ULTIMA ORĂ Sindicatele din Educație fac apel la profesori să nu semneze pentru participarea la simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026: Nu cedați tentativelor de intimidare / Nu semnați pentru participarea la simulări

702 vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice, conform unui apel transmis de sindicate astăzi, 4 martie.

Într-un apel transmis profesorilor, cele două federații susțin că Ministerul Educației și inspectoratele școlare încearcă să forțeze organizarea simulărilor, în ciuda unui referendum declanșat în rândul membrilor de sindicat privind neparticiparea la aceste activități sau declanșarea grevei în perioada simulărilor.

„Nu cedați presiunilor decidenților! Nu semnați pentru participarea la simulări!”, transmit liderii sindicali.

„Ministerul Educației și Cercetării și inspectoratele școlare au ignorat semnalul nostru de alarmă și încearcă să forțeze organizarea acestor simulări.

Atragem atenția asupra faptului că Ministerul Educației și Cercetării a emis Procedura nr. 25350/03.03.2026 privind organizarea și desfășurarea simulării examenelor naționale. Imediat după aceea, asupra conducerilor unităților de învățământ au început presiunile din partea inspectoratelor școlare, care:

solicită propuneri de cadre didactice pentru comisiile de organizare;
somează școlile să trimită macheta cu comisia centrului de examen de la nivelul unității de învățământ;
semnarea de declarații pe proprie răspundere în care își asumă îndeplinirea sarcinilor asumate, respectarea termenelor stabilite, păstrarea confidențialității privind activitatea în cadrul procesului de scanare/încărcare/transfer/evaluare a lucrărilor scrise.

Mai mult, se cere nominalizarea unui număr de asistenți mai mare cu 10% față de necesar, conform documentului.

Vă solicităm ferm să nu semnați niciun document (cerere, declarație etc.) prin care să vă asumați participarea la simulările examenelor naționale din luna martie”, se arată în mesajul transmis profesorilor.

Liderii sindicali afirmă că validitatea demersului depinde de solidaritatea cadrelor didactice și avertizează că, dacă profesorii nu dau dovadă de unitate „în al doisprezecelea ceas”, veniturile din sistem ar putea fi afectate în contextul unor posibile măsuri de austeritate.

Apelul este semnat de Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, și Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, și este datat 4 martie 2026.

Nemulțumire fără precedent în sistemul de învățământ

Potrivit unui chestionar realizat de FSE „Spiru Haret” în perioada 14-31 ianuarie 2026, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ, mai mult de 74% dintre profesori declară că sunt dispuși să participe la grevă.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat ca greva să aibă loc la finalul de an școlar, după cum a spus liderul sindical.

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a fost întrebat miercuri, la TVR Info, dacă sindicatele se pregătesc de grevă generală. „Se pare că da. Nu mai avem altă soluție în momentul de față. Nu mai există alternative”, a răspuns acesta.

Explicațiile despre ceea ce înseamnă participarea profesorilor la grevă au fost transmise în teritoriu de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. În documentul FSE „Spiru Haret” este menționat că participarea la grevă este complet liberă. Nimeni nu te poate obliga să participi, dar nici nu te poate opri, dacă vrei să o faci”.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
DOCUMENT Apel Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ România este sub media europeană în ce privește salariile profesorilor, la toate ciclurile de învățământ și în fiecare etapă a carierei didactice, chiar și după creșterile decise ca urmare e grevei din 2023 – Date Eurydice, rețea a Comisiei Europene

Salariile profesorilor din România, printre cele mai mici la nivel european înaintea grevei din 2023, au cunoscut o creștere ce a ridicat România în „clasamentele” de acest fel din Europa,…
Vezi articolul