Legea care prevedea ca directorii interimari să nu mai fie numiți de inspectorii școlari județeni, ci de consiliul de administrație al școlii, a fost retrimisă Parlamentului de președintele Iohannis / În august toți directorii din toate școlile vor fi numiți de inspectorii actuali, majoritatea membri PNL

7.016 vizualizări
Concursul de directori la București
Foto: Pexels.com
Legea, aprobată de Senat pe 30 iunie, care prevedea ca directorii interimari să nu mai fie numiți de inspectorii școlari județeni, majoritatea numiți la rândul lor pe criterii politice în funcție, ci de consiliul de administrație al școlii, a fost retrimisă Parlamentului de președintele Iohannis, potrivit Administrației Prezidențiale. Șeful statului invocă o serie de motive care țin de tehnica legislativă în cererea sa.

Cererea de reexaminare vine în condițiile în care în luna august toți directorii de școli vor avea mandatele expirate, iar numirile vor fi făcute de actualii inspectori școlari județeni, majoritatea membri PNL.

Reamintim că legea fusese semnată de un grup de parlamentari de la USR-PLUS, UDMR şi PSD, și a înregistrat 75 voturi “pentru”, 37 “contra” şi 10 abţineri.

Proiectul de act normativ a fost susţinut de senatorii USR PLUS, PSD şi UDMR, cei de la AUR s-au abţinut, iar PNL s-a pronunțat împotrivă.

Redăm cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011:

“Legea pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, transmisă Președintelui României în vederea promulgării la data de 2 iulie 2021, vizează procedura de numire a directorilor și directorilor adjuncți interimari ai unităților de învățământ preuniversitar, în situația vacantării funcțiilor. Prin conținutul normativ, unele dintre reglementările legii menționate nu îndeplinesc standardele de calitate a legii, fiind lipsite de claritate și previzibilitate, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament.

Art. I pct. 4 din legea transmisă spre promulgare prevede că, la art. 246 din Legea nr. 1/2011, după alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), care stabilește faptul că, în lipsa cadrelor didactice care dețin calitatea de membru în corpul național de experți în managementul educațional, pot fi numiți în funcția de director sau director adjunct cadre didactice titulare definitive în învățământ care nu sunt membre ale corpului național de experți în managementul educațional, în cazul vacantării funcțiilor de director sau director adjunct al unităților de învățământ. Totodată, în legătură cu procedura de desemnare de către consiliul de administrație a cadrului didactic care va prelua funcția de director interimar, Art. I pct. 9 din legea transmisă la promulgare, referindu-se la modificarea art. 258 alin. (7) și (8) din Legea nr. 1/2011, stabilește că prevederile art. 246 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

Menționăm că alin. (3) al art. 246 din Legea nr. 1/2011 prevedea: „Pot ocupa funcții de conducere, de îndrumare și de control în unitățile de învățământ și inspectoratele școlare numai cadrele didactice membre ale corpului național de experți în management educațional”. Prin urmare, dispozițiile mai sus menționate ale alin. (4), nou introdus prin legea reexaminată, constituie o excepție de la această regulă.

Cu toate acestea, precizăm că alin. (3) al art. 246 din Legea nr. 1/2011 a fost abrogat la data de 31 mai 2021, prin dispozițiile art. I pct. 1 din OUG nr. 41/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. În aceste condiții, considerăm că raportarea la o dispoziție legislativă abrogată creează o situație normativă confuză, destinatarii normei fiind în dificultate atunci când trebuie să identifice norma juridică aplicabilă, ceea ce duce la o stare de insecuritate juridică. Însă, securitatea juridică a persoanei este un concept în considerarea căruia legiuitorul are obligația să asigure stabilitatea legislativă și exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale în condiții optime.

Având în vedere aceste aspecte, considerăm că legea supusă reexaminării nu îndeplinește standardele de calitate a legii stabilite la art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care acesta trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune.

Art. I pct. 9 din legea supusă reexaminării dispune preluarea conducerii interimare a instituției de învățământ de către un cadru didactic titular, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de finalul anului școlar. Însă, actul normativ nu reglementează situația în care termenul stabilit, respectiv finalul anului școlar, nu este respectat. Astfel, considerăm că, prin neclaritatea normei se poate ajunge la situația tergiversării organizării concursului de ocupare a funcțiilor de conducere și, implicit, la permanentizarea interimatului, în condițiile în care legea nu prevede un termen limită până la care se poate organiza concursul național de ocupare a funcțiilor de director sau director adjunct.

De asemenea, analizând noile modificări operate în cuprinsul Legii nr. 1/2011, rezultă că legea transmisă la promulgare nu prevede dacă dispozițiile sale se aplică inclusiv mandatelor interimare de director sau director adjunct în curs sau doar situațiilor de vacantare apărute după intrarea legii în vigoare, ceea ce este de natură să afecteze claritatea normei, aceasta fiind lipsită de previzibilitate în aplicare. În acest sens, amintim prevederile art. 24 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „Proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluții legislative pentru situații tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situații juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu și-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări”.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.”

Context:

Amintim că în luna august expiră mandatele tuturor directorilor și directorilor adjuncți de școli din România, iar concursul pentru ocuparea pe 4 ani a acestor posturi va avea loc abia în luna octombrie, cu preluarea mandatelor în ianuarie 2022, potrivit calendarului anunțat de ministrul Educației.

Consiliul de Administrație al unei școli este format din 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Această formulă este valabilă pentru școlile gimnaziale cu un singur rând de clase.

În cazul în care Consiliul de Administrație al școlii este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă, potrivit Legii Educației.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: Pexels.com


7 comments
  1. Cum?
    Dar nu se poate…
    ,,Autorul” proiectului ,,Romania (ne)educata” a retrimis proiectul?
    El promotorul ,, descentralizării educatiei”
    Factum non verbam!

  2. Nu știu de ce se face atâta tam tam. Ei oricum dau concurs. Acum au vacanta ocupată… Sa schimbam de trei ori omul!
    Câta dezorientare!

  3. Profesorii de campanie, vecinii, rudele, amicii reprezentantilor PNL si ai supusilor lor din inspectoratele scolare au motiv sa deschida sampania! Dusmanul de clasa USR a fost pus cu botul pe labe!

  4. Poveste

    Un senator PNL, aflat in cercetare penala, a promovat in fruntea Inspectoratului Scolar un subordonat politic si a avut grija sa isi numeasca prietenii si prietenele din campanie in posturi de directori, dand la o parte oameni carora le expirase concursul dar erau performanti in munca din scolile lor. S-a intamplat la inceputul anului!
    Fenomenul se va multiplica in august!
    Imi e sila!
    Asta nu e Romania Educata!
    Daca USR se complace si nu va reactiona dur, am sa votez PSD-ul, ca macar stiu ce le poate pielea si nu am nici o asteptare! Si am sa pregatesc bagajele copilului pentru strainatate, vremea mea a trecut din pacate!

    1. În străinătate sa îl trimiți ca aici rămân ei.Al tău sluga (de lux sau nu) și ei boieri și stăpâni de moșii.

  5. Buna ziua!
    La ed tehnologica, dupa 2h de examen se anunta ca subiectul I Roman, subsubiectul 3, litera c, e redactat gresit.
    ???
    Cei care au redactat conform subiectului original, cum vor fi notati?
    Este slujba noastra in joc ? Va bateti joc de noi?!

  6. Nu înțeleg de ce sărmanii elevi, părinți și profesori trebuie sa se supună partidelor. Școala este pentru învățare și nu pentru sclavia partidelor. Dacă aceștia vor partide, sa candideze ca senatori, parlamentari, etc. Acolo este locul partidelor!
    Limba română, matematica, informatica, etc., învățământul, educatia, nu sunt create de partid, (partid trecător 4-10 ani), ele s- au născut din oameni învățați dedicați științei. E păcat că se ajunge la asta….
    Ii respect pe toți, dar fiecare să-și vadă de pătrățica sa, nu să sară ca puricii in locuri nevinovate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
colegiile universitare la care se intră fără BAC

Școlile pot să își suspende activitatea și să treacă în online și în prezent, pe baza legislației în vigoare, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după ce președintele Federației părinților și cel al Consiliului elevilor au cerut ca decizia trecerii în online să fie la școli, peste pragul de 6 la mie

„Și în acest moment există cadrul legal care permite școlilor să decidă trecerea la activitatea online”, a spus ministrul Educației într-o declarație de presă, sâmbătă. Acest lucru este decis de…
Vezi articolul

Noul ministru al Educației în Guvernul Ciolacu va fi fostul ministru Ligia Deca / „Mi-aș dori să pot face parte din echipa care pune în practică legile noi ale educației“, spunea aceasta cu 24 de ore în urmă

Ligia Deca a fost validată pentru funcția de ministru al Educației în viitorul cabinet Marcel Ciolacu de către biroul politic al PNL, potrivit G4Media.ro. Aceasta a fost singura candidată internă…
Vezi articolul

Premiile pentru elevii olimpici vor fi mărite: 1.000 de lei – premiul I, 700 de lei – premiul al II-lea și 500 de lei – premiul al III-lea, prevede un proiect de ordonanță de urgență / Creșterea alocației pentru cazare și hrană la 200 de lei pe zi

Cuantumul pentru premiile elevilor olimpici va fi mărit, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență ce a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației. Astfel, elevii care obțin premiul…
Vezi articolul