Vicepreşedintele CNA: Vom solicita Administraţiei Prezidenţiale să dedice un capitol foarte clar educaţiei media în strategia privind securitatea naţională. Educaţia media trebuie inserată în toate materiile / Copiii abandonaţi în faţa ecranelor urmează să voteze peste 4-8 ani și sunt într-un risc extrem de pregnant – avertizează Valentin Jucan

952 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a afirmat că pregăteşte o solicitare către preşedintele Nicuşor Dan pentru ca educaţia media să fie introdusă în strategia privind securitatea naţională. El a menţionat că educaţia media nu trebuie să fie o materie în plus, ci poate fi inserată în toate materiile. Jucan s-a întrebat cum un tânăr care nu a trăit în comunism poate fi nostalgic după perioada de dinainte de 1989. „Am descoperit cuiburi în online care erau formate din grupuri de tineri care promovau ideile socialiste, comuniste şi fasciste”, a explicat el, transmite News.ro.

Valentin Jucan a fost întrebat, duminică, la Digi 24, cum ar descrie societatea românească în faţa acestui război hibrid al Rusiei.

„Suntem vulnerabili. Cât de vulnerabili suntem în faţa războiului informaţional pe care şi preşedintele României l-a numit ca atare? (…) Mi-e teamă că dacă anul viitor am avea din nou alegeri cred că rezultatul ar fi cam acelaşi. Şi asta nu din cauză că autorităţile nu dau jos suficient de mult conţinut, ci probabil din cauză că nu avem cum să facem educaţie media într-un an, educaţie pe care nu am făcut-o în 30 de ani, nu au cum instituţiile să recupereze încredere într-un an cât nu au câştigat în 30 de ani”, a afirmat vicepreşedintele CNA.

El a afirmat că educaţia media trebuie să reprezinte o chestiune de siguranţă naţională.

”Atmosfera din societate este una care nu îmi dau seama când va exploda în sensul de clocot al ideilor şi de renunţare a oricărui dialog civilizat. Eşti ori-ori. Ori al lui, ori al celuilalt. Trebuie să recunosc că acest element la care se adaugă copiii pe care îi vedem abandonaţi în faţa ecranelor cu un comportament total în zona anxietăţii, în zona lipsei şi a pierderii de identitate, în zona abandonului complet în faţa unei tehnologii pe care nu o conştientizează. Faptul că ştiu tehnicalităţi nu înseamnă că o conştientizează. Aceşti tineri care urmează să voteze peste patru, cinci, opt ani sau cărora trebuie să le predăm viitorul acestei ţări sunt un risc sau sunt într-un risc extrem de pregnant. Este o chestiune de siguranţă naţională educaţia media. Noi pregătim o solicitare către preşedinte de a introduce în strategia privind securitatea naţională educaţia media”, a explicat Valentin Jucan.

”Vom solicita Administraţiei Prezidenţiale să dedice un capitol foarte clar educaţiei media. Şi educaţia media nu înseamnă neapărat o materie în plus, nu susţinem acest lucru. (…) Educaţia media trebuie inserată în toate materiile. Şi am să dau un exemplu: istoria. Cum se poate ca un tânăr care nu a trăit în comunism să fie nostalgic după comunism? Evident că nu trăieşte un sentiment real de nostalgie, dar el se manifestă şi propagă în jurul său această iluzie a unor vremuri demult apuse, Epoca de Aur, în care se trăia mult mai bine”, a afirmat vicepreşedintele CNA.

Citește articolul integral pe G4Media.ro
Citește și:
STUDIU OMS Peste 22% dintre copiii români de 11-15 ani suferă de sevraj psihologic, atunci când le este tăiat accesul la telefon. Cercetătoarea Diana Tăut: Le-am dat o cheie digitală de gât și i-am abandonat în spațiul virtual. Prima linie de intervenție sunt părinții
România este pe primul loc la folosirea problematică a social media de către copii și adolescenți, cu un procent de două ori mai mare decât media țărilor din studiul OMS. Comportamentul e asociat cu probleme mintale, sociale și de școlarizare
Nicușor Dan: Sunt de acord cu ministrul educației că rata de analfabetism funcțional e problemă de securitate națională / Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Trebuie să stimulăm cu bani profesioniștii să se ducă în zona rurală și în orașele mici


2 comments
  1. E baiul ce votează ăia?? De ce e nevoie de ”educație media” (cum, unde, de către cine, cu ce limite, cine le stabilește etc) dacă avem un întreg organ de stat care trebuie să se ocupe cu verificarea exceselor în media?

    Zic să-și facă ei treaba pentru care sunt plătiți – și nu puțin – și apoi să se uite la ce pot face alții în locul lor.

  2. Dacă CNA și-ar face treaba cum trebuie, fără a ține cont de influențele politice, aș înțelege îngrijorarea. În condițiile actuale în care niciuna din instituțiile statului nu a prezentat dovezile pentru anularea alegerilor oare care este substratul pentru temerile că tinerii nu vor putea vota în cunoștință de cauză? Le este frică partidelor politice, care numesc membrii CNA, că acești tineri văd cât de „bine” o duc oamenii în Romània, cum pensionarii dacă nu mor de foame mor din lipsa banilor pentru medicamente, cum natalitatea este „încurajată” să dispară, cum elevii și studenții nu sunt susținuți?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elena Mateescu, directorul ANM: Două coduri roșii într-o singură decadă de octombrie – o premieră în istoria măsurătorilor. Luna octombrie 2025 ar putea deveni cea mai ploioasă din istorie / De joi, vremea se ameliorează

Episodul de ploi abundente care a dus la închiderea școlilor din București și alte cinci județe este unul excepțional pentru această perioadă, a explicat Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena…
Vezi articolul

Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin lege: Practic, cred că în toate județele avem această situație, spune secretarul de stat Sorin Ion / Propunerile elevilor pe proiectul de hotărâre de guvern privind alocarea sumelor forfetare pentru transport

Ministerul Educației nu știe câți elevi navetiști sunt în situația în care trebuie să primească sume forfetare care nu pot fi decontate prin legea actuală. Este vorba despre acei elevi…
Vezi articolul

Fără Matematică obligatorie la clasele cu profil pedagogic, în ultimii 2 ani de liceu, potrivit proiectului de planuri-cadru 2025 / Profesorul Cătălin Ciupală: Dacă ai o viitoare învățătoare care nu face deloc matematică în clasele a XI-a, a XII-a și nici la facultate, ce să poți preda, cum să poți preda, ce le poți explica copiilor?

La clasele a XI-a și a XII-a, Matematica a fost scoasă din trunchiul comun pentru elevii cu profil pedagogic, potrivit proiectului cu planurile-cadru pentru liceu. Documentul a fost pus în consultare…
Vezi articolul