Universitatea de Medicină din Cluj va ține examen de admitere, care se va desfășura inclusiv în spații din afara instituției

7.520 de vizualizări
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca / Foto: Facebook.com
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca anunță că examenul de admitere se va desfășura „în varianta clasică”, printr-o probă scrisă, în zilele de 25-26 iulie. Pentru aceasta, instituția a apelat inclusiv la spații externe, închiriate pentru ca examenul să se desfășoare în siguranță. Pe de altă parte, candidații străini se pot înscrie și vor fi evaluați exclusiv online.

UMF Iuliu Hațieganu explică decizia prin faptul că, pe măsură ce crește numărul celor interesați să urmeze cursurile instituției, crește și exigența examenului de admitere. Universitatea amintește că „are acreditări internaționale ale calității serviciilor educaționale, de asemenea, diplomele absolvenților sunt recunoscute în toată lumea”.

Rectorul Anca Dana Buzoianu:

  • “Am decis să organizăm examenul de admitere în varianta clasică, după ce ne-am consultat și cu rectorii celorlalte universități de medicină și farmacie din țară, pentru că acesta reprezintă o probă complexă de evaluare a cunoștințelor candidaților. Ne bucură interesul constant al tinerilor pentru profesiile din domeniul sănătății și dorim să le oferim cele mai bune condiții, atât la examenul de admitere, cât și pe parcursul anilor de studiu”.

Cum se va desfășura examenul, pentru care sunt așteptate aproximativ 2.000 de înscrieri:

  • Examenul de admitere pentru cele trei facultăți din cadrul universității, Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie, se va desfășura atât în amfiteatrele universității, cât și în săli închiriate la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Psihologie din cadrul Universității “Babeș-Bolyai”, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și la Sala Sporturilor “Horia Demian”.
  • S-au rezervat și sălile de conferințe din două mari hoteluri din oraș, Grand Hotel Italia și Hotel Napoca.
  • Candidații vor avea acces la toate materialele de protecție necesare: măști, mănuși, dezinfectant, iar distanța din aceștia va fi de minimum doi metri.
  • Tinerilor care vor avea nevoie de cazare pe perioada admiterii li se vor pune la dispoziție căminele universității, care vor fi igienizate și dezinfectate.

Despre studenții străini:

  • „Pentru candidații străini interesați să studieze medicina la noi în țară, conducerea universității a decis ca înscrierea și evaluarea acestora să se desfășoare exclusiv online. Astfel, viitorii studenți internaționali vor putea veni la Cluj-Napoca doar la toamnă, la începutul anului universitar.”

Detalii despre admitere – pe site-ul universității.

  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din Torino are primul rector femeie în istoria de peste 600 de ani a instituției / ”Faptul că știu că voi fi întotdeauna prima mă emoționează profund / ”Femeilor le spun: Se poate!”

Un pas istoric pentru întreaga universitate din Torino: din 1404, anul fondării sale, a fost aleasă  prima femeie în funcția de rector, anunță Corriere della Sera, citată de G4Media.ro. Fii parte…
Vezi articolul

Concursurile pentru posturi vacante în universități sunt suspendate în 2026, dar examenul de promovare se poate organiza pentru posturile „ale căror atribuții nu se regăsesc în altă structură organizatorică” / Doctoranzii se pot angaja pe perioadă determinată – Notă a Ministerului Educației

Prevederile Legii 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, coroborate cu cele din Legilor educației și din alte acte normative fac ca ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante să fie…
Vezi articolul

Universitatea de Vest din Timișoara: Profesorul și criticul literar Mircea Mihăieș a fost laureatul Premiului „Titu Maiorescu”, iar conferențiara universitară Adina Chirilă a primit Premiul „Timotei Cipariu“. Premiile sunt acordate de Academia Română

Academia Română a decernat astăzi premiile anuale, recompensând astfel lucrări publicate în cursul anului 2021. Profesorul universitar și criticul literar Mircea Mihăieș a fost laureatul Premiului „Titu Maiorescu”, iar conferențiara…
Vezi articolul