Universitatea de Vest din Timișoara: Profesorul și criticul literar Mircea Mihăieș a fost laureatul Premiului „Titu Maiorescu”, iar conferențiara universitară Adina Chirilă a primit Premiul „Timotei Cipariu“. Premiile sunt acordate de Academia Română

1.535 de vizualizări
Mircea Mihăieș și Adina Chirilă / Foto: Universitatea de Vest din Timișoara
Academia Română a decernat astăzi premiile anuale, recompensând astfel lucrări publicate în cursul anului 2021. Profesorul universitar și criticul literar Mircea Mihăieș a fost laureatul Premiului „Titu Maiorescu”, iar conferențiara universitară Adina Chirilă a fost laureată cu Premiul „Timotei Cipariu“, potrivit unui comunicat al Universității de Vest din Timișoara.

Considerat îndeobște cel mai important dintre premiile acordate anual de Academia Română, premiul poartă numele lui Titul Maiorescu, unul dintre întemeietorii culturii și civilizației române moderne, și i-a fost acordat profesorului universitar de la Universitatea de Vest din Timișoara, Mircea Mihăieș, pentru volumul Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului (Editura Polirom), conform sursei citate.

Potrivit informării, „Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului este un studiu critic de peste 900 de pagini care explorează, într-o proză experimentală de maximă dificultate, subteranele minții omenești, într-o încercare de a reconstitui, urmând modelul lui Giambattista Vico din Scienza nuova, istoria umanității începând cu timpurile pre-biblice până în contemporaneitatea jumătății de secol XX.

Mircea Mihăieș este autorul a peste douăzeci de volume de critică, istorie literară și eseu, dintre care menționăm: De veghe în oglindă (1989), Cartea eșecurilor. Eseu despre rescriere (1990), Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea (1995), Victorian Fiction (1998), Atlanticul imaginar (2002), Viața, cântecele și patimile lui Leonard Cohen (2005), Metafizica detectivului Marlowe (2008), Despre doliu (2009), Ultimul Judt (2011), Ce rămâne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha ( 2012), Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist și visător (2014). Acestora li se adaugă cele trei exegeze joyceene. Împreună cu Mircea Nedelciu și Adriana Babeți este coautorul romanului de mare success, Femeia în roșu (1990), ecranizat și transpus în variantă pentru scenă. A publicat, de asemenea, șase volume de analize ale vieții publice din România împreună cu profesorul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea din Maryland.”

Pe lângă alte distincții și premii importante (între care Meritul cultural în grad de cavaler, decernat de Președinția României), Mircea Mihăieș a primit de nouă ori premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Criticul și universitarul Mircea Mihăieș este un strălucit ambasador cultural al Universității de Vest din Timișoara, dar și al comunității timișorene, binecunoscut în spațiul literar național și internațional. Acordarea acestui premiu de prestanță academică intelectualului și mentorului cultural Mircea Mihăieș este o recunoaștere luminoasă pe care forul Academiei Române a aduce operei acestuia, înscrisă valorilor umaniste universale. Din partea comunității academice din UVT, sunt onorat să-i transmit maestrului Mircea Mihăieș felicitări și gânduri de recunoștință!”, a declarat rectorul Universității de Vest, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un proiect de lege care interzice fumatul în școli și pe o rază de 200 de metri în jurul acestora, precum și pe stradă sau în alte locuri publice, pentru elevii care nu au împlinit 18 ani, a fost adoptat tacit de Senat și trece în Camera Deputaților

Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul este interzis minorilor în școli…
Vezi articolul

DOCUMENT Mai mulți istorici protestează față de „cenzura” prin care se limitează accesul liber și neîngrădit la Arhivele Naționale: „Crimele trecutului nu pot fi acoperite prin acte administrative” / „Reprezintă un reflex care apropie România de regimurile dictatoriale”

Mai mulți istorici semnează o scrisoare deschisă prin care protestează împotriva deciziei administrative adoptate de Arhivele Naționale ale României, prin care se limitează accesul liber și neîngrădit, la documentele ce…
Vezi articolul

„Când vă cumpărați becurile întrebați dacă există vreo conspirație, a pus cineva în bec o cameră de filmat? Nu, pentru că aveți încredere în funcționarea mecanismelor. Aveți încredere în medicii voștri ” – Răzvan Cherecheș, expert în politici de Sănătate, despre vaccinarea împotriva COVID-19

Oamenii ar trebui să aibă încredere în medici așa cum au încredere și în alți specialiști fără să își imagineze tot felul de teorii ale conspirației, spune expertul în sănătate…
Vezi articolul