Triaj epidemiologic – ce înseamnă, cine îl face și ce boli au descoperit medicii anul trecut, după vacanța de iarnă

18.219 vizualizări
Triaj epidemiologic
SURSA: rawpixel.com/freepik.com
Triajul epidemiologic în școli și grădinițe este, teoretic, un consult sumar al copilului pentru supravegherea stării de sănătate în colectivități. Acesta se practică după fiecare vacanță școlară în creșe, grădinițe, centre de plasament, școli generale, școli profesionale, licee, potrivit Institutului Național pentru Sănătate Publică. Nu s-a făcut niciodată un triaj epidemiologic pe toată populația școlară, în ultimii ani, dar numărul celor incluși în aceste analize a fost anul trecut de peste 2 milioane.

Cine face triajul epidemiologic

Doar medicii și asistentele din cadrul cabinetelor școlare, acolo unde acestea există, au calificarea și obligația să facă acest triaj. Cadrele didactice nu fac triaj epidemiologic – ele pot cel mult să supravegheze copii în timpul acestei acțiuni.

Cum se face triajul epidemiologic

Prin câteva întrebări puse copilului, dacă a răcit, daca i-a curs nasul, dacă în familie are pe cineva răcit, apoi termometrizare (măsurarea temperaturii corpului), examen clinic al cavităţii bucofaringiene, examen clinic al tegumentelor şi mucoaselor.

Cum a fost triajul epidemiologic din iarna 2018

În anul școlar 2017/ 2018 s-au efectuat urmatoarele triaje epidemiologice, potrivit raportului INSP.

  • La începutul anului școlar, de la 11 septembrie 2017 , “triajul după vacanța de vară”;
  • La 6 noiembrie 2017 pentru grupele preșcolari și clasele din învățământul primar;
  • după vacanța de iarnă, de la 14 ianuarie 2018;
  • după vacanta intersemestrială, de la 12 februarie 2018

La triajul de după vacanța de iarnă au fost controlați 2.030.021 de copii şi adolescenţi, din care 469.977 din mediul rural și 1.560.044 din mediul urban. Din totalul de copii examinați, au fost diagnosticați cu boli infectocontagioase şi parazitare 22.633. Asta înseamnă un procent de 1,115%. În mediul urman au fost 16 mii de cazuri, iar la sat 6.300.

SURSA: INSP

Cea mai răspândită boală transmisibilă a fost, după vacanța de iarna din 2018, angina (guturai), adică de la banala inflamație (roșu în gât) până la faringită, amigdalită și alte afecțiuni în zona gâtului. Institutul de Sănătate Publică arată că prevalenta primelor trei boli din clasamentul de mai jos este un aspect întâlnit și în anii anteriori.

  1. anginele (11.876 cazuri)
  2. pediculoza (păduchi 6.916 cazuri)
  3. micoze (894 cazuri),
  4. varicela (266 cazuri),
  5. scabia (180 cazuri)
  6. boala diareica acuta (68 cazuri).
  7. alte boli (2.590 de cazuri).
SURSA: INSP

Pe județe, anginele au fost cele mai răspândite în județul Covasna 2.3%, apoi în Timiș 1,9%, Sibiu 1,2%, Salaj 1,08 %, Mures 0,96%, Tulcea 0,95%, municipiul Bucuresti 0.92 %.

Triaj epidemiologic: 5.823 de copii cu gripă, până în 23 ianuarie 2019 – Ministerul Sănătății

“Săptămâna aceasta, până în data de 23 ianuarie, numărul de cazuri de îmbolnăviri la nivelul unităților școlare transmis Ministerului Sănătății a fost de 5.823. Eu cred că acest număr de cazuri justifică cererea de a suspenda cursurile în data de 25 ianuarie. Aceste decizii de regulă se iau în urma consultării cu specialiștii Ministerului Sănătății, astfel încât să preîntâmpinăm creșterea excesivă a numărului de îmbolnăviri”, a anunțat vineri, 25 ianuarie, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Oficialul a precizat că “aceste 4 zile libere nu ar trebui să însemne de fapt o schimbare, adică nu mergem la școală și mergem în alte locuri aglomerate. E nevoie de o mare complianță din partea părinților și a populației”. Articolul integral aici

Citește și:

FOTO: School photo created by rawpixel.com – www.freepik.com


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prioritățile pentru „Școala altfel” în 2023-2024, stabilite de Ministerul Educației: Prevenirea consumului de droguri, a violenței școlare, a discriminării, reducerea obiceiurilor alimentare nesănătoase

Metodologia de organizare a Programului național „Școala altfel” va fi publicată în Monitorul Oficial și au fost stabilite prioritățile Programului național „Școala altfel” în anul școlar 2023-2024, a anunțat Ministerul…
Vezi articolul

Pentru prima dată, mai puțini candidați vor rămâne la Școala de Poliție din Câmpina față de numărul locurilor disponibile / Au fost scoase la concurs 1.340 de locuri și au rămas eligibili, după probele sportive, 1.002 candidați

Doar 1.002 candidați au rămas în examenul pentru admiterea în Școala de Poliție de la Câmpina după probele sportive, relatează ziarulincomod.ro. Aceștia candidează pe 1.300 de locuri. Este pentru prima dată…
Vezi articolul
Vasile Dincu / Foto: INQUAM Photos George Calin

Vasile Dîncu a cerut verificări de urgență la Colegiul Național de Apărare, după ce un profesor a amenințat familia unui ziarist G4Media / MApN: Ne delimităm ferm de orice poziție contrară normelor și principiilor democratice, care aduc atingere drepturilor și libertăților fundamentale

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a cerut o comisie de urgență pentru verificarea situației de la Colegiul Național de Apărare, după ce G4Media a scris despre presiunile unui angajat asupra familiei…
Vezi articolul