Trei sau patru ore de sport pe săptămână la școală și două activități fizice extrașcolare, “dorința” ministrului Novak pentru 2032: În loc să îi împrietenim pe copii cu sportul, îi îndepărtăm

1.032 de vizualizări
Foto: © Tamara Bauer | Dreamstime.com
Copiii ar putea avea trei-patru ore de sport pe săptămână la școală, plus două “activități sportive extrașcolare”, susține ministrul Sportului, Eduard Novak, în contextul în care instituția pe care o conduce a lansat un raport de țară despre situația sportului românesc. Astfel, elevii ar urma să aibă trei sau patru ore de sport „în zece ani”, după cum a spus Novak. “Copiii nu mai sunt atrași de sport în școală, iar în loc să îi împrietenim cu sportul, îi îndepărtăm”, a motivat acesta, conform Agerpres.

Declarațiile au fost făcute la Cluj-Napoca, joi, 27 octombrie, unde Novak a prezentat proiectul Strategiei Naționale pentru Sport, elaborat de Ministerul Sportului în colaborare cu specialiști ai Universității “Babeș-Bolyai” (UBB) și pus în dezbatere publică de miercurea trecută, 20 octombrie, pentru 30 de zile.

Novak a precizat că, “în ceea ce priveşte sportul în şcoală, avem două ore de sport/ săptămână, iar în programa şcolară sunt doar trei sporturi – atletism, gimnastică şi jocuri. Copiii nu mai sunt atraşi de sport în şcoală, iar în loc să îi împrietenim cu sportul, îi îndepărtăm”. “În Europa sunt 6-8 sporturi în şcoli. Sportul în şcoală nu este dezvoltat, copiii nu fac mişcare şi sunt predispuşi la obezitate. Dorim să intervenim, să ajungem ca, în 10 ani, copiii să aibă 3-4 ore de educaţie fizică, plus două activităţi fizice extraşcolare“, a declarat oficialul.

  • Amintim că, în decurs de 10 ani, ar trebui implementate 70 de obiective strategice pentru sportul din România, potrivit strategiei. Printre problemele identificate în document se numără faptul că nu avem suficienți profesori specializați de educație fizică și sport în școli, nu există o infrastructură sportivă adecvată și suntem țara europeană cu doar trei sporturi obligatorii la clasă – atletism, jocuri și gimnastică, fără niciunul opțional. – detalii aici

O nouă Lege a Sportului, care să vină în sprijinul dezvoltării sporturilor și să asigure stabilitate, este una dintre soluțiile propuse în strategia pusă în dezbatere publică.

Acum sunt două ore pe săptămână la gimnaziu, una obligatorie la liceu

Potrivit rețelei europene de monitorizare a sistemelor de educație de pe continent, Eurydice, citată în documentul de strategie, numărul orelor de educație fizică și sport la nivelul școlilor din România este redus: sunt 2 ore clasele I-VIII, o oră obligatorie la liceu. În total, numărul de ore formale cuprinse în curriculă este sub media europeană atât la nivelul școlii primare cât și secundare.

Tot recent, o propunere legislativă prin care copiii care fac sport de performanță sunt ajutați lunar, de stat, cu tichete de câte 150 de lei, a trecut de Camera Deputaților și merge la președinte pentru promulgare. Deși Guvernul a lansat strategia pentru sport prin ministerul de resort, a dat aviz negativ acestei propuneri de lege motivând că adoptarea ei “ar influența negativ țintele deficit bugetar asumate pentru anul 2021”. – detalii aici

Foto: © Tamara Bauer | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Nu avem suficienți profesori specializați de educație fizică și sport în școli, nu există o infrastructură sportivă adecvată și suntem țara europeană cu doar trei sporturi obligatorii la clasă – atletism, jocuri și gimnastică, fără niciunul opțional – probleme identificate în Strategia Națională pentru Sport / Soluțiile sunt însă vagi
Din ianuarie 2023, copiii care fac sport de performanță ar putea primi lunar tichete în valoare de 150 de lei pentru a-și cumpăra echipamente / Guvernul, care recent a lansat Strategia Națională pentru Sport, nu a susținut proiectul de lege care merge acum la promulgare

4 comments
  1. Copilul meu nu face oră de oră nimic la sport pt că profesorul scrolează nonstop deoarece în sala de sport nu-l vede nimeni…rezolv-o pe-asta, ministrule

    1. ministrul nu, dar directorul școlii ar pute-o rezolva, daca ii spune cineva de situația menționată. nu este normal să butonezi pe telefon și elevii saracii …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației începe alegerea viitorilor membri CNATDCU, instituție lăsată prin Legea Deca-Iohannis fără rolul principal în analiza plagiatelor și transformată în Comisie coordonată ministerial / Selecția membrilor pentru mandatul 2024-2028 are loc în pline dispute privind standardele minimale pentru titluri academice

Ministerul Educației a lansat, luni, procedurile pentru desemnarea membrilor viitoarei Comisii Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – fostul CNATDCU transformat, prin Legea învățământului superior din 2023,…
Vezi articolul

Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare va gestiona și actualiza platformele pentru evaluările și examenele naționale digitalizate, inclusiv platforma pentru evaluarea elevilor la finalul clasei pregătitoare și clasei I

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern prin care se va înființa Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, care va gestiona și actualiza platformele…
Vezi articolul