Un învățător nevaccinat de la o școală primară din California, SUA, a transmis infecția cu COVID-19 la 26 de persoane, între care 18 elevi

950 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Un învăţător nevaccinat de la o şcoală primară din statul California, Statele Unite ale Americii, se află la originea a cel puţin 26 de cazuri de COVID-19, între care 18 elevi, notează autorităţile sanitare americane într-un raport publicat vineri, relatează Agerpres, conform AFP și preluat de G4Media.ro.

Acest incident demonstrează importanţa vaccinării cadrelor didactice, mai ales atunci când elevii sunt prea mici pentru a fi vaccinaţi, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA.

Incidentul aduce în discuţie purtarea obligatorie a măştilor sanitare în clase, în cadrul unei escaladări a epidemiei legate de varianta Delta, puternic contagioasă.

Cadrul didactic în chestiune, despre care nu se ştie dacă este învăţător sau învăţătoare, a continuat să predea în mai 2021 timp de două zile după apariţia primelor simptome, crezând iniţial că este vorba de o alergie.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Explicația Ligiei Deca despre ce a vrut să spună când a declarat „Chiar dacă un copil ar avea o zi proastă în ziua concursului de admitere, dacă el va fi ales de către liceu, are șansa din nou să concureze pe baza repartizării computerizate”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat ce a vrut să spună în briefingul de presă de joi, de la Guvern, când a făcut o afirmație care poate produce confuzie, legată…
Vezi articolul

Ștefan Cojocaru, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași: Numărul de absențe în cazul elevilor ai căror părinți au participat la cursuri parentale a scăzut cu 61%, de la un an la altul, în școlile din Bacău unde am avut intervenții

Profesorul universitar Ștefan Cojocaru din cadrul Departamentului de Sociologie și Asistență Socială al Facultății de Filosofie și Știinte Social-Politice, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, a vorbit despre impactul cursurilor…
Vezi articolul