UNATC revizuiește Codul de Etică şi Deontologie universitară și lansează un program “politici de conduită”. Instituția invocă evenimente care pun sub semnul întrebării “practicile din ultimii zeci de ani din învățământul artistic”

373 de vizualizări
Foto: UNATC
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” inițiază programul “Politici de conduită” printr-o campanie de conștientizare și informare a studenților și profesorilor, definirea unor termeni ca abuz, hărțuire și discriminare, sau înființarea unei comisii de lucru care să organizeze dezbateri privind egalitatea de gen, se arată într-un comunicat de presă. În luna mai, actrița Viorica Vodă a vorbit public despre intimidările, abuzurile și hărțuirile din acest domeniu, la fel și actrița Ioana Bugarin, și astfel a urmat un val de mărturisiri similare ale unor actrițe.

Pe lângă programul “politici de conduită”, UNATC pune la dispoziție și un e-mail pentru cei care se consideră într-o situație de posibil abuz și consideră că au nevoie de suport psiho-emoţional: suport.psihologic@unatc.ro. “Persoanele care se confruntă cu potenţiale fapte de discriminare, hârțuire ori de încălcare a normelor de etică universitară şi care doresc să obţină informaţii concrete privind procedura de sesizare a Comisiei de etică, ne pot contacta la suport.juridic@unatc.ro“, transmite universitatea în comunicat.

  • Publicația Cultura la dubă are mai multe interviuri cu actrițe, foste studente ale UNATC, care au vorbit despre abuzuri emoționale la care au fost supuse în cadrul facultății.

“În contextul evenimentelor care chestionează practicile din ultimii zeci de ani din învăţământul artistic, UNATC iniţiază programul “Politici de conduită”, dedicat respectării libertăţii individuale şi egalităţii de gen, într-un context non-discriminator, normat legislativ, etic şi academic. Programul este iniţiat pe mai multe paliere, atât de informare şi prevenţie, cât şi de acţiune imediată”, potrivit comunicatului.

Ce conține programul Politici de conduită
  • “Solicitarea unui audit extern pentru evaluarea situaţiei actuale, din partea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.
  • Înfiinţarea unei comisii de lucru, formată din 4 profesori/profesoare, 4 studenţi/studente şi 2 alumni UNATC care va organiza întâlniri şi dezbateri privind egalitatea de gen şi programe şi proiecte artistice pe teme centrate pe Abuz şi Hărţuire
  • Campanii de conştientizare şi informare a studenţilor/studentelor, profesorilor/profesoarelor şi personalului angajat din cadrul UNATC. Intenţionăm să invităm experţi în domeniu, psihologi, jurişti şi ONG-uri specializate.
  • Desemnarea prin decizie de Consiliului de Administraţie a două persoane, din cadrul UNATC, care vor avea ca atribuţii asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Aceste două persoane vor urma cursuri de formare în domeniul egalităţii de gen.
  • Campanii de informare internă a studenţilor, personalului didactic principal şi auxiliar, personalului administrativ privind conţinutul şi acţiunile din cadrul Politicilor de conduită.”
Instrumente de suport – suport juridic, suport psiho-emoţional

Toate informaţiile sunt publice, accesibile pe o secțiune specială ce va fi dezvoltată în permanenţă. Pe data de 5 octombrie, de la ora 18:00, în Sala Atelier, a avut loc o primă întâlnire internă, la care au participat profesoara universitară Ionela Băluţă, specialistă în studii de gen, alături de profesoare, profesori şi personalul administrativ din UNATC. În cadrul acestei întâlniri, au fost abordate noţiuni privind discriminarea de gen, abuzul şi hărţuirea. Întâlnirea din data de 5 octombrie face parte dintr-o serie mai amplă de discuţii centrate pe politicile egalităţii de gen.

Rectorul UNATC, Prof. univ. Dr. Liviu Lucaci a precizat în comunicat: “Ca om şi ca rector, primează dreptatea. Iar dreptatea nu are decât două valenţe: cea legală şi cea morală. Şi incidentele din ultima perioadă îmi arată că în aceste împrejurări ne lipsesc amândouă. Chiar dacă uman observ şi nu sunt de acord cu comportamente nepotrivite, unde nu doar studenţii se simt nedreptăţiţi de unii profesori, cu părere de rău, trăim şi inversul. Şi nu există altă cale decât să ne uităm la norme. Arbitrajul emoţional doar ne dezbină în două tabere: victime şi agresori, de oricare parte ne-am afla. Am încercat să mă întorc la normă, dar norma nu există. Nu există legi care să ne împartă limpede în acuzatori şi învinovăţiţi. Nu există proceduri de bune practici, iar despre norma morală, din păcate, sunt multe de spus. Mediul universitar şi mai ales mediul artistic universitar sunt şi  mai greu de normat. Cine poate face diferenţa dintre un act artistic inocent şi intenţia ascunsă a unui hărţuitor? Nimic n-a fost mai greu acum decât să rămân imparţial şi să fac dreptate.

Pentru că e nevoie să facem dreptate.  M-am simţit lipsit de sprijinul legii, cu nevoia de a-mi apăra studenţii şi cu dorinţa de a fi echitabil faţă de colegii mei profesori. Şi am căutat ajutor de la o instituţie, o entitate, echidistantă, cu expertiză în domeniu, care poate analiza starea de fapt. O instituţie care a apărut dintr-o nevoie a societăţii: Agenţia Naţională de egalitate de şanse între femei şi bărbaţi. Am cerut un audit pentru ca ambele părţi să aibă dreptul să spună şi să se apere, iar eu să pot să duc în continuare ceea ce un rector are de dus: să conducă universitatea legal, moral şi integru. Vom aştepta rezultatele. În baza acestui audit, ne vom structura cadrul de siguranţă în care activităţile să se poată desfăşura. Din universitatea care astăzi este arătată de unii cu degetul, îmi doresc  să devenim prima universitate de artă care apără egalitatea de şanse şi creează un context corect pentru studenţi şi profesori”, spune rectorul UNATC.

 Revizuirea Codului de Etică şi Deontologie universitară UNATC

“În prezent, o echipă multidisciplinară are în lucru revizuirea codului de etică şi deontologie universitară în ansamblul său. Forma ce va rezulta va fi prezentată spre dezbatere în cadrul întâlnirii programate la data de 20 octombrie, înainte de discutarea şi adoptarea sa în cadrul Senatului universitar Planul de Egalitate de Gen”, se arată în comunicat.

Codul de etică şi deontologie universitară al UNATC prevede normele şi principiile de etică şi deontologie universitară, faptele calificate drept abateri de la normele şi principiile de etică şi deontologie universitară, competenţele şi procedura de soluţionare a sesizărilor privind abaterile de la normele şi principiile de etică şi deontologie universitară, sancţiunile aplicabile persoanelor care săvârşesc astfel de abateri şi organismele sau persoanele îndreptăţite legal să pună în executare respectivele sancţiuni.

Comunicatul de presă menționează – fără să numească la ce evenimente face referire: “evenimentele petrecute în ultima vreme au demonstrat că unele dintre aceste norme, principii şi dispoziţii din codul de etică şi deontologie universitară al UNATC necesită o reformă, în special în sensul detalierii noţiunilor de ‘hărţuire’, ‘hărţuire sexuală’, ‘discriminare’ şi ‘abuz’, astfel încât acestea să fie simplu de înţeles şi, mai departe, de evitat, iar dacă va fi cazul, de sancţionat. Totodată, este necesar să se reglementeze, dintr-o perspectivă etică, situaţia relaţiilor consensuale dintre un student sau o studentă, pe de o parte, şi un profesor sau o profesoară, pe de altă parte. În cadrul acestei reforme, un accent puternic se va pune pe oferirea de informaţii exacte cu privire la definiţiile legale, dimensiunea şi natura faptelor calificate drept ‘hărţuire’, ‘hărţuire sexuală’, ‘discriminare’ şi ‘abuz’, precum şi pe introducerea unui număr suficient de exemple practice pentru fiecare dintre aceste noţiuni, pornind de la potenţiale situaţii cu care studenţii s-ar putea confrunta în mediul universitar artistic”.

Prin intermediul acestui document, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale, București prezintă Planul Egalității de Gen (Gender Equality Plan) pentru perioada 2022-2025:

  • accesul nediferenţiat la educaţie universitară
  • promovarea respectului pentru identitatea şi genul fiecărui reprezentat şi fiecărei reprezentate din comunitate
  • combaterea oricărui comportament discriminatoriu şi intolerant
  • susținerea echilibrului de gen în accesul la resurse şi poziţii academice.
Dicționare de termeni prin care se definesc diferite tipuri de abuzuri, discriminare și hărțuire

“Prezentul plan îşi propune să identifice soluţii optime în ce priveşte accesul nediscriminatoriu la educaţia şi cercetarea bazate pe integrarea principiilor egalităţii de gen în procesul de cunoaştere. În cadrul acestui program, cu rol de corectă informare a comunităţii UNATC, se inițiază un dicţionar de termeni, cu menţiunea că lista este deschisă. S-au definit și explicat termenii: Abuz, Abuz psihologic, Abuz sexual, Abuz fizic, Abuz financiar, Hărţuire, Hărţuire sexuală, Discriminare, Discriminare de gen, Violenţă de gen.

“Instrumentele self-help constituie o colecţie de materiale şi instrumente care te vor ajuta sa te informezi singur şi să găseşti răspunsuri la întrebările tale cu privire la ‘abuz’, ‘hărţuire’, ‘violenţa psihologică'”, mai scrie în comunicat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Prima universitate care contrazice anunțul ministrului și deschide cursurile fizic peste o lună: SNSPA anunță că studenții rămân online până pe 4 aprilie 2022 / Pricopie: Bună parte din locurile disponibile în căminele studențești sunt puse la dispoziția refugiaților din Ucraina

Dezbateri aprinse cu privire la modul în care se vor desfășura cursurile universitare în facultăți – dacă vor fi face-to-face cu studenții încă de pe 9 martie 2022 sau dacă…
Vezi articolul

Calendar admitere 2023 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Se reintroduc examenele scrise la patru facultăți: Drept, Educație Fizică și Sport, Informatică și Teologie Ortodoxă

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a stabilit oferta de studii și condițiile de admitere la licență și master pentru anul universitar 2023-2024. Patru facultăți, Drept, Educație Fizică și…
Vezi articolul

Universitățile nu se vor mai închide la apariția a 3 cazuri confirmate de COVID-19 – noi reguli în proiectul care modifică ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, anunțate de președintele Alianței Naționale a Studenților

Universitățile nu se vor mai închide automat la doar trei cazuri de coronavirus confirmate în formaţii de studiu diferite, decizie care este inclusă într-un ordin comun de ministru ce se…
Vezi articolul