Ultima zi de școală. Vacanța de vară 2020 începe pe 13, se termină pe 13 și are 13 săptămâni

8.481 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
12 iunie 2020 este ultima zi de școală pentru elevii și copiii din învățământul preuniversitar România. Este vorba despre peste 2,4 milioane de elevi și copii, potrivit Institutului Național de Statistică.

Anul școlar care se încheie a început pe 9 septembrie 2019 și a avut 35 de săptămâni de cursuri. Din data de 11 martie cursurile clasice, față în față, au fost suspendate și pentru prima dată în istorie școala a continuat online acolo unde elevii și profesorii au avut intrumentele necesare.

Cursurile față în față au fost sistate mai întâi pentru 24 de zile (din 11 martie până pe 4 aprilie, la vacanța de Paște), după care alte 52 de zile, din 22 aprilie până pe 12 iunie. În total 76 de zile de absență fizică de la școală.

Doar pentru elevii din anii terminali, opțional, din 2 până pe 12 iunie au fost organizate sesiuni de pregătire la școală, în condiții de distanțare fizică și norme de igienă sporite.

A fost un an cu un prim semestru mai scurt și cu un al doilea semestru pentru care, potrivit anunțurilor ministerului educației, elevii vor relua materia nepredată acum, în toamnă, când vor reveni la școală. Pentru asta vor fi realizate ghiduri la fiecare disciplină, au spus oficialii.

Vacanța de vară care începe acum va avea o durată 93 de zile, din data de 13 iunie 2020 până în data de 13 septembrie 2020, potrivit structurii anului școlar 2020-2021. Asta înseamnă 13 săptămâni sau 3 luni.

Cu tot cu perioada de 76 de zile de absență fizică de la școală, la un loc cu vacanța de 93 de zile, elevii vor fi lipsit fizic din sălile de clasă, până în septembrie, 169 de zile, adică 5 luni și jumătate. Această perioadă este remarcabilă atâta timp cât și înainte de pandemie specialiștii atrăgeau atenția că vacanțele de vară creau goluri de cunoaștere, acum fiind cea mai mare perioada compactă de absență.

Citește aici analiza Ancăi NedelcuAceastă „cea mai lungă vacanță avută vreodată” va produce goluri de cunoaștere. Anul viitor școlar va fi tot unul scurt, așa că avem obligația să reconstruim de acum pedagogia post-pandemie

Anul viitor școlar începe pe 14 septembrie 2020.

Iată structura anului școlar 2020-2021
Semestrul I (17 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă:          Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri:                            Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021

Semestrul al II-lea (17 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021

  • Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie

Cursuri:                           Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021

  • Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai

Cursuri:                           Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.

Foto: pexels.com


1 comment
  1. Nu e adevarat, in multe licee tehnologice și școli profesionale elevii mai au încă 2 săptămâni de scoală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Franța pregătește încă de acum începutul de an școlar din 1 septembrie. Schimbări la grădiniță, fonduri descentralizate pentru formarea personalizată a profesorilor și reforme în liceele tehnologice pentru apropierea de realitatea socio-economică, printre măsuri

O școală a excelenței și a cunoașterii de concepte fundamentale, o școală a egalității și a diversității; o școală pentru bunăstarea elevilor – acestea sunt cele trei paliere pe care…
Vezi articolul

Asociația Editorilor din România – semnal de alarmă după alocarea a 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației: “Devine evident de ce piața de carte din România este cea mai mică din întreaga Uniune Europeană”

“Suntem convinși că există o corelație clară între sumele tot mai mici pe care Educația le primește de la autorități și calitatea în scădere a absolvenților din învățământul românesc”, apreciază…
Vezi articolul