ULTIMA ORĂ Moţiunea simplă împotriva Ministrului Educaţiei, adoptată de Parlament

10.778 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Monica Anisie, potrivit Agerpres.ro. S-au înregistrat 172 voturi ‘pentru’, 90 ‘împotrivă’ şi 47 abţineri.

Moţiunea intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”, semnată de 93 de deputaţi de la Pro România şi de la PSD, a fost dezbătută în şedinţa de luni a Camerei.

Potrivit legii, o moțiune simplă nu produce efecte juridice, deoarece există o decizie a Curții Constituționale care spune că un ministru pe numele căruia trece o moțiune simplă nu este automat demis.

Până acum alte două moțiuni simple au fost inițiate și votate în parlament de PSD și partidele de Opoziție, este vorba despre cele împotriva miniștrilor de la Finanțe, Florin Cîțu și de la Agricultură, Adrian Oros.

Conform documentului, Pro România şi PSD au solicitat demisia ministrului Anisie, acuzând „lipsă de viziune şi de strategie, care a făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă”.

Reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei s-au acuzat reciproc că în ultimii 30 de ani nu s-au preocupat de reformarea sistemului de învăţământ.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a catalogat moţiunea ca fiind desprinsă ‘dintr-o comedie’ şi le-a reproşat miniştrilor social-democraţi care au fost la Educaţie că nu au pregătit învăţământul online.

Foto: gov.ro


7 comments
  1. Sunt elev în clasa a 12 a si vreau să susțin examenul de Bacalaureat.
    Nu mi se pare normal ca niste incompetenți să decidă soarta atâtor tineri.
    În viața trebuie sa existe niste trepte pe care ar trebui să le treci ca să ajungi într o funcție. Nu totul ar trebui să se obțină asa simplu, cum doresc alte persoane.

  2. Demisia acestei ministre . Va rog sa auziti glasul tuturor celor care au spus pana acuma ANULARE . Nu va ganditi la riscuri si pericole ? Va rog anulati toate examenele nationale . Iar pentru profesori sa li se prelungeasca contractele de munca cu inca un an 2020-2021 ., dat fiind stresul si sufocarea la care au fost supusi in ultimele luni . Anularea pentru acest an a examenului de titularizare si definitivat macar pentru anul acesta .
    NU mai ascultati si publicati numai vocile si parerile care va convin , selectiv . De ce nu auziti vocea intregii tari ?

  3. Anul acesta va fi macel din toate punctele de vere. Eu mi-as dori sa dau bacul dar in conditii de normalitate si in SIGURANTA (nu sa aerisim 30 de minute si sa spunem: „gata e sigur”). Pacat de tara asta…

  4. DEMISIA doamnei Harababura si anularea examenelor de titularizare si definitivat , macar pentru anul acesta . Sa se prelungeasca contractele de munca a celor angajati cu inca un an . Destul a fost o perioada destul de agitata si foarte grea . Nu ne mai sufocati cu aceste examene .

  5. Eu atat pot sa spun, scurt si la obiect, ca domnul Iohahannis: ha ha ha.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Ministerul Educației modifică metodologia pentru mobilitatea profesorilor, cu o lună înainte de proba scrisă a concursului de Titularizare 2023: Repartizarea candidaților pe posturi se face în ordinea descrescătoare a notelor de la proba scrisă / Cine susține probele practice cu „admis” sau „respins”

Metodologia-cadru de mobilitate a cadrelor didactice este modificată de Ministerul Educației, cu o lună până la proba scrisă a concursului de Titularizare 2023, potrivit unui proiect de proiect de ordin,…
Vezi articolul

OMS îndeamnă statele europene la o mai bună protejare a copiilor cu vârste între patru și 15 ani, cea mai afectată categorie de vârstă în prezent / Vaccinarea obligatorie anti-COVID-19, „ultim recurs absolut”

Filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) îndeamnă marţi, în contextul unei intensificări a epidemiei Covid-19, la o mai bună protejare a copiilor cu vârsta cuprinsă între patru şi…
Vezi articolul