Vacanța de toamnă începe vineri pentru elevi și copiii de grădiniță, după cursuri / Modulul 2 de școală începe pe 4 noiembrie

1.107 vizualizări
Foto: © Sergey Novikov | Dreamstime.com
Elevii termină vineri ultima săptămână de cursuri din modulul 1 al anului școlar 2024-2025, potrivit structurii aprobate prin ordin de ministru. De luni, 28 octombrie, copiii vor intra în prima vacanță din acest an școlar, de o săptămână, conform aceluiași calendar.

Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 are loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.

Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține 7 săptămâni, potrivit structurii anului școlar curent.

După modulul al doilea de cursuri și vacanța de iarnă, profesorii diriginți calculează, în ianuarie 2025, mediile elevilor de clasa a V-a, pentru acordarea burselor de merit și reziliență pe criteriul rezultatelor școlare.

Structura anului școlar 2024-2025 pe scurt:

Intervale de cursuri:

  • de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
  • de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
  • de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
  • de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Intervale de vacanță:

  • de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  • de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
  • o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;
  • de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
  • de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare (sursa).

Vezi aici calendarul anului școlar 2024-2025 pentru fiecare județ, în format pentru telefon sau pentru printat.

Foto: © Sergey Novikov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
SURSE Guvernul va încărca pe cardurile profesorilor primele didactice de 1.500 de lei în prima săptămână de campanie electorală
Când intră bursele școlare? Primii bani ar trebui să ajungă la elevi pe 20 noiembrie pentru primele două luni de cursuri. Școlile estimează 715 lei bursa de merit și 477 de lei cea de reziliență


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista școlilor de aplicație pentru practica pedagogică, în anul școlar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial / Până pe 1 octombrie, inspectoratele școlare transmit Ministerului Educației situația centralizată a consorțiilor școlare înființate

Lista școlilor de aplicație pentru anul școlar 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial. Prin ordinul de ministru nr. 5.957 din 13 august 2024 a fost aprobată componența rețelei naționale…
Vezi articolul

Parlamentul a votat mai mulți angajați și salarii cu până la 50% mai mari la Administrația Fondului pentru Mediu, în plină grevă a profesorilor care cer majorări de lefuri și după ce Guvernul a adoptat reduceri de cheltuieli

Camera Deputaților a votat, marți, creșterea numărului de angajați și o majorare cu până la 50% a salariului pentru o parte din angajații de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM),…
Vezi articolul

Premieră în Franța: examenul de la final de gimnaziu devine obligatoriu pentru admiterea la liceu, din 2027. Elevii care nu obțin „Brevetul” vor merge la pregătire specială sau în formare profesională

Introducerea examenului de la finalul clasei a VIII-a ca obligatoriu pentru admiterea la liceu este una dintre măsurile cheie anunțate de ministrul Educației din Franța, Anne Genetet. Într-un interviu acordat…
Vezi articolul