Universitățile din Marea Britanie își deschid centre de vaccinare în campus pentru a încuraja imunizarea studenților

142 de vizualizări
Foto: © Geargodz | Dreamstime.com
Universitățile își înființează propriile centre de vaccinare pentru a face campusurile cât mai sigure pentru începerea cursurilor în noul an universitar, potrivit The Guardian. Odată cu sosirea a milioane de studenți în septembrie, unele universități i-au anunțat că nu vor putea participa la evenimente sociale mari decât dacă sunt complet vaccinați.

Universitatea din Vestul Angliei (UWE) din Bristol și Universitatea Kingston din sudul Londrei au deschis deja centre de vaccinare în campus. Alte universități, inclusiv Cardiff, Manchester, Birmingham și Portsmouth, au confirmat că sunt în discuții despre înființarea serviciilor de vaccinare. Aceste centre vor fi conduse și echipate de Serviciul Național de Sănătate, dar universitățile se oferă să pregătească studenți sau personal universitar pentru a se oferi voluntari.

Autoritățile au a avut în vedere introducerea unei posibile obligativități privind vaccinarea studenților în Anglia, pentru a participa fizic a cursuri, dar Boris Johnson a exclus ulterior acest lucru.

Susan Michie, directorul centrului pentru schimbări comportamentale de la University College London și membru al echipei guvernamentale de știință comportamentală legată de Covid, a spus că universitățile trebuie să insiste în rândul noilor studenți că vaccinarea nu înseamnă doar să te protejezi. „Este vorba despre protejarea celorlalți care ar putea fi mai vulnerabili și asta include angajații și familiile lor, precum și alți studenți.”

Studenții de la Universitatea din Sussex, care pot dovedi că au fost imunizați, participă la o tragere la sorți pentru a câștiga 5.000 de lire sterline. Alte universități iau în considerare stimulente similare.

Foto: © Geargodz | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nouă decese la un milion de locuitori, asociate Covid-19, în România, un nou record al pandemiei, anunță cercetătorii de la Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca / Numărul copiilor și tinerilor infectați a atins și el un record – 2.388 de cazuri pe zi

Numărul deceselor zilnice legate de COVID-19 raportate la un milion de locuitori din România ajunge la un record absolut pe perioada întregii pandemii – 8,99 la un milion de locuitori,…
Vezi articolul

Universitatea din București plănuiește un master de comunicare a științei, anunță prorectorul Sorin Costreie: “Ceea ce ar trebui să fie educația când își dă mâna cu știința și cultura”

Universitatea din București pregătește un master de comunicare a științei, care ar fi o premieră în România și care ar urma să fie dezvoltat cu parteneri internaționali, potrivit prorectorului Universității,…
Vezi articolul

Profesorii care nu au primit încă banii pentru lucrările corectate la examene vor fi plătiți după sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023, spune secretarul de stat Sorin Ion din Ministerul Educației: Unele județe așteaptă să facă plata la pachet

Profesorii care nu au primit până acum banii pentru corectarea lucrărilor corectate la examenele naționale, inclusiv pentru echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureat cu mediile din liceu, ar putea…
Vezi articolul