Vaslui: 11 profesori din judeţ au fost confirmați cu noul coronavirus. Inspectoratul Școlar: Dacă școlile în care predau sunt pe scenariul verde, atunci toţi copiii vin fizic la şcoală

1.074 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Un număr de 11 cadre didactice din judeţul Vaslui sunt infectate cu noul coronavirus, a anunțat, vineri, inspectorul general şcolar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Loredana Roman.

Oficialul a precizat că şcolile sau grădiniţele în care au fost semnalate infectări în rândul cadrelor didactice trebuie să găsească soluţii astfel încât copiii să fie prezenţi fizic la ore, în cazul în care instituţiile respective de învăţământ sunt în scenariul verde, transmite Agerpres.

„Trebuie să se respecte deciziile date de consiliile de administraţie ale unităţilor, care ne-au fost transmise nouă şi aprobate ulterior în Comitetul Judeţean pentru situaţii de urgenţă. Noi nu putem îngrădi dreptul copiilor. Dacă sunt pe scenariul verde, atunci toţi copiii vin fizic la şcoală. (…) Toţi copiii au dreptul la educaţie”, a declarat Loredana Roman, citată de agenția de presă.

Au mai fost depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 un asistent social de la o şcoală specială din judeţ şi un elev de clasa a II-a din municipiul Bârlad, iar patru cadre didactice sunt carantinate în urma anchetelor epidemiologice.

La nivelul judeţului Vaslui sunt 640 de unităţi şcolare, dintre care 451 vor merge pe scenariul verde şi 189 pe scenariul galben, potrivit deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.

Photo by Arthur Krijgsman from Pexels


1 comment
  1. Cum adică… au declarat că se încadrau în scenariul verde, toată lumea la școală, apoi au apărut cazuri de Covid-19 în rândul personalului, dar copiii trebuie în continuare să vină la școală??

    Domnii și doamnele acestea au auzit de asimptomatici? De unde știu dânșii că nu mai sunt și alte cazuri încă nedepistate?!

    Nu mi-aș trimite copilul la școală dacă aș ști că există cazuri chiar acolo. De ce să riști?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România a ocupat locul I la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori 2022, cu cel mai mare scor din istorie: Aurul cu punctaj maxim a fost obținut de olimpicii de clasa a VIII-a Aida Mitroi și Victor-Vasile Dragoș. Vezi subiectele de la Balcaniada pentru Juniori

Lotul olimpic de matematică al României a obținut locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori 2022, cu cel mai mare scor general pe echipe înregistrat în…
Vezi articolul

SURSE Profesorii cu peste 15 ani vechime și cu gradul didactic I au depus deja cereri pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua Lege a învățământului, doar că Ministerul Educației nu vine cu precizări

Profesorii care au peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I au început să depună la școală cererea pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua lege a…
Vezi articolul

SURSE: Articolul care prevedea închiderea școlilor private de luni ar fi fost eliminat din Hotărârea de Guvern la nivelul Secretariatului General al Guvernului, înainte de trimiterea actului normativ la Monitorul Oficial / Șeful SGG: Procedural SGG nu avea cum să elimine sau să adauge pe text

Articolul care prevedea închiderea școlilor private de luni ar fi fost eliminat din Hotărârea de Guvern la nivelul Secretariatului General al Guvernului, înainte de trimiterea actului normativ la Monitorul Oficial,…
Vezi articolul