Tulcea: Centrul Danubius-RI ar putea fi funcțional anul viitor

179 de vizualizări
Delta Dunării / Foto: GeoEcoMar
Centrul de excelenţă pentru studii avansate pentru sistemele fluviu-mare Danubius RI va deveni funcţional în actualul exerciţiu financiar european şi va concentra expertiza cercetătorilor din cel puţin 11 state europene, potivit Agerpres. Sursa îl citează pe directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar), Adrian Stănică, potrivit căruia propunerea de proiect major va fi depusă spre finanţare la Comisia Europeană până la finele acestui an de consorţiul condus de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice (INCDSB).

Adrian Stanică, pentru Agerpres:

  • „Crearea acestei propuneri de proiect major este un efort foarte mare. (…) Dacă propunerea este acceptată, iar colegii mei de la INCDSB au colaborat foarte bine cu cei de la Jaspers, cei care verifică aplicaţiile de proiecte europene, suntem la doi paşi de depunere şi la alţi doi paşi de aprobare. Dacă totul merge bine, ar trebui ca primele lucrări efective să înceapă în luna august a anului 2022”.

În calitate de coordonator al proiectului Danubius RI, el a mai spus că, în paralel, România a depus anul trecut la Comisia Europeană documentele necesare înfiinţării organizaţiei Danubius European Research Infrastructure Consortium (Danubius ERIC) care va asigura managementul proiectului major şi va fi coordonată de România:

  • „Anul trecut, am depus la Comisia Europeană documentele pentru a crea Danubius ERIC, am primit răspunsul pozitiv acum câteva luni. Avem câteva recomandări de materiale suplimentare şi suntem în procedura de a crea Danubius ERIC. Dacă totul merge bine, la începutul anului 2023, Comisia Europeană ar trebui să anunţe oficial înfiinţarea Danubius ERIC. Alături de România, susţinere şi participare vin din mai multe state, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Italia, Olanda, Germania, Grecia, Bulgaria, Moldova, Ucraina. În ultima perioadă, am primit scrisoare de interes şi susţinere şi din partea Portugaliei”.

Centrul Danubius RI are deja un sediu în comuna Murighiol şi va avea echipe de specialişti şi infrastructuri de cercetare în zece state europene, urmând să acopere sisteme fluviu-mare din nordul Scoţiei, estuarul Tamisei, deltele din nord-vestul Mării Mediterane, dar şi sistemul similar din Grecia.

Adrian Stănică participă zilele acestea la cea de-a 28-a ediţie a simpozionului internaţional Delte şi zone umede, în cadrul căreia a prezentat o lucrare pe tema acestui proiect pan-european de cercetare.

Simpozionul este organizat de Institutul Naţional Delta Dunării (INDD) şi reuneşte cercetători din 18 state.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Petiție online pentru suspendarea tezelor, pentru testarea non-invazivă a tuturor elevilor și pentru măsuri care să nu mai fie “modificate peste noapte”, lansată de Consiliul Național al Elevilor la adresa miniștrilor Educației și Sănătății

“Vă solicităm introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcționarea școlilor, suspendarea organizării tezelor în semestrul I al acestui an școlar și înlocuirea acestora cu…
Vezi articolul

În anul școlar 2025-2026, profesorii de Matematică vor stimula gândirea critică și rezolvarea de probleme în situații reale – recomandare dintr-o scrisoare metodică: Este necesară menținerea unui echilibru între rigoarea ştiințifică specifică disciplinei şi abordările moderne

Pentru profesorii de Matematică se recomandă stimularea gândirii critice şi a rezolvării de probleme în situații reale, precum şi dezvoltarea competențelor digitale prin folosirea instrumentelor TIC în procesul de predare…
Vezi articolul

OFICIAL La începutul anului școlar educatorii de la grupa mare trebuie să le spună părinților de ce este util raportul descriptiv de evaluare, pentru înscrierea la clasa pregătitoare. Ce competențe trebuie să aibă copiii când termină grădinița – Model de raport

Educatorii trebuie să le spună părinților la începutul anului școlar de ce este util raportul descriptiv de evaluare, potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial, marți, 10 septembrie [editare ulterioară]. Amintim,…
Vezi articolul

Profesorul Călin Băluțoiu: Recunoașterea elevilor ne ține în învățământ. Tu, ca profesor, trebuie, în primul rând, să te interesezi prin ce trec copiii aceia acasă. Există copii care au probleme reale

Călin Băluțoiu, profesor de Istorie la Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru” din Bălcești, a declarat, la emisiunea Educație 9 de la TVR Craiova, că „recunoașterea elevilor ne ține în învățământ”. Acesta a mai…
Vezi articolul

Numărul copiilor din grădiniţe scade în Deltă şi în satele din judeţ, motiv pentru care unele grădinițe au fost închise / Copiii trebuie să facă naveta, iar autocarul care transportă profesorii și copiii din Sulina se strică aproape săptămânal

Din cauza scăderii numărului de copii, unele unități de învățământ din județul Tulcea se închid, spune Inspectorul general şcolar al ISJ Tulcea, Viorica Pavel, pentru Agerpres. 9 din cele 143…
Vezi articolul