Top 20 de licee din București, după media la BAC 2025 / Nouă licee de stat au rata de promovare a examenului de Bacalaureat 100% – date BacPlus

30.460 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” se situează pe prima poziție în clasamentul mediilor de la Bac 2025, potrivit platformei BacPlus. Față de anul trecut, acesta a făcut schimb de locuri cu Colegiul Național „Sfântul Sava”, care este acum pe locul al treilea. Pe locul al doilea în topul liceelor de stat se menține Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”.
  • Procent de reușită înseamnă procentul elevilor care au depășit nota minimă necesară, adică 5 per disciplină, respectiv 6 în total. Acest procent este raportat la numărul total de candidați înscriși, inclusiv cei absenți și cei eliminați din examen;
  • Medie – Media notelor tuturor elevilor din liceul respectiv. Elevii neprezentați sau eliminați din examen nu sunt luați în considerare;
  • Numărul de candidați – Numărul candidaților care au susținut proba la materia respectivă, sau numărul total de candidați.

Primele licee din București, după media obținută de liceu, sunt:

  • Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” – 9,53;
  • Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” – 9,38;
  • Colegiul Național „Sfântul Sava” – 9,35.

Media de pe primul loc este mai mare decât cea de anul trecut, când Colegiul Național „Sfântul Sava” a ocupat prima poziție, cu media 9,43.

Colegiul Național „Tudor Vianu”, acum pe locul al doilea, și Colegiul Național „Sfântul Sava” – pe locul al treilea – au înregistrat medii apropiate de cele de anul trecut: 9,38, față de 9,40 și 9,35, față de 9,39 anul trecut.

Dintre cele 20 de unități de învățământ, 9 licee de stat au rata de promovare a examenului de Bacalaureat de 100%. Anul trecut, doar Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” și Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” au înregistrat acest procent.

Nr.Nume liceuMedie Bac
2025
Medie Admitere
2024
Rată de promovare
2025
Elevi Bac
2025
1Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”9,539,57100%246
2Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”9,389,62100%244
3Colegiul Național „Sfântul Sava”9,359,52100%216
4Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”9,239,22100%172
5Colegiul Național „Spiru Haret”9,179,4299,5%216
6Colegiul Național „Grigore Moisil”9,159,1799,5%186
7Colegiul Național „Mihai Viteazul”9,089,32100%269
8Colegiul Național „Matei Basarab”9,069,27100%232
9Colegiul Național „Gheorghe Șincai”9,019,3299,6%249
10Colegiul Național „Ion Creangă”9,019,07100%225
11Colegiul Național „I.L. Caragiale”8,888,8799,6%277
12Colegiul Național „Elena Cuza”8,868,95100%170
13Colegiul Național „Iulia Hasdeu”8,837,9297%239
14Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”8,798,97100%166
15Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”8,779,0098,7%229

Printre primele 20 de licee de din București, după media la Bac, se numără și 5 licee private, cu puțini candidați înscriși la examen.

Nr.Nume liceuMedie Bac 2025Medie Admitere 2024Rată de promovare 2025Elevi Bac 2025
1Liceul Internațional Ioanid9,42100%3
2Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”9,33100%6
3Complexul Educațional Laude-Reut9,28100%37
4Liceul Teoretic Școala Europeană București9,12100%15
5Liceul Teoretic Școala Mea8,99100%9

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Timpul petrecut în familie cu părinții ajută copiii de grădiniță să își dezvolte limbajul și să comunice / Peste o oră zilnic petrecută cu părinții îi ajută pe copii să atingă nivelul optim de dezvoltare, arată un raport de cercetare al World Vision

Raportul de cercetare al programului de intervenții în educație „Start în Educație” al organizației World Vision arată că timpul petrecut în familie cu părinții ajută copiii să își dezvolte limbajul…
Vezi articolul

Șeful CNCD la RFI: Un tratament diferențiat vaccinat/nevaccinat nu e din start discriminatoriu. Anumite decizii avute în vedere de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care vizează studenții, pot crea discriminări

Eventualele măsuri privind accesul persoanelor în restaurante sau teatre doar dacă sunt vaccinate ar trebui supuse mai întâi dezbaterii publice, a spus la RFI președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării…
Vezi articolul

Cercetătorul Sergiu Pașca de la Universitatea Stanford – pe prima pagină în ultima ediție a revistei Nature, cu o strategie ce ar putea servi ca tratament pentru sindromul Timothy, caracterizat prin afecțiuni ale inimii, autism și epilepsie

O cercetare realizată de omul de știință Sergiu Pașca și echipa sa de la Departamentul de Psihiatrie și Științe Comportamentale – Universitatea Stanford din SUA este prezentată pe prima pagină…
Vezi articolul