Vicepremierul Dan Barna, despre revenirea elevilor la școală: “Eu cred că momentul este potrivit, dar aștept punctul de vedere al specialiștilor”

12.958 de vizualizări
Dan Barna / Foto: gov.ro
Vicepremierul Dan Barna a declarat luni seară, cu privire la revenirea tuturor elevilor la școală, că este momentul “potrivit” pentru așa ceva, dar așteaptă punctul de vedere al specialiștilor. Guvernul din care face parte a decis astăzi noi relaxări ale restricțiilor, inclusiv liber la pelerinaje religioase, dar a hotărât ca elevii de clasele V-VII și IX-XI să rămână în continuare în învățământ online în localitățile aflate în scenariu galben.

“Eu cred că momentul este potrivit, dar aştept punctul de vedere al specialiştilor, pentru că este foarte delicat acest subiect, că am văzut experienţa anterioară. Din punctul meu de vedere, lucrurile merg într-o direcţie bună şi se poate merge înspre acest lucru”, a declarat Dan Barna cu privire la revenirea elevilor la şcoală, transmite Agerpres.

Oficialul a afirmat că speră “ca ritmul de vaccinare să crească în urma unui tip de relaxare despre care vorbim, acele evenimente personale, care nu sunt deloc politice sau de strategie publică: nunţile, botezurile, evenimentele de familie, unde indiferent de ce valori personale ai, pe cine simpatizezi sau nu simpatizezi din Guvern sau din Parlament, când e vorba de nunta nepotului, de măritişul nepoatei, de botezul unui membru al familiei, motivaţiile sunt altele şi exact asta este o altă linie de relaxare pe care o avem în vedere, aceea ca cetăţenii să poată participa în număr mai mare la acest tip de eveniment dacă sunt vaccinaţi. Având această regulă, este un alt element de stimulare”.

Barna a susținut că vor fi controale şi amenzi în cazul nerespectării măsurilor. “Măsurile de relaxare de la 1 iunie ţin de evoluţia cifrelor de pandemie, numărul de vaccinări şi rata incidenţei. Pe baza acestor doi indicatori se lucrează şi vom vedea cum vor arăta măsurile”, a adăugat acesta.

Vicepremierul a anunţat că Guvernul a creat posibilitatea organizării de evenimente sportive pilot cu spectatori, cu o participare de 50% de persoane vaccinate sau care au un test PCR ori test rapid negativ la coronavirus, un astfel de eveniment putând să fie finala Cupei României la fotbal. El a precizat însă că este obligatorie purtarea măştii la toate aceste evenimente, relatează Agerpres.

“Ideea şi direcţia de politică publică a acestui Guvern – chiar astăzi am discutat în şedinţa de guvern exact acest subiect – este aceea de a încuraja un număr cât mai mare de cetăţeni ai României să se vaccineze. Asta e direcţia principală şi toate măsurile, toate strategiile de relaxare, de încurajare a evenimentelor-pilot, am anunţat şi continuăm pe direcţia aceasta de evenimente sportive-test fanion în care să fie încurajată şi stimulată, de fapt, participarea persoanelor vaccinate. Există şi varianta de test PCR sau de test din ziua respectivă, teste rapide”, a afirmat Barna, la Digi 24.

Întrebat dacă se începe cu finala Cupa României, Barna a spus: “Foarte probabil da”.

“Astăzi am aprobat o HG prin care am făcut posibilă organizarea de evenimente sportive, cu avizul CNSU şi al MS, evenimente sportive-test. Practic, se întâmplă în felul următor: Ministerul Culturii pentru evenimentele culturale, concerte, spectacole sau Ministerul Sportului pentru meciuri, pentru finala Cupei, de exemplu, fac o solicitare către CNSU şi Ministerul Sănătăţii, pentru obţinerea acestor avize şi, în urma HG adoptate astăzi, se poate da această încuviinţare. Practic, se acceptă organizarea unor evenimente-tip cu o participare de 50% de persoane vaccinate sau care au un test PCR sau rapid”, a afirmat vicepremierul.

El a adăugat că pentru verificarea îndeplinirii acestor condiţii sunt luate în calcul mai multe variante. “Ministerul Culturii are deja un acord cu STS, cu accesul la baza de date astfel încât cu buletinul pur şi simplu îţi este scanat CNP, dacă apare persoana vaccinată, poftiţi în sală sau dacă ai o adeverinţă că ai făcut un test, cu testul în mână, tot aşa, primeşti acces la evenimentul respectiv. Aceasta este o variantă. Cealaltă variantă este că persoane care merg şi fac testul şi acum şi în farmacii se poate face acest test încât poţi merge cu un test care arată că eşti negativ. Cu oamenii care au trecut prin boală, acolo este un termen prevăzut foarte clar să fi fost de la peste 15 zile până la 90 de zile din momentul în care ai fost confirmat pozitiv. Dar pentru aceasta este necesară o adeverinţă de la medicul de familie, pentru că altfel nu ai cum, adică doar pe cuvântul meu că am fost răcit, cu Covid, evident nu este suficient”, a afirmat Barna.

Vicepremierul a mai menţionat că purtarea măştii este una dintre ultimele restricţii care vor fi eliminate. “Şi pe stadion şi la un eveniment cultural se poartă mască. Deci, toate categoriile la evenimente participă cu mască. Tocmai pentru că sunt încă discuţii, le luăm pas cu pas şi ideea renunţării complete la mască este una dintre ultimele restricţii care vor fi ridicate”, a adăugat Barna.

Amintim că guvernul Cîțu a adoptat luni, 10 mai 2021, o hotărâre de guvern pentru prelungirea cu o lună a stării de alertă începând cu 13 mai. Nicio prevedere nu se referă la școli, unde elevii de clasele V-VII și IX-XI sunt în continuare exclusiv cu educație online, în localitățile aflate în scenariu galben.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Noi relaxări ale restricțiilor: liber la pelerinaje religioase, pot fi organizate competiții sportive, concerte și evenimente – pilot doar pentru spectatorii vaccinați, care au avut Covid sau au test negativ. Nicio modificare la școli
Cîmpeanu: Avem aproape 2,5 milioane de elevi care pot merge luni la școală cu prezență fizică dintr-un total de 3 milioane. În jurul datei de 18-20 mai se va face o nouă analiză

1 comment
  1. Specialiștii și – au spus punctul de vedere.
    Și anume, ca la 14 zile după terminarea vacantei de Paști, vor vedea care este bilanțul și vor lua o decizie.
    Sau se vrea sa se forțeze din nou mana specialiștilor (asa cum s-a mai in tâmp, și din cauza ca specialiștii nu au cedat, au fost destituiti.Altii și-au dat demisia din același motiv).
    Indicii de astăzi sunt obținuți prin “curățarea” modului de calculare a ratei de infectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asociația Studenților de la Universitatea din București cere măsuri sporite de siguranță în cămine, după un furt și multe probleme de igienă și securitate / Studenții reclamă gratii slăbite la ferestre, personal dezinteresat, garduri rupte, gândaci și mucegai

Un furt soldat cu pagube materiale în valoare de circa 10.000 de lei, petrecut într-un cămin al Universității din București, precum și situația de igienă și securitate din căminele acestei…
Vezi articolul

Șeful sindicatului USLIP Iași „rupe” prietenia cu fostul sindicalist Liviu Pop: De unde vor apărea cele 60.000 de locuri de muncă? Profesorii disponibilizați se vor transforma în bucătari și personal de servire?

Într-un mesaj cu puternic caracter personal, liderul sindicatului USLIP Iași, Laviuniu Lăcustă, îi reproșează ”fostului” său „prieten și coleg de luptă sindicală”, senatorul PSD, Liviu Marian Pop, faptul că 40.000…
Vezi articolul

Finala Campionatului Național de Securitate Cibernetică începe miercuri, 22 mai, la București – programul de concurs / 15 elevi și studenți trec mai departe în lotul pentru etapa europeană

Finala Campionatului Național de Securitate Cibernetică (RoCSC) începe miercuri, 22 mai, la București, cu festivitatea de deschidere de la Rectoratul Politehnicii București, potrivit programului anunțat de organizatori. Amintim că primii…
Vezi articolul