Un elev din Covasna a fost premiat în Ungaria pentru un dispozitiv inteligent care traduce orice text în limbajul Braille

786 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Un elev din oraşul staţiune Covasna a fost premiat recent, la un concurs organizat în Ungaria, pentru un dispozitiv care ar putea converti orice text în limbaj Braille, potrivit Agerpres. Ravasz Andras a obţinut premiul al doilea la ediţia cu numărul 30 a Concursului naţional de tinere talente în domeniul ştiinţelor şi inovării desfăşurat la Budapesta.

Invenţia sa, denumită Braille Comfort Pack, este considerată deosebit de importantă pentru persoanele nevăzătoare sau cu deficienţe de vedere. Elevul covăsnean a declarat că, practic, prin acest dispozitiv persoanele nevăzătoare ar putea avea posibilitatea de a citi orice carte și s-ar putea dezvolta intelectual în orice domeniu, iar vieţile lor ar putea deveni mai uşoare.

Acesta a terminat clasa a XI-a la Liceul Korosi Csoma din Covasna. Mama tânărului, Zorkoczy Zenobia, a declarat că fiul ei, care este pasionat de informatică şi electronică, şi-a dedicat în ultima perioadă, mai ales de când a apărut pandemia, foarte mult timp pentru proiectarea acestui dispozitiv inteligent pentru persoanele nevăzătoare. El l-a avut ca mentor principal pe Szabo Levente, fost profesor la liceul din Covasna, care a condus mai multe cercuri pentru elevi, printre care şi pe cel de electronică.

„Este un display care poate afişa orice text în limbaj Braille, iar pe viitor va avea şi o opţiune de citire cu voce tare. (…) Toate testele pe care le-am făcut până acum au ieşit bine şi lucrăm în continuare la prototip, pentru că a trebuit să îl mai perfecţionăm, dar într-o lună sau două va fi gata. Am luat legătura cu reprezentanţii unei asociaţii de nevăzători pentru a-l testa şi apoi vom merge mai departe”, a declarat Szabo Levente.

Alfabetul Braille este un sistem de scriere folosit de persoanele cu deficienţe de vedere, literele fiind compuse din puncte ieşite în relief care pot fi descifrate cu ajutorul degetelor, prin pipăire.

Foto: Pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șapte șefi și subalterni de la Academia de Poliţie sunt cercetați pentru neglijență, în scandalul toxiinfecțiilor alimentare care au dus la închiderea instituției / În sălile de mese se făceau cursuri și ședințe – una dintre cauzele din raport

Trei persoane care au deţinut sau deţin funcţii de conducere în cadrul Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ şi alte patru cu funcţii de execuţie sunt cercetate disciplinar pentru „neglijenţă…
Vezi articolul

Scandalul admiterii schimbate. Monica Anisie: Andronescu vrea să-și „șteargă eticheta de groparul învățământului profesional”

Ecaterina Andronescu este preocupată să-și șteargă „eticheta de ,groparul învățământului profesional, schimbând din pixul propriu raportul numărului de locuri de la liceu și învățământul profesional”, spune Monica Anisie, fost secretar…
Vezi articolul

Raluca Răducanu, director adjunct al Liceului Teoretic Jean Monnet, despre elevii care au dat simularea Bac 2025: Aceasta este generația care de 4 ani de liceu este fără programă școlară actualizată și fără manuale / Profesorii au folosit tot felul de auxiliare, dar au mers pe nisipuri mișcătoare

Generația actuală a elevilor de clasa a XII-a nu a avut programă școlară actualizată sau manuale, iar „profesorii au folosit tot felul de auxiliare dar s-a mers pe nisipuri mișcătoare”,…
Vezi articolul

Astăzi avem colegi care își completează o normă didactică în 4 sau 5 unități de învățământ, spune un lider de sindicat: Dacă crește norma didactică, profesorii vor fi pe post de turiști, adică să facă naveta între 4, 5, 6, 7 unități de învățământ, astfel încât să-și acopere o catedră didactică

Nicușor Cotescu, președintele Sindicatului „Spiru Haret” din Dolj, a declarat, pentru TVR Craiova, că „astăzi avem colegi care – poate puțină lume știe – își completează o normă didactică în…
Vezi articolul