit sa ramana repetenti inca din clasa I. Si nu sa pierd din materie stand de capul lor, tinand clasa in loc. Si ia sa mai vezi ce de lucruri frumoase si atractive as face daca acasa as pregati lectii amuzante si nu as corecta evaluari cu niste ca.caturi de coduri la care nu se uita nimeni si daca nu as face tone de maculatura documente, rapoarte etc. Problema porneste de sus in jos. Si da, se pot da si 30 de exercitii ca tema acasa daca esti dispus sa le discuti la clasa. Important e sa ai si cand, ca vointa si metode de”constrangere” constructiva se gasesc.Timpul ne lipseste. Alergam prin materia stufoase si tragem si de ultimul minut ca sa facem si predare si consolidare si evaluare. Din pacate, uneori constatam ca una dintre aceste 3 verigi ale lantului educativ are de suferit. Si de cele mai multe ori este consolidarea. Esti obligat sa predai ca sa ai ce evalua. Dar nimeni nu te intreaba daca ai avut destul timp sa consolidezi. Stau si ma intreb, domnul ministru cum ar preda simultan in 45 de minute la clasa pregatitoare literele, clasa I scaderea, clasa a II-a desen si la a IV-a limba romana? La clasa de 21 de copii? Nu mai zic sa le corecteze temele, sa le rezolve cu ei ca sa inteleaga ce au gresit. Ca pana la urma, pentru elevul de varsta mica, tema este stalpul invatarii. Exerseaza bastonase, litere, operatii simple, coloreaza pentru a dezvolta competente motrice si asa mai departe. Daca domnul ministru imi face un plan de lectie fiabil pentru un astfel de caz 45 de minute, eu renunt la salariul pe o luna.

      1. Domnule Dorinel Podra, dacă nu vă place domeniul în care lucrați și mai ales că lucrați cu copii mici, care abia au venit pe băncile școlii, puteți să vă dați demisia și să vă găsiți în altă parte de lucru. Treaba e foarte simplă. Dar nu plecați, pentru că în pandemie, ați stat acasă, plătiți fiind și nu ați făcut mare lucru, vi se dau vouchere de vacanță, nemeritate și aveți și trei luni vacanță de vară, bineînțeles și alea plătite, așa că nu vă mai plângeți aiurea și degeaba

        1. Cucoana, din 15 iunie pana in 1 septembrie cand incepe activitatea unui profesor(stii, mataluta, clasele nu le gaseste fiicata pline de var si in debandada, le curata si aranjeaza profesorii) ai 2 luni jumatate. Din acestea trebuie sa mai efectuezi in jur de 20 de zile de activitate la scoala in diferite comisii de inscriere sau evaluare. Ia scade mataluta, ca ai pretentia ca stii scaderea si vezi daca-ti da 3 luni. Si nu am primit niciun voucher. Si daca voi primi in iunie-iulie, ma sterg cu el undeva, ca nu am cand sa-l folosesc si sa mai gasesc rezervari. Am concediu doar cat iti explicam si in timpul anului nu pot merge si pe timp rece inca nu am vazut sa faci plaja la mare. Dar tu poti ramane cu parerile tale, la fel de cretine ca si persoana care le emite.

          1. Cucoană, încă nu am copii, dar când voi avea, în mod sigur, nu îi voi lăsa să meargă la școală de stat. Voi munci, să îi duc la o școală privată, unde chiar vor face tot ce vor avea plăcere să facă. Nu vor fi îmbuibați, cu materii inutile și proaste, fără vreun rezultat real în viață!!!

      2. Nu esti obligat sa spui cinci note la matematica.
        Mai ales anul acesta, media se poate incheia cu doar doua note. Faptul ca tu alegi sa te strezesi pe tine dar si pe elevi cu cinci note este strict problema ta.

        Nu mai are rost sa raspund si la restul comentariului; restul doar arata ca dumneata esti un cadru didactic (printre multe altele din tara asta) stresat care nu are ce cauta la catedra in anno domini 2022.

        Daca ai elevi daca nu pot sa isi insuseasca materia, in primul rand este treaba TA ca profesor sa le explici pana cand o sa poata, iar in al doilea rand asta este rezultatul faptului ca toata viata au avut doar profesori ca tine care nu au fost in stare sa predea.

        1. Serban, nefiind profesor, alegi din ceea ce a spus Dorinel, numai puținul pe care ești capabil sa il intelegi. Probabil ca nu stii nici macar ce posibilități intelectuale au in general elevii cu CES si nici nu stii ca o mare parte din elevi vin la scoala numai pentru a socializa si a sta pe sub banca pe jocuri si pe retele de socializare.
          Deh, profii sunt de vina ca nu au voie sa ia nici o măsură, regulamentul școlar dand elevilor numai libertati(adica mai mult decat drepturi) si profesorilor numai obligatii (ca indatoriri este putin spus).
          Dormi in haina ta de parinte si in loc sa ceri copilului tau sa se duca la scoala cu intenția de a învăța, loveste in profesorii care nu pun fundițe la teoreme si pupici la definiții.

        2. Anul acesta a fost excepția , cu doua note.
          Și un elev cu CES e prea mult intr-o clasa pentru ca are programa adaptata special pentru el , asta înseamnă ca din cele 45 minute ( așa e in școlile cu trei schimburi) mai rămân 30 de minute pentu a preda materie, proiectata pentru 50 de minute, la restul de 30 elevi .
          Răsfoiți un manual de limba romana clasa a 7-a,sa va faceți o idee despre noțiunile inutile și greu de asimilat “aruncate” acolo, de parca cineva și-a propus ca elevii sa urască limba romana.
          E foarte dificil de consolidat informația și acolo unde exista interes,atât din partea elevilor cât și a profesorilor.

        3. Seriooos?! Ce înțelegeți prin sintagma ,,ne-am întors la ROFUIP și Statutul elevului valabil înainte de 10 martie 2020″?!

      3. Aș vrea să vă spun că atitudinea dumneavoastră față de elevii cu CES este total nepotrivită și v-aș ruga să vă puneți măcar pentru o clipă în locul acelor copii care până la urmă nu au nicio vină că s-au născut așa sau că provin din familii defavorizate. Înțeleg că vă este greu să le predați acestor copii având în vedere că mai aveți și alți copii tipici care au un alt mod de a înțelege decât copii cu CES. Credeți-mă că înțeleg deoarece sunt studentă la pedagogie și observ cât de greu le este profesorilor și sunt conștientă că și mie îmi va fi la fel de greu atunci când voi începe să predau. A preda diferențiat și adaptat nevoilor și intereselor elevilor (aici mă refer atât la elevii cu CES cât și la cei tipici) este o necesitate deoarece lumea se adaptează în mod continuu la schimbare, iar noi ca cadre didactice trebuie să ținem pasul cu această schimbare. Așa cum spunea și domnul profesor Florentin Gheorghe, rolul unui cadru didactic nu mai este doar de a transmite niște informații elevilor și cam atât. În trecut așa era, dar acum nu mai e așa. De aceea, rolul cadrului didactic este de a fi mentor, de a învăța la rândul său diverse metode și tehnici care să-i ajute pe elevi cum să învețe într-un mod mai eficient și de a recunoaște și a ne asuma când greșim pentru că nici noi, cadrele didactice, nu suntem perfecte oricât am încerca să scoatem în evidență acest lucru.

        1. Don’ soara, revino in lumea reala si lasa basmele! Eu am clasa de 18 elevi. Din cei 18 am 6 cu CES. 2 cu ADHD hiperchinetici si cu deficit de atentie, 1 autist care face pipi in mijlocul casei apoi mananca si 2 cu retard mintal(QI 60 si 58). Clasa este simultana(3 clase) si la primar dispun de 45-50 de minute. Clasa este combinata astfel: 0-2-4. Nu are rost sa spun mai multe. Asa ca revino-ti! Intai catedra, apoi comentariile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înscrieri deschise la Școala de vară de la Măgurele pentru liceeni, profesori de științe și consilieri școlari. Are loc în perioada 20 august – 3 septembrie / Se acordă burse integrale și burse parțiale

Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh) se organizează anul acesta în perioada 18 august – 3 septembrie și așteaptă elevi de liceu, profesori din aria STEM (științele…
Vezi articolul

Sindicatele din educație “Spiru Haret” și părinții cer desființarea Consiliului pentru finanțarea învățământului: este puternic politizat

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ și Federația Asociațiilor de Părinți cer desființarea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP). “Acest organism este unul puternic politizat, iar deciziile luate nu…
Vezi articolul

Liderii sindicali ai FSLI și FSE, care au stabilit de facto grilele de salarizare, îi anunță pe profesori și pe angajații din școli: „suntem în grafic în ceea ce privește salarizarea”

Schimbare de perspectivă a sindicatelor din Educație. Liderii celor două federații care reprezinta angajații din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu de la FSLI și Marius Nistor de la FSE „Spiru Haret”,…
Vezi articolul

Primă de instalare pentru profesorii care se titularizează în școli din mediul rural, în valoare de 3 salarii medii brute pe economie – propunere agreată de minister, la finalul consultărilor publice pe proiectele legii Educației

Sorin Cîmpeanu a explicat, într-o conferință de presă, câteva dintre propunerile pe care ministerul deja le-a acceptat în cadrul dezbaterii pe proiectele legilor Educației și care se vor regăsi în…
Vezi articolul

Premierul se întâlnește cu sindicatele din Educație la ora 12, după ce le-a promis că semnează vinerea trecută un acord negociat pe salarii și nu au mai avut loc nici semnarea și nici negocierea

Premierul Nicolae Ciucă are programată în agendă o întâlnire de lucru cu reprezentanții federațiilor reprezentative din domeniul educației, la ora 12:00, scrie gov.ro. Întâlnirea are loc într-o perioadă tensionată, în…
Vezi articolul