Un fost elev de 18 ani din Rusia s-a aruncat în aer cu o bombă într-un seminar ortodox din regiunea Moscova

562 de vizualizări
Foto: © Dance60 | Dreamstime.com
Un fost elev în vârstă de 18 ani al unui seminar ortodox din Rusia s-a aruncat în aer cu o bombă improvizată în clădirea învecinată cu o mănăstire din regiunea Moscova, rănind cel puţin încă un adolescent, a anunţat poliţia, transmite AFP, potrivit Agerpres.

 „Un fost elev în vârstă de 18 ani al acestei şcoli a intrat în incintă şi s-a detonat. Potrivit datelor preliminare, el este rănit, la fel şi un adolescent de 15 ani”, a indicat Ministerul de Interne al regiunii Moscova.   

Potrivit sursei, atentatul a avut loc în seminarul ortodox învecinat cu mănăstirea Vvedenski Vladicini din oraşul Serpuhov, la circa 100 km sud de capitală. „Agenţii de poliţie sosiţi la faţa locului au evacuat echipa pedagogică şi elevii”, a menţionat ministerul, potrivit căruia bilanţul este în curs „de a fi precizat”.

Agenţiile de presă ruse RIA Novosti, TASS şi Interfax au indicat, citând surse anonime din cadrul poliţiei, un bilanţ mai grav, de şapte răniţi.

Atacurile cu explozivi sau cu arme în şcoli au fost rare multă vreme în Rusia, dar numărul acestor drame a crescut în ultimii ani, ceea ce a condus la o înăsprire recentă, ordonată de preşedintele Vladimir Putin, a legislaţiei privind portul armelor, mai informează Agerpres.

Foto: © Dance60 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul Bolojan amână, pe ascuns, pentru 2026 plata hotărârilor judecătorești câștigate de profesori. După creșterea normei, comasarea școlilor și desființarea posturilor urmează blocarea banilor deja trimiși în conturile inspectoratelor școlare

Fără niciun avertisment public, fără consultări, fără comunicat de presă, Guvernul a decis amânarea pentru anul 2026 a plății sumelor câștigate de angajații din educație prin hotărâri judecătorești definitive. Este…
Vezi articolul

Răzvan Cherecheș, profesor în sănătate publică: Școlile trebuie să poată funcționa on-site cât mai mult. Ministerul Educației să reducă la 15 numărul de elevi din clasă și să introducă sisteme de ventilație cu schimb mare de aer

Școlile vor funcționa tot anul viitor intermitent când în sistem hibrid, când complet online, pentru că și dacă vaccinul va fi disponibil în primăvară, el va fi distribuit și administrat…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Punctul de start în salarizare trebuie să fie salariul mediu brut pe economie. Sindicatele au în mine un vârf de lance în asta / Diferențierea sunt de acord să o facem, dar nu în zona de salarii, ci în zona de venituri

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că sindicatele „au în mine un vârf de lance” în ceea ce privește remunerarea profesorilor debutanți cu salariul minim brut pe economie.…
Vezi articolul

Regulile de funcționare a consiliilor de administrație ale școlilor, modificate în timpul anului școlar. Ședințele CA pot fi convocate prin SMS sau WhatsApp, au loc și online. Pot fi membri și persoane condamnate pentru infracțiuni care nu sunt legate de exercitarea profesiei

Ședințele consiliilor de administrație ale școlilor pot fi convocate prin SMS sau WhatsApp și pot avea loc și online, potrivit noii Metodologii-cadru de organizare și funcționare a consiliilor de administrație…
Vezi articolul