Universități mari precum Universitatea din București sau Al. I. Cuza din Iași nu au reprezentanți printre experții care vor asista în luarea deciziilor CNEMU, comisie cu un rol-cheie în problemele de etică universitară / Nici Academia Română nu este reprezentată – proiect de Registru

161 de vizualizări
Foto: © Picsfive | Dreamstime.com
Puțini reprezentanți ai unor universități mari, mulți reprezentanți ai unor instituții mici și mijlocii de învățământ superior, inclusiv ai unora particulare, și niciunul din partea unor instituții precum Universitatea din București, Al. I. Cuza din Iași sau Academia Română – așa arată lista de 50 de membri propuși pentru Registrul de experți care urmează să sprijine în activitatea sa Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar (CNEMU). Forul a căpătat un rol-cheie în disputele legate de etica universitară, în baza Legii 199/2023 a învățământului superior, iar pentru aceasta poate apela la experți stabiliși într-o listă aprobată prin ordin de ministru.

Ministerul Educației a pus, astfel, în consultare publică, marți 10 februarie, un proiect de Ordin privind aprobarea Registrului de experți ai CNEMU. Această comisie înlocuiește vechiul Consiliu de Etică și Management Universitar și, conform noii legi a învățământului superior, are un rol important în problemele de etică universitară. Mai precis, unul dintre pilonii activității CNEMU este soluționarea contestațiilor care sunt formulate față de hotărârile comisiilor de etică din universități.

  • Dar, deși au trecut doi ani și jumătate de la apariția Legii, abia luna trecută a fost pus în consultare un proiect de regulament de organizare și funcționare CNEMU. Acesta reia o prevedere a Legii 199, anume că, în activitatea sa, CNEMU poate apela la experți, incluși într-un registru constituit prin ordin al ministrului Educației (art. 154 din Legea 199/2023).

Acest ordin a fost pus, marți, în consultare publică, ca proiect. El propune o listă de experți la care CNEMU poate apela în mandatul actual, 2025-2029. Și menționează că experții pot „asigura realizarea unor activități specifice, inclusiv pentru soluționarea contestațiilor, în cadrul CNEMU”. 

Proiectul prevede că din Registru pot face parte cadre didactice universitare și membri ai Academiei Române, dar și ai unor instituții de cultură. Ei nu trebuie să fi avut abateri etice și să aibă competențe în domeniu. Prevederea, pe larg:

  • „Membrii Registrului de experți CNEMU sunt cadre didactice, având cel puțin funcția didactică de conferențiar ori echivalentă obținută în străinătate, sau membri ai Academiei Române și ai unor instituții de cultură; au competența și disponibilitatea asumată de a răspunde solicitărilor CNEMU; nu au fost sancționate pentru încălcarea normelor de etică și deontologie universitară; nu dețin funcții de conducere în instituții de învățământ superior; nu fac parte din comisiile de etică universitară organizate la nivelul instituției de învățământ superior și nici din CNEMU.”

Toate cele 50 de persoane nominalizate reprezintă universități – niciunul nu e propus de Academie sau de alte instituții de cultură. Iar printre universități se remarcă absența unor instituții mari precum Universitatea din București sau Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Alte mari universități, precum Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca sau Politehnica București, au câte un singur reprezentant. Altele instituții mari – Universitatea Transilvania, Universitatea de Vest – au câte doi. Alte universități, mari, medii și mici, sunt reprezentate la rândul lor, cele mai multe cu 2 membri propuși.

  • Printre ele se remarcă și o instituție cu un istoric de derapaje majore în domeniul eticii universitare (Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București).
  • Sunt reprezentate, cu 1-2 membri propuși, și mai multe universități particulare – Româno-Americană, Spiru Haret, Bioterra, Universitatea Ecologică din București, Danubius din Galați, Vasile Goldiș din Arad.

Lista completă de experți incluși în proiectul de Registru:

Proiectul de ordin de ministru:

Foto: © Picsfive | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Subiectele de la etapa națională a Olimpiadei de Limba română pentru minorități 2024, de la Arad, nepublicate la o săptămână de la încheiere / Inspectorul Marius Gondor: Vor fi publicate curând. Nu există vreun termen, nu l-am depășit

Subiectele de la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română pentru elevii aparținând minorităților și din diaspora 2024, organizată pe 11-14 aprilie la Arad, nu au fost încă…
Vezi articolul

Primăria unei comune este executată silit pentru o datorie la lăutari, iar microbuzele şcolare au fost scoase la licitaţie de executor. Primarul comunei Suteşti: Avem 140 de copii la şcoala gimnazială şi probabil că mulţi vor alege să meargă la şcoli din localităţile învecinate unde au transport

Primăria comunei Suteşti din județul Vâlcea este executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare care a cântat acum aproape nouă ani la o sărbătoare a localităţii şi…
Vezi articolul

Grade didactice, an școlar 2024-2025. Inspecțiile curente și speciale au fost planificate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Lista cu profesorii, inspectorii și perioada propusă pentru inspecție – document

Planificarea inspecțiilor curente și speciale pentru gradele didactice, an școlar 2024-2025, a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Este vorba de 2.901 de cadre didactice. Descarcă mai…
Vezi articolul