Trei studente la Universitatea de Medicină din Cluj au făcut o aplicație pentru pacienții cu Crohn și medicii lor / ”Unii dintre ei au probleme în construirea unei rutine pentru că nu-și dau seama ce aliment le face rău”

381 de vizualizări
Sursa: Captura Cluj24
Alexandra Pascu, Alexia Petrovai și Roxana Petruț, studente în anul IV la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, îndrumate de dr. Radu Fărcaș, asistent universitar, au dezvoltat o aplicație mobilă care îi va ajuta pe pacienții cu boala Crohn, dar și pe medicii care îi tratează, anunță Cluj24, preluat de G4Media.ro.

Boala Crohn, sau boala inflamatorie intestinală, afectează inclusiv copiii, toți pacienții fiind nevoiți să fie foarte atenți și să se monitorizeze permanent, din cauza faptului că pot apărea complicații grave.

CrohnCare, aplicația realizată de cele trei studente sub îndrumarea profesorului lor și cu ajutorul a doi IT-iști din Cluj, Ciprian Cornea și Oana Iștoc, va fi lansată în septembrie. Aceasta este foarte simplu de folosit și va ajuta pacienții să își monitorizeze simptomele, iar pe medici să urmărească evoluția acestora într-un mod eficient.

Citește mai mult pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Burse de câte 5.000 de euro pentru tinerii profesori din universități care predau folosind tehnologia în mod inovativ, lansate de Asociația Industriei de Software. Aplicațiile sunt deschise până pe 30 septembrie

Studenții de la doctorat care au activitate didactică, asistenții universitari și lectorii din instituțiile de învățământ superior pot primi burse de 5.000 de euro dacă integrează tehnologia în mod inovativ…
Vezi articolul

Cererea pentru adeverința de conformitate a studiilor, pentru profesorii care vor să predea în străinătate, completată cu denumirile actelor și câteva modificări de procedură – document

Metodologia privind eliberarea adeverinței de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE, privind recunoașterea calificărilor profesionale, și a adeverinței privind certificarea competențelor pentru profesia de cadru didactic în învățământul preuniversitar,…
Vezi articolul