Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări dacice au fost găsite și vor fi returnate în România, anunță autoritățile din Țările de Jos. Comoara a fost predată autorităților de avocatul suspecților, în schimbul unei pedepse mai blânde, scrieG4Media.
„Tările de Jos se asigură că aceste artefacte vor fi returate în siguranță unde e locul lor, adică in țara dumneavoastră”, a spus reprezentanta autorităților din Țările de Jos, într-o conferință de presă, transmisă joi, 2 aprilie.
Coiful dacic de la Coțofenești a fost prezentat de poliția din Țările de Jos, care l-a recuperat astăzi de la hoții care îl furaseră în ianuarie 2025. Coiful a fost prezentat, alături de două brățări, într-o conferință de presă spectaculoasă în Assen.
Avocatul celor trei suspecți, care se află în arest, a returnat o parte din comoară autorităților în schimbul unor pedepse mai blânde, a anunțat șeful procurorilor olandezi, citat de o publicație olandeză. Cei trei suspecți sunt olandezi.
La conferința de presă a fost prezentă și Daniela Buruiană, o procuroare din România care a lucrat împreună cu procurorii olandezi, precum și procurorul Rareș Stan. Daniela Buruiană este reprezentanta României la agenția UE Eurojust.
Procurorul Rareș Stan a anunțat că autoritățile din cele două țări continuă căutările pentru a recupera și o brățară de aur care nu fost găsită încă.
Tribunalul din Assen va judeca cazul privind furtul de opere de artă în zilele de 14, 16 și 17 aprilie. Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).
1 comment
Oh, vai! Coiful a fost recuperat! Vai, vai, vaiii!
Sa nu fiu inteles gresit – e super ok ca a fost recuperat!
„Oh, vai!” face acum ministru’ culturii la vestea ca va trebui sa returneze banii de asigurare, cei 5 milioane de euro de care a crezut ca poate sa beneficieze discretionar – ca nu erau prevazuti anul trecut in buget – si pe care i-a cheltuit cu zambetul pe buze!