Titularizare 2022. Peste 2 din 10 candidați înscriși la concursul de angajare în învățământ nu au mai venit la proba scrisă ori au ieșit din sală când au văzut subiectele / Rezultatele, pe 19 iulie

11.229 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Puțin peste 21% dintre candidații înscriși Titularizare 2022 – concursul de angajare în Învățământ – nu au mai venit la proba scrisă desfăşurată miercuri, 13 iulie, sau au ieșit din sală când au văzut subiectele invocând motive personale sau medicale.

Concret, Ministerul Educației anunță că s-au prezentat 27.148 de candidaţi dintre cei 31.531 de candidaţi cu drept de participare la această probă. Nu s-au prezentat 4.383 de candidați, iar dintre cei care au venit totuși, 2.223 de candidați s-au retras (2116 candidați din motive personale, respectiv 107 candidați din motive medicale).

În total 6.668 de candidați – majoritatea deja profesori. Subiectele date la Titularizare pot fi văzute aici.

15 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2022 – 2023.

În final doar 24.862 de lucrări au fost finalizate de tot atâția candidați. Reamintim că anul acesta la concurs au fost scoase 68.000 de posturi, din care doar peste 5 mii titularizabile – adică cu angajare pe perioadă nedeterminată.

AnulTotal posturi vacante / rezervate publicate pentru concursTitularizabile pentru concurs / angajare pe perioadă nedeterminatăNetitularizabile pentru concurs / pentru angajare pe perioadă determinatăProcent posturi titularizabile
201238.2326.69231.54017.50%
201345.1266.07439.05213.46%
201441.7704.76137.00911.39%
201544.3414.18940.1529.44%
201649.9924.42245.5708.84%
201758.4864.93053.5568.42%
201867.7034.49963.2046.64%
201961.0644.13656.9286.77%
202059.1184.03055.0886.81%
202157.2554.81552.4408.40%
202268.0005.16362.8377.6%
  • Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecția specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.
  • Amintim că Sorin Cîmpeanu califică „extrem de îngrijorător” numărul redus de posturi titularizabile la disciplinele la care se susțin probe scrise la examenele naționale. – detalii aici
  • Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 19 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe http://titularizare.edu.ro.

Contestațiile se pot depune la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice în data de 19 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 20 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afişează pe 27 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.

Dosarul pus la dispoziție de Ministerul Educației, cu datele de la Titularizare 2022:


3 comments
  1. Nu este in limba română „peste 2 din 10”. Mai mult de 20 de procente. Cel puțin 2 din 10. Peste 20%.

  2. Poate ați vrut să spuneți „peste 2 din 10”
    sau „peste unul din cinci” (20%), nu „peste 2 din 5” (40%). Cine nu citește articolul și nu verifică numerele își poate face o idee greșită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii și elevii văd și mai mult importanța competențelor digitale în timpul Bacalaureatului / Certificările internaționale ECDL echivalează proba obligatorie de competențe digitale la BAC și contribuie la dezvoltarea abilităților IT relevante (P)

Bacalaureatul Național aduce din nou în prim-plan relevanța competențelor digitale pentru elevi și profesori. Fie că vorbim despre succesul la școală, pregătirea pentru piața muncii sau adaptarea la provocările tehnologice,…
Vezi articolul

Cadrele didactice cer Guvernului să aplice imediat şi integral Legea salarizării şi să poziţioneze profesorii mult mai sus decât în prezent în grila de salarizare care va fi elaborată anul viitor – Hăncescu, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ

Cadrele didactice cer Guvernului să aplice imediat şi integral Legea salarizării şi să poziţioneze profesorii mult mai sus decât în prezent în grila de salarizare, deoarece educaţia de calitate necesită…
Vezi articolul

Toate documentele necesare directorilor și profesorilor, la un click distanță. De la creșă și până la liceu, platforma VIVA conține acte organizate pe secțiuni, personalizate pe fiecare unitate și actualizate cu legislația în vigoare (P)

Într-o eră digitală în care timpul și eficiența sunt cruciale, Platforma VIVA vine în întâmpinarea nevoilor unităților de învățământ, punând la dispoziție o suită completă de servicii esențiale pentru un…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

OFICIAL Profesorii trebuie să obțină 15 credite transferabile europene – ECTS la fiecare 5 ani școlari. Programele de formare au cel mult 75-125 de ore și cel puțin două treimi sunt activități practice

Profesorii din învățământul preuniversitar vor fi obligați, începând cu anul școlar 2025-2026, să acumuleze minimum 15 credite ECTS la fiecare 5 ani școlari de activitate la catedră, potrivit noii metodologii-cadru…
Vezi articolul

Regulamentul standardelor naționale de evaluare ar putea fi aprobat în ianuarie 2024 / Profesorii vor fi sancționați dacă evaluează fără respectarea standardelor, potrivit noii legi a Educației

Regulamentul de realizare a standardelor naționale de evaluare ar putea fi aprobat până în ianuarie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum național, lansat…
Vezi articolul