Vaccinarea cu doza trei împotriva Covid-19, care începe pe 28 septembrie, este “ferm recomandată” angajaților din învățământ / Pentru jumătate dintre profesori, a trecut perioada de așteptare de șase luni

3.083 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Personalul din învățământ se numără printre categoriile de persoane pentru care este “ferm recomandată” a treia doză de vaccin împotriva Covid-19, care va putea fi administrată începând de marți, 28 septembrie, după cum a anunțat, miercuri, Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea (CNCAV), citat de G4Media.ro. Potrivit sursei menționate, se pot vaccina toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua – situație în care, după cum reiese din declarațiile de până acum ale ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, se află și majoritatea profesorilor vaccinați.

CNCAV precizează că pentru doza a 3-a poate fi folosit oricare dintre vaccinurile pe bază de ARN mesager.

Comunicatul instituției precizează că “Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager”.

Profesorii și angajații școlilor se numără printre categoriile vizate în principal pentru această rundă de vaccinare. Astfel doza 3 este recomandată:

  • Persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe de boală;
  • Persoane cu risc mare de expunere – personal medico-social, personal din învățământ.

CNCAV precizează: “Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ”.

Accesul la doza a 3-a e permis și altor categorii de populație, atât timp cât au trecut șase luni de la administrarea dozei 2 de vaccin.

Comunicatul de presă, integral pe G4Media.ro.

Amintim că în urmă cu jumătate de an, la mijlocul lunii martie, ministrul Sorin Cîmpeanu declara că 50% dintre profesori se vaccinaseră deja împotriva Covid-19 (total angajați din învățământ vaccinați la acea dată: 38%). În urmă cu 2 săptămâni, ministrul a anunțat că 61% din angajații din învățământ s-au vaccinat – cifră aproape neschimbată față de cea din mai a.c..

Foto: © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie


3 comments
  1. Atat de ferm recomandata si atat de trambitata ca incepe marti 28, incat nu te poti programa in platforma(desi doar in baza ei se face programarea) la cateva zile inainte. De ce? Pentru ca iar se vaccineaza intai esentialii si medicii. Asa ca vrajeala asta cu 28 si ca au prioritate profesorii am mai auzit-o. Si de la lansare pana la vaccinare au trecut 4-5 luni pentru “prioritarii” profesori. Deci, prin martie intram si noi la rand. Degeaba avem peste 6 luni, ca platforma nu accepta programari pentru 28 si mai incolo. Minciuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Avem colegi profesori, din păcate, care au fost departe de programa pe care ar fi trebuit să o respecte în interesul elevilor / La matematică, avem nevoie de o abordare mai practică și mai puțin abstractă

„Este îngrijorător, de exemplu, faptul că 15% dintre elevi nu au reușit să facă 10+10:10. (…)  Chiar mă întreb cum acei profesori nu au observat în clasa a V-a, în…
Vezi articolul

Lucrări de licență vândute de site-uri specializate în „servicii de copertare”. Cum se negociază cu un student / Ce spune autoritatea care poate închide astfel de site-uri / Anchetă a Poliției după cazurile semnalate de G4Media

Reporterii G4Media.ro și Info Sud-Est s-au dat drept studenți și au vorbit cu persoane din spatele mai multor site-uri care vând lucrări de licență pentru facultate la prețuri între 1.200 și 1.600…
Vezi articolul

AmCham România face apel la Guvern “să asigure continuitatea procesului de educație”, să relaxeze curriculumul școlar aferent ultimelor 2 luni și să decaleze examenele de finalizare a studiilor

Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania) face apel la Guvern “să asigure continuitatea procesului de educație chiar și într-un astfel de context”, cum este criza COVID-19. “AmCham Romania susține…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2024. Regulamentele actualizate pentru Olimpiada Națională de Franceză și pentru Olimpiada de Limbi romanice – spaniolă, italiană, portugheză, au fost publicate de Ministerul Educației

Regulile specifice de organizare a Olimpiadei Naționale de Limba Franceză (ONLFR) și a Olimpiadei Naționale de Limbi Romanice (ONLR) 2024 au fost publicate de Ministerul Educației. Etapa județeană va fi…
Vezi articolul