Ministrul Educaţiei și Cercetării, Daniel David, a fost întrebat, vineri seară, la Medika Antidrog, cum se poate preveni consumul de droguri în şcoli. El a a afirmat că vede prevenția drept o abordare „integrată şi multinivelară”. David a vorbit și despre rolul părinților, anume să discute cu copiii lor și să ceară sprijin de la specialiști atunci când simt că sunt depășiți de situație.
Iar el a explicat: „Multinivelară înseamnă că trebuie să acţionăm în primul rând cu ajutorul Ministerului de Interne, dar şi cu ajutorul autorităţilor locale, în primul rând cu Poliţia din autorităţile locale, pentru a controla spaţiul din jurul şcolilor. Dacă nu facem acest control şi nu reuşim să respingem, să împingem din jurul şcolilor dealerii, dacă nu reuşim să blocăm intrarea în şcoală a drogurilor, avem o problemă”.
„Doi – în paralel trebuie ca specialiştii în modificări cognitiv-comportamentale, din zona sănătăţii, să înceapă programe de prevenţie”, a continuat el.
„Programele de prevenţie înseamnă să îi înveţi pe copii ce atitudini, ce abordări cognitiv-atitudinale trebuie să aibă faţă de consumul de droguri şi ce comportamente preventive trebuie să implementeze efectiv. În paralel, îi învăţăm pe profesori, dar de ce nu şi pe părinţi, să identifice primele semne ale consumului de droguri, astfel încât să poată să semnalizeze acest lucru. Şi ultimul nivel, foarte important, este nivelul prin care oferim servicii medicale şi de psihoterapie bazate pe dovezi pentru acei copii care, din păcate, au ajuns să consume droguri sau sunt în zona de dependenţă, deci oarecum celelalte niveluri nu au fost eficiente”.
„Sunt mult mai multe probleme în şcoli, aşa cum bine ştiţi – sigur, avem consumul de droguri, avem consumul de alcool, fumatul, mâncatul nesănătos, sexul neprotejat şi atunci, ca soluţie, de exemplu, în noile planuri cadru pentru liceu, am propus ca în curriculum la dispoziţia elevului din oferta şcolii să apară explicit o tematică, un modul focalizat pe stilul de viaţă sănătos. Stilul de viaţă sănătos este un antidot integrat care poate să ţintească mult mai multe probleme: consumul de droguri, consumul de alcool, fumatul, sexul neprotejat şi aşa mai departe. Asta ar trebui să facem şi ce este foarte important, dincolo de teorie şi de proceduri, să fim siguri că ducem specialişti în toate aceste zone”, a afirmat ministrul Educaţiei și Cercetării.
El a spus că psihologii sunt pregătiți să recunoască consumul de droguri, fiindcă „sunt materii întregi – patologie, psihiatrie. Problema e alta – rolul lor nu ar fi principal să identifice, rolul psihologului e pe baza de prevenție, în linie cu componenta medicală”. Iar Daniel David a reluat: „Așa cum am scos din zona școlii fast-foods, așa trebuie să facem și cu dealerii de droguri și cu aceste oferte”.
Întrebat vineri seară tot la Medika Antidrog cum ar trebui să abordeze părinţii problema condumului de droguri, ministrul Educaţiei și Cercetării a declarat: „Pur şi simplu având grijă ca în familie să transmită valori care sunt incompatibile cu consumul de droguri. În acelaşi timp, să discuţi, în funcţie de nivelurile de dezvoltare psihologică, cu copiii: ce înseamnă consumul de droguri, riscurile la care se expun, chiar dacă poţi să ai un câştig psihologic, experienţial, pe termen scurt”.
„Nu toţi părinţii se pot pricepe la aceste lucruri, [așa că pot] să apeleze specialiştii care există în şcolă, la consilierii şcolari care sunt pregătiţi în domeniul psihologie când au primit nişte informaţii. De asemenea, sunt multe alte centre, ONG-uri care oferă astfel de suport pentru părinţi, iar psihologul şcolar, chiar dacă nu poate el să facă faţă şi să discute cu toţi părinţii interesaţi, ştie unde sunt aceste resurse şi poate să orienteze părinţii spre aceste resurse. (…) Dacă simte că nu se descurcă, să apeleze la părinți, pentru că această intervenție este fundamentală”, a mai declarat ministrul Educaţiei la Medika Antidrog.
7 comments
Poliția din fața școlilor ar putea fi cu siguranță mai eficientă dacă ofițerii nu ar fi încuiați în mașină cu motorul și încălzirea pornit urmărind Facebook.
Asa e dar ce facem cu pacanelele, amaneturile si crasmele ce inca exista in preajma scolilor?
Consum de droguri? in scoli?
Si de ce mama masii toți îi dau înainte cu “sa consiliem elevul și părinții” și nu vine nimeni cu “ia arata l pe ăla de la care ai drogurile!!!”
De ce nu intra poliția în ei? orice consumator are și un furnizor!
O să mă duc eu să fac pe James Bond în pauză, la intrare, între două tabele și trei ședințe ad-hoc de comisie de făcut hârtii. Toate urgent.
Vezi să nu.
Am 5 centre fast food si 8 cazinouri la mai putin de 100 m de scoala la care predau. Unde zicea că le-a împins? După ușă?
Multe dintre “primele semne ale consumului de droguri” seamana izbitor cu semnele consumului excesiv de tehnologie. Succes, parinti!
Foarte bine vă salut domnule David, afară cu dealerii de droguri de pe lângă școli, să faceți cu ei fix cum ați făcut cu plagiatorii din UBB.