UE lansează o alianță pentru semiconductori și vrea să ajungă la 20% din producția globală de cipuri până în 2030

126 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Comisia Europeană a lansat luni două noi alianțe industriale, respectiv Alianța pentru tehnologiile procesoarelor și semiconductorilor și Alianța europeană pentru date industriale și cloud, a anunțat executivul european într-un comunicat de presă. UE își propune astfel să reducă dependența de cipurile produse în afara blocului comunitar, stabilind o țintă de 20% din producția mondială până în 2030.

Cele două noi alianțe vor veni cu următoarea generație de microcipuri și tehnologii de calcul industrial cloud / edge și vor oferi UE capacitățile necesare pentru a-și consolida infrastructurile, produsele și serviciile digitale critice. Alianțele vor reuni întreprinderi, reprezentanți ai statelor membre, mediul academic, utilizatori, precum și organizații de cercetare și tehnologie.

Comisarul european pentru concurență Margrethe Vestager a declarat: „Tehnologiile cloud și edge prezintă un potențial economic extraordinar pentru cetățeni, întreprinderi și administrații publice, de exemplu în ceea ce privește competitivitatea sporită și satisfacerea nevoilor specifice industriei. Microcipurile sunt în centrul fiecărui dispozitiv pe care îl folosim în zilele noastre. De la telefoanele noastre mobile la pașapoartele noastre, aceste componente mici aduc o mulțime de oportunități pentru progrese tehnologice. Sprijinirea inovației în aceste sectoare critice este, prin urmare, crucială și poate ajuta Europa să avanseze împreună cu parteneri cu aceeași idee”.

Citește articolul integral pe Economedia.ro

Foto: Pok Rie de la Pexels

Citește și:
România să devină producător european de cipuri prin crearea unui “ecosistem național în microelectronică” – propunerea unui grup de lucru sub egida Academiei Române, ce reunește profesori, cercetători și reprezentanți ai industriei


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Autoritatea Națională pentru Cercetare despre Nicușor Dan, după alegerile prezidențiale: „Un fost olimpic internațional la matematică reprezintă exact tipul de lider pe care o Românie modernă are nevoie să îl urmeze”

Autoritatea Națională pentru Cercetare, instituție subordonată Ministerului Educației și Cercetării și condusă de un cercetător în informatică și absolvent de matematică, Andrei Alexandru, a transmis, luni, un „mesaj de respect…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a înființat o nouă facultate, de Științe Medicale și ale Sănătății. Aceasta vizează programe în engleză și gândite în paradigme educaționale de tipul case-based

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are din toamnă o nouă facultate: Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, anunță instituția de învățământ superior. „În lume nu prea există universități comprehensive de…
Vezi articolul

Profesorul Radu Vancu: Competiția Centre de excelență (CoEx) – o ecuație cu mai multe necunoscute. Propuneri și temeri privind finalizarea celei mai mari competiții de cercetare organizate până acum în România

Am semnalat, în lunile din urmă, disfuncții îngrijorătoare în modificările aduse de ministrul Daniel David educației – care, așa cum am tot avertizat, au generat efecte distructive într-un domeniu oricum…
Vezi articolul

Propuneri ale unui grup de profesori universitari și academicieni: Academia Română să supervizeze aspectele științifice ale doctoranturii / Universitățile „neperformante și inutile” să fie desființate și să fie reintrodus concursul de admitere la facultate

“Considerăm necesar ca Academia Română, prin secțiile sale și prin comisiile de specialiști pe care și le va constitui, să supervizeze aspectele științifice ale desfășurării doctoranturii”, afirmă, într-un material transmis…
Vezi articolul

„Tăierea granturilor și a finanțării de tip nucleu pentru INCD-uri” – propusă ca soluție de reducere a cheltuielilor guvernamentale de Claudiu Năsui, deputat al USR, partid ce participă la consultările pentru formarea noului Guvern / Subfinanțarea gravă din cercetare – reclamată și de Asociația cercetătorilor, și de ministrul Daniel David

Parlamentarul USR Claudiu Năsui a propus, joi, „13 tăieri de cheltuieli care se pot face din prima secundă”, în contextul consultărilor pentru formarea noului guvern, consultări la care participă și…
Vezi articolul