Universitatea din București reacționează în cazul Emilia Șercan: Condamnăm ferm acțiunea de intimidare a acesteia. Ne solidarizăm cu jurnalista Emilia Șercan

1.900 de vizualizări
Mircea Dumitru / Foto: Facebook.com
„Suntem profund îngrijorați de situația jurnalistei Emilia Șercan și condamnăm în mod ferm acțiunea de intimidare a acesteia”, spune rectorul Universității din București, Mircea Dumitru. Într-o luare de poziție față de acțiunile de intimidare a jurnalistei, rectorul Universității din București face apel la autorităţi pentru a proteja integritatea jurnaliştilor şi a sancţiona pe cei sau pe cel care a ameninţat-o cu moartea pe Emilia Şercan.

Reamintim că jurnalista Emilia Șercan a anunţat miercuri că a sesizat poliția, după ce luni seara a primit un mesaj de amenințare cu moartea. Șercan precizează că a primit amenințarea ”în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție”.

Comunicatul integral remis de Universitatea București:

„Conducerea Universității din București condamnă în mod ferm acțiunea de intimidare a jurnalistei Emilia Șercan

Direcția Comunicare, Relații Publice și Marketing a Universității din București este mandatată să transmită următorul mesaj din partea profesorului Mircea Dumitru, Rector al Universității din București:

‘Suntem profund îngrijorați de situația jurnalistei Emilia Șercan și condamnăm în mod ferm acțiunea de intimidare a acesteia. Solicităm instituțiilor statului să depună toate eforturile pentru aflarea și sancționarea celui sau celor în cauză, potrivit normelor legale în vigoare.

Libertatea presei este un bun democratic intangibil care trebuie protejat atât de către instituțiile statului, cât și de către societatea civilă, în ansamblul său. Considerăm că vigilența și reacția instituțiilor statului trebuie să vină în sprijinul protejării siguranței și a vieții jurnaliștilor, a căror activitate contribuie în mod esențial la evoluția și modernizarea societății.

Munca doamnei Emilia Șercan – jurnalist de investigație și cadru didactic universitar –, pusă în slujba demascării imposturii academice, a contribuit în mod semnificativ, în ultimii ani, la întărirea integrității și eticii academice în spațiul universitar românesc.

Ne solidarizăm cu jurnalista Emilia Șercan și cu toți jurnaliștii care își dedică profesia aflării adevărului. Prin efort propriu, prin sacrificiu personal, jurnaliștii sunt cei care, prin mecanismele recunoscute, veghează la bunul mers al societății, la respectarea statului de drept sau a dreptății sociale. Credem cu tărie că puterea conferită în mod constituțional presei trebuie apărată atât de către instituțiile statului, cât și de către societatea civilă, împotriva oricărei încercări de intimidare, cenzură sau atentat la siguranța și viața unui jurnalist.

Universitatea din București își reafirmă angajamentul pentru apărarea statului de drept, a independenței puterilor în stat, precum și pentru susținerea și protejarea libertății de gândire și a libertății cuvântului.”

Prof. Mircea Dumitru, Rector al Universității din București

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
elaborarea curriculumului de liceu

Noile planuri-cadru pentru liceu ar fi gata în doar 3 luni și jumătate, în această iarnă, susține Ministerul Educației, care a pus în dezbatere „calendarul reformei curriculare”, după ce a întrerupt-o în urmă cu doi ani

Noile planuri-cadru pentru liceu ar urma să fie gata în 3 luni și jumătate, până în ianuarie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum…
Vezi articolul

Anchetă în cazul elevului navetist care a fost călcat de tren în drumul pe jos la școală. Ministerul Educației: Programul de dotare a UAT-urilor pentru asigurarea transportului școlar este gestionat de către Ministerul Dezvoltării

Ministerul Educației a cerut Inspectoratului Școlar Județean Iași „analizarea circumstanțelor evenimentului” tragic din orașul Podu Iloaiei, unde un elev de 12 ani a fost călcat de tren pe când traversa…
Vezi articolul

VIDEO Rezultatele României la testarea internațională TIMSS 2019, care analizează competențele de matematică și științe ale elevilor, sunt anunțate de Universitatea din București. Dragoș Iliescu: România înregistrează cel mai mare procent de analfabetism științific funcțional din UE

Rezultatele obținute de România la TIMSS 2019 vor fi făcute publice marți, 8 decembrie, de Universitatea din București, instituția care a organizat în țară administrarea acestei testări internaționale. Conferința de…
Vezi articolul

Mii de cărţi, printre care Tintin şi Astérix, distruse în şcoli din Canada, pentru că zugrăvesc primele popoare ca „leneşe, beţive, stupide”. Consiliul uneia dintre şcoli, care a ars cărțile: „Vom îngropa cenuşa rasismului, discriminării şi stereotipurilor”

Considerate discriminatoare şi acuzate că perpetuează stereotipuri, mii de cărţi, printre care Tintin şi Astérix, au fost eliminate din biblioteci, iar unele au fost arse în 2019, într-o operațiune a…
Vezi articolul

Proiectul de formare a 2.500 de consilieri școlari, 2.000 de diriginți și 500 de învățători cu 25 de milioane de euro, ConsEDU, făcut de minister cu Universitatea din București, CMBRAE, CCD București și ISJ Iași / Termen de finalizare – 1 iulie 2027

Proiectul cu fonduri europene Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei (ConsEDU), cod MySMIS 339374 a avut semnarea contractului de finanțare pe 16 iunie 2025, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării…
Vezi articolul