Universități de top din SUA anunță acorduri cu Administrația Trump în unele dintre domeniile în care aceasta exercită presiune și amenință cu înghețarea fondurilor federale

232 de vizualizări
Foto © Gerald T. Coli | Dreamstime.com
Una dintre cele mai vechi universități americane, Brown University, a anunțat că a ajuns la un acord cu Administrația Trump, prin care va debloca 50 de milioane de dolari destinați finanțării pentru cercetare și va închide câteva anchete federale, relatează The Guardian. Brown este a treia mare instituție de învățământ superior care anunță astfel de acorduri cu guvernul federal în ultima lună.

Potrivit sursei citate, înțelegerea vine după ce, în aprilie, Administrația Trump a anunțat că va îngheța fonduri de 510 de milioane de dolari pentru Brown University. Aceasta din urmă se angajează, acum, să nu aplice discriminări în ceea ce privește admiterea și programele universitare și să ofere autorităților federale acces la datele sale privind admiterea studenților.

Universitatea pune astfel capăt unor cercetări declanșate de Departamentul de Sănătate, cel de Educație și cel al Justiției din cadrul guvernului federal. Instituția nu trebuie să plătească vreo penalizare și nici nu trebuie să admită că a comis nereguli.

Miercuri, The Guardian relata că și Universitatea Harvard, care a opus cea mai mare rezistență, până acum, în fața presiunilor Administrației Trump asupra mediului universitar și chiar a dat în judecată guvernul pentru acțiunile sale, a decis să se supună unor cereri ale guvernului. 

  • Este vorba despre cele legate de predarea documentelor de angajare pentru mii de angajați ai instituției, solicitată într-o cercetare declanșată de Departamentul pentru Securitate Națională. Universitatea a precizat că nu va preda documentele legate de persoane care ocupă funcții rezervate studenților.

New York Times, citation de The Guardian, a scris la începutul săptămânii că Harvard este dispusă să cheltuie până la 500 de milioane de dolari pentru a pune capăt disputelor cu guvernul. 

Sumă de peste două ori mai mare decât cea pe care o altă mare universitate, Columbia, a anunțat săptămâna trecută că o va plăti pentru a pune capăt investigațiilor federale.

  • The Guardian notează că ofensiva Administrației Trump împotriva universităților continuă și pe alte fronturi: săptămâna aceasta, a notificat Universitatea Duke în legătură cu înghețarea unor fonduri de 109 milioane de dolari și, în paralelt, a acuzat Universitatea din California – Los Angeles că a încălcat legislația federală privind drepturile civile.

Foto © Gerald T. Coli | Dreamstime.com  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Numărul minim și maxim de elevi pentru fiecare clasă și de copii dintr-o grupă, conform Legii învățământului preuniversitar / Se va aplica din anul școlar 2024-2025, doar pentru formațiuni de studiu noi: grupa mică, clasa pregătitoare și a IX-a

Ministerul Educației a publicat informații despre care este numărul minim/maxim de copii dintr-o grupă sau clasă, conform noii Legi a învățământului preuniversitar, pe pagina de Facebook. Prevederile se vor aplica…
Vezi articolul

Profesorii nu sunt niște simple obiecte de inventar, spune liderul sindical Simion Hăncescu: Nu poți să-ți bați joc de ei. Profesorul din România este implicat în activități care n-au nicio treabă cu procesul didactic, tot felul de situații pe care Ministerul le cere, tot felul de comisii

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat că „profesorii nu sunt niște simple obiecte de inventar” și „nu poți să-ți bați joc de ei”. Acesta a…
Vezi articolul