Cele 8 condiții pe care un profesor titular trebuie să le îndeplinească pentru a candida la concursul de directori de școală

27.612 vizualizări
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com
Nu pot candida la concursul de directori de școală din 2021 profesorii titulari care au avut statutul de „lucrător al Securității“ sau „colaborator al Securității“, prevede metodologia publicată vineri seară de Ministerul Educației. Condiția exista și la concursul precedent, din 2016.

Pentru a ocupa funcția de director sau de director adjunct, un cadru didactic trebuie să îndeplinească, cumulativ, opt condiții, potrivit documentului publicat de Minister. Acestea sunt:

  1. Este absolvent al învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare în conditiile art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completarile ulterioare;
  2. Este titular în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă
    nedeterminată;
  3. Are o vechime în învățământul preuniversitar de minim 5 ani;
  4. Are calificativul „Foarte bine“ acordat în ultimii 2 ani școlari lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/ inspectorate școlare/ casele corpului didactic/ Palatul Național al Copiilor/ Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;
  5. Nu a fost sancționat disciplinar în ultimul an școlar anterior anului desfășurării concursului, indiferent de perioada în care și-a desfășurat activitatea și de funcțiile ocupate, funcții didactice, de conducere din unități de învățământ/ inspectorate școlare/ casele corpului didactic/ Palatul Național al Copiilor/ Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre
    judecătorească definitivă de condamnare penală;
  7. Este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Nu a avut statutul de „lucrător al Securității“ sau „colaborator al Securității“.

Metodologia de concurs a fost publicată și poate fi descărcată de aici

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


9 comments
  1. …lucrător sau, colaborator al Securității cui ? Câtă naivitate în exprimare. Corect e: lucrător sau, colaborator al securității statului socialist român sau, lucrător sau colaborator al securității regimului comunist român, în perioada 1948-1989.

  2. De ce calificativ foarte bine doar în ultimii 2 ani ? Pentru un transfer amarat ți se cere calificativ foarte bine în ultimii 5 ani și ca director nu îți trebuie decât în ultimii ani !!!Am crezut în principiile morale ale acestui partid PNL .Sunt dezamăgit ca și mulți alți tineri profesori ! Tot foștii vor accede la funcții iar tinerii se vor linge pe bot scuzați expresia!

  3. …inteligent nu trebuie să fie? Vreo bibliografie nu trebuie să parcurgă? Sau, daca pupă papucul cui trebuie, e 40 la sută admis?

  4. Sau care au in familie securisti….Ar trebui să semneze declarație de condamnare a securității şi că renunță la legături familiale cu acestia.

  5. Calități morale, pedagogice, interesul pt o bună relație elevi-părinți – cadre didactice, dorința de a descoperi aptitudinile elevilor, de a accepta învățare pe baza stilului de învățare a elevului… Acestea și alte calități umane, nu se cer!???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Principiile pe baza cărora Guvernul va modifica Legea salarizării în sistemul public, inclusiv în Învățământ. Ministerul Educației are 30 de zile la dispoziție să trimită propuneri

Guvernul a stabilit, printr-un memorandum adoptat în ședința săptămâna aceasta, principiile care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Documentul, obținut…
Vezi articolul

Mihaela Bucşa, profesoară de Fizică, la Școala Sânpetru, Brașov: În toate discuțiile cu copiii, noi le-am spus așa – voi învățați, folosiți acest timp pe care îl câștigați în favoarea voastră, astfel încât rezultatul la evaluare, atunci când ea se va da, să fie unul favorabil vouă

„Suntem dispuși să facem grevă până când vom fi auziți, până când ceea ce cerem se va rezolva. În toate discuțiile cu copiii, am spus așa: voi învățați, folosiți acest…
Vezi articolul

Profesoara Dana Papadima, critică dură a programei de Limba și literatura română propuse de Ministerul Educației: Mii de profesori derutați căutând în arhive manualele albastru și portocaliu pe care le-au călărit pe vremea lor. Mii de adolescenți care se vor refugia mai abitir din ficțiunea literaturii, în cea parșivă a tik-tok-ului și influensărilor. Asta le dorim? Asta ne dorim?

Reacțiile din mediul educațional continuă să apară după publicarea în dezbatere a noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a. Dana Papadima, profesor, editor de manuale, specialist…
Vezi articolul

Formarea profesorilor în „România Educată”: Stagiatură didactică și mentori la intrarea în sistem, însă fără stimulente financiare pentru mentori / Transformarea definitivatului într-un examen de licențiere pentru cariera didactică la finalul formării inițiale

Intrarea în sistemul de învățământ se va face printr-un sistem de formare inițială cu accent pe partea practică, iar admiterea în programele inițiale va fi revizuită pentru a pune accent…
Vezi articolul